Sâmbătă... ziua taberei la care am fost înscrisă fără să vreau. Mă ridic uşor din pat şi privesc dezastrul din cameră pe care-l făcusem cu o seară în urmă, singură.
— Cine ar face un maraton de filme de dragoste după o despărţire? Şi chiar când următoarea zi trebuie să se trezească cu noaptea-n cap?!
Îmi dau o palmă imaginară peste frunte, apoi mă apuc să adun tona de şerveţele folosite din pat şi de pe podea. Continui să fac asta până aud telefonul sunând, auzindu-se în capul meu ca un clopoţel salvator. Era Mi-Young.
— Alo? îi răspund calm, continuând să adun şerveţelele rămase pe podea cu mâna liberă.
— See-Hee, ştii ce zi este azi, nu?!
Entuziasmul zgomotos din vocea ei mă face să-mi îndepărtez puţin telefonul de ureche şi să oftez profund.
— Cum aş putea să uit, Mi-Young? o întreb, ducând coşul de gunoi la locul lui. Este ziua în care vom pleca într-o minunată tabără la care am fost înscrisă fără voia mea.
Mi-Young surâde, dar pe lângă vocea ei, aud o alta bine cunoscută mie.
— Eşti cu Ha-Neul? o întreb rapid, încruntându-mă, chiar dacă ea nu mă putea vedea.
ㅡ Da, răspunde imediat, apoi face o pauză scurtă. Nu! Am vrut să spun că nu! Oare unde-mi stă gândul de am spus că sunt cu ea? Haha...
Preţ de câteva secunde se lasă tăcerea între noi, ştiind că aşa avea să cedeze şi să-mi spună adevărul.
— Bine, ai dreptate... Sunt cu ea, venim la tine.
— Veniţi unde?! exclam, uitându-mă la dezastrul din jurul meu.
— Ştii că nu-mi place să repet, See-Hee! Nu vom intra, aşa că nu trebuie să-ţi faci curat în cameră. Vrem doar să mergem împreună la şcoală, de dragul vremurilor bune.
Oftez şi îmi masez tâmpele, gândindu-mă la faptul că încă nu eram pregătită să dau ochii cu Ha-Neul.
— Bine... Sunaţi la uşă când ajungeţi.
Cu astea spuse, închid rapid şi îmi duc bagajul în faţa uşii, pentru a-mi fi mai uşor la plecare. Da, îmi făcusem bagajul din timp, chiar dacă iniţial nu eram de acord să merg în acea tabără. Ironic, nu? Aveam nevoie de nişte distrageri în viaţa mea, să uit de cât de dobitoci pot fi unii băieţi...
După ce mănânc rapid ceva uşor, merg la baie pentru a mă spăla pe dinţi şi pe faţă, apoi mă întorc în camera mea, acolo unde îmbrac o ţinută simplă, formată dintr-o pereche de blugi negri, un tricou alb cu un citat micuţ pe piept, pe deasupra luându-mi un hanorac larg deoarece afară era răcoare, fiind încă foarte devreme. Părul mi-l prind într-un coc dezordonat, iar ca machiaj adaug doar puţin rimel, gândindu-mă că oricum ceilalţi aveau să mă vadă nemachiată pe parcursul weekend-ului, deci aş scuti nişte cosmetice consumate degeaba.
Aud într-un final şi soneria de la uşă. Mă mai privesc o ultimă dată în oglindă, apoi îmi iau rucsacul şi cobor la parter, acolo unde îmi încalţ rapid adidaşii. Părinţii mei încă dormeau, aşa că tot ce fac este să las un bileţel, apoi îmi iau micul bagaj din faţa uşii şi ies afară, zărindu-le pe Ha-Neul şi Mi-Young pe aleea din faţă. Îmi feresc privirea de cea a lui Ha-Neul și înaintez cu ezitare către cele două.
— Neaţa! exclam când ajung lângă ele, ridicând o mână în semn de salut.
— Neaţa! îmi răspunde Mi-Young cu entuziasm, Ha-Neul răspunzând mai încet.
CITEȘTI
Unexpected Side » BTS
Fanfic❝Park Ha-Neul, Kim Mi-Young şi Jung See-Hee sunt trei adolescente stabilite de patru ani în Coreea de Sud, ce ajung într-un final la liceul mult dorit, în care, din păcate pentru ele, nu vor sta prea mult timp. Datorită mediilor şi cunoştinţelor lor...