Unexpected Side » BTS

03: Complicaţii şi detenţie

     Imediat ce am plecat de acolo, am fugit cât de repede am putut până am ajuns în holul de la intrarea liceului.

— S-Stop! Mi-Young, opreşte-te! N-Nu ne urmăresc! încearcă prietena mea să zică printre gâfâieli. N-am alergat în viaţa mea atât de repede!

— Asta nu s-ar fi întâmplat dacă ai fi fugit până să ajungă ei la banca noastră! spun şi îi înapoiez ghiozdanul.

— Data viitoare anunţă-mă când vrei să fugim! Am nevoie de pregătire intensă pentru asta, spune în timp ce-şi şterge fruntea cu dosul palmei. Acum trebuie să îmi recapăt energia, continuă, şi se aşează în fund pe podea.

     Am rămas câteva minute în acel hol pentru a ne odihni puţin. Se pare că indivizilor ălora nici nu le-a trecut prin cap să ne urmărească. Sper să se înveţe minte!

— Bine, acum putem continua, spune Ha-Neul în timp ce se ridică de pe jos.

— Ar trebui să mergem s-o căutăm pe See-Hee? Chiar mă întreb unde a dus-o perversul ăla.

       Ha-Neul ezită să-mi răspundă. În schimb, este foarte concentrată pe un anumit lucru.

— Ai auzit ţipătul ăla? spune într-un final.

— Poftim? Ce ţipăt? îi răspund puţin mirată.

— S-a auzit de la etaj. Nu într-acolo a târât-o perversul ăla pe See-Hee? continuă Ha-Neul în timp ce-şi ridică şi ghiozdanul de pe podea.

— Nu ar putea fi ea, aşa-i...?

— Mai bine ne-am asigura!

     Am urcat scările în cea mai mare grabă, şi am intrat în prima clasă de pe colţ. Clasa din care se auzeau şi ţipetele.

— See-Hee, eşti— 

     Nu apucăm să terminăm fraza, căci ne oprim imediat cum vedem ceea ce se petrecea de fapt în acea clasă. 

— ...bine?

     Băiatul pervers ce o "răpise" pe See-Hee stătea acum întins pe jos, iar ea era cocoţată pe spatele lui, trăgându-l de păr. Deci de la el veneau ţipetele...

— N-am terminat cu tine, fustangiule! Ai spus că o să-mi placă, ai avut dreptate! N-ai idee câtă plăcere îmi face să te păruiesc! spune See-Hee, neobservându-ne prezenţa.

     I-am sărit în ajutor băiatului, deşi n-ar fi meritat, dar la cât de tare ţipa... N-avea cum să nu ţi se facă milă.

— See-Hee, opreşte-te! În ritmul ăsta o să-l cheleşti! spunem eu şi Ha-Neul la unison, în timp ce încercăm s-o îndepărtăm pe See-Hee de el.

— Lăsaţi-mă! N-am terminat încă! Aduceţi-mi o foarfectă. Presimt că se lasă cu frizuri noi! spune şi începe să se zbată mai tare ca înainte.

— Ha-Neul, la trei o luăm pe sus. Unu... Trei. Acum!

          Reuşim într-un final să o dăm jos şi o convingem până să-l lase în pace.

— Data viitoare nu mai scapi aşa uşor! îi spune See-Hee răstit băiatului.

     Sunt ultimele cuvinte pe care See-Hee le mai spune înainte ca toate trei să pornim spre clasa noastră. În drum spre clasă, am început să-mi "îmbrăţişez" ca o nebună telefonul.

— Oh, Doamne, te iubesc! În sfârşit te-am recuperat. Sper că nemernicul ăla nu ţi-a făcut nimic! spun în timp ce îmi sărut telefonul.