Unexpected Side » BTS

21: Suspiciuni adevărate?

— Haideţi, fetelor! Ne vom distra pe cinste!

     Jungkook, Jin şi Taehyung, trei dintre membri celui mai popular grup de băieţi din liceu, ajunseseră să se roage de noi, nişte simple fete care se presupun a fi iubitele lor, să mergem împreună la mare. Cine s-ar fi gândit la asta?

     Timpul a trecut repede, am reuşit să ieşim în formula de trei cupluri, iar acum a venit şi luna mai, care, surprinzător, este foarte călduroasă, motiv pentru care câţiva dintre colegii băieţilor au venit cu această idee strălucită: mersul la mare fără ca profesorii şi părinţii să ştie.

— Are asta măcar sens? Cum să nu le spunem părinţilor noştri?!

       See-Hee se revoltă, îndepărtându-i mâna lui Jin de pe umărul ei.

— Bine, bine! Atunci, spuneţi-le părinţilor voştri că aveţi o excursie cu clasa! sugerează Jungkook, trăgându-mă de mână.

— După ultima excursie, nu prea cred că am mai vrea noi, îi răspund eu în numele tuturor, amintindu-mi micul lor joc stupid.

     Ne continuăm drumul, urmate de cei trei, până ajungem la o bancă, pe care ne aşezăm, dar nu fără "gărzile noastre de corp".

— Haide, See-Hee! Pentru că tu eşti cea mai mare, le poţi convinge pe ele şi pe mamele lor!

       Jin ia mâna lui See-Hee într-a lui, punându-se într-un genunchi.

— Asistăm cumva la o cerere în căsătorie? Să filmez? întreabă Ha-Neul, scoţându-şi telefonul din buzunar.

     Când nu este atentă, Taehyung îi ia telefonul din mână, băgându-l într-unul dintre buzunarele din spate ale pantalonilor săi.

— Îl vei primi în weekend, când vom face poze împreună, îi spune, dând din sprâncene.

— Poftim? Atunci, cum vom mai putea vorbi?

     Ha-Neul îl imită, având şi o privire diabolică pe faţă. Taehyung nu spune nimic, ci îşi muşcă buza de jos, închizându-şi ochii pentru câteva secunde.

— Voi rezista, spune într-un final, schiţând un zâmbet forţat.

     Jungkook vine şi el în faţa, având mâinile în buzunar şi holbându-se de sus la mine cu o privire încrezută. El chiar credea că mă poate convinge atât de uşor. Bine, poate cu mine îi reuşea, dar cu mama... În niciun caz.

— Dă-mi numărul mamei tale, spune dintr-o dată, scoţând o mână din buzunar şi întinzând-o în faţa mea.

— Ai înnebunit?! Cred că nu o cunoşti pe mama! Poate pare un înger uneori, dar să vorbească cu iubitul meu pe care nici măcar nu i l-am prezentat şi de care nici nu ştie că există?! Nici gând!

     Îmi pun braţele la piept, întorcându-mi şi privirea în altă parte pentru a evita orice contact vizual cu el.

— Dar cine a spus că trebuie să ştie cine sunt?

     La auzul întrebării lui îmi întorc privirea la el, văzând cum îşi ridică o sprânceană. Expir frustrată şi îi dau până la urmă telefonul pentru a copia numărul. Ce am de pierdut? Ah, stai... Poate ieşitul cu fetele şi Jungkook pentru 5 luni? Îmi dau o palmă peste frunte atunci când îl văd pe Jungkook îndepărtându-se de banca şi punându-şi telefonul la ureche, apoi spun un scurt "sunt moartă", proptindu-mă de spătarul băncii.

— Tu, Ha-Neul, nu ai de gând să-ţi convingi mama? se trezeşte Taehyung, aplecându-se pentru ca feţele lor să fie la acelaşi nivel.

— Cine a spus că vreau merg? îi răspunde tot cu o întrebare, scoţând apoi limba la el.