❝Park Ha-Neul, Kim Mi-Young şi Jung See-Hee sunt trei adolescente stabilite de patru ani în Coreea de Sud, ce ajung într-un final la liceul mult dorit, în care, din păcate pentru ele, nu vor sta prea mult timp. Datorită mediilor şi cunoştinţelor lor...
Taximetristul opreşte în locul indicat de mine, iar eu îi înmânez banii pentru cursă, dar şi nişte bacşiş pentru toate opririle făcute pentru ca Taehyung să nu-i vomite în maşină.
— Eşti bine? îl întreb pe Taehyung, luându-l pe mână imediat cum taxi-ul pleacă.
— Da, mulţumesc, îmi zâmbeşte. Faptul că am vomitat m-a mai trezit puţin. Am exagerat în seara asta, îmi pare rău, Ha-Neul.
Mă priveşte în ochi, iar eu îi zâmbesc trist, lăsându-mi mai apoi privirea în pământ. Da, exagerase puţin, dar nu puteam sta supărată pe el. Voiam, de fapt, să aflu motivul pentru care băuse atât de mult, ca şi cum ceva îl supăra şi nu ştia cum să scape de acel sentiment.
Pentru că hotelul era undeva în apropierea plajei, am hotărât să mergem pe jos până acolo, desculţi, ţinându-ne încălţămintea în mâini. Voiam să mai vorbim şi poate chiar să vedem răsăritul împreună, pentru că era deja aproape dimineaţă. Mi-a oferit chiar şi jacheta lui, văzându-mă că tremur. În acea seară fusese una dintre rarele ocazii în care purtam o rochiţă, dar vremea de la 4 dimineaţa nu era prea prietenoasă. Plimbatul împreună, ţinându-ne de mână, era atât de simplu, dar atât de frumos, exact ca la prima noastră aşa-zisă întâlnire, când am devenit oficial un cuplu.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Aşteaptă.
Taehyung se opreşte în loc, îndemnându-mă să-l urmez cât mai aproape de valurile învolburate ale mării.
— Haide să aşteptăm răsăritul soarelui împreună.
Fără să-i pese că-şi va murdări şi uda hainele, Taehyung se aşează în fund pe nisipul ud, punându-şi pantofii lângă el, făcându-mi şi mie semn să mă aşez lângă el. Mă conformez şi mă alătur lui, punându-mi la rândul meu sandalele lângă mine. Ne privim reciproc, zâmbindu-ne larg, apoi aşteptăm tăcuţi răsăritul.
— Ştii, aş vrea să avem parte de mai multe momente de genul ăsta.
Taehyung înlătură liniştea aşternută între noi, acompaniată din când în când de "şuieratul" valurilor ce ne atingeau picioarele.
— Hm? îi răspund fără să-mi dau seama, întorcându-mi capul -aşezat pe genunchi- către el.
— Ştii tu... Să privim împreună răsăriturile şi apusurile, să încercăm tot soiul de mâncăruri delicioase şi ciudate, să ne plimbăm singuri în noapte, sub cerul înstelat, punându-ne dorinţe la fiecare stea căzătoare pe care o vedem... Să facem tot ce ne trece prin cap, împreună.
Privirea lui era acum îndreptată către mine, zâmbindu-mi larg, dar în acelaşi timp trist. Asta sună ca şi cum nu vom mai avea timp pentru toate astea. De ce? Şi eu îl priveam, dar privirea mea parcă trecea prin el, gândul meu fiind în altă parte. Valurile mării mă trezesc din transă atunci când îmi ating picioarele şi mă fac să tresar puţin, scuturându-mi capul ca şi cum mă trezisem dintr-o hipnoză sau ceva. Îi zâmbesc şi eu într-un final, apoi îmi îndrept privirea înspre largul mării şi văd cum soarele deja începuse să răsară.
