Hunted

2. Stylinson

2. Stylinson

Masina se deplaseaza usor peste asfaltul rece, urmand un drum drept. Am aflat ca e dimineata si ca, normal, de abia acum m-as fi trezit daca locuiam aici dinainte, dar daca eram in LA, acum dormeam ca un animal tranchilizat. Mereu am avut un somn profund, ca dupa betie, in care nici macar o goarna ce anunta apocalipsa nu m-ar fi trezit. 

Mi-am impins inapoi impulsurile care tipau la mine sa-l intreb pe Louis despre ce mama puilor mei vorbeste, spunandu-mi sa iau totul usor si temandu-ma ca prea multe informatii deodata m-ar da peste cap, avand in vedere faptul ca tata a zis ca ii e frica ca o sa-l urasc dupa ce aflu adevarul. Numai gandul asta ma face sa tremur. Cum as putea sa-l urasc pe omul care m-a iubit neconditionat si care m-a scos din intuneric ? Cred ca doar exagereaza. Mereu a avut tendinta asta. 

-Am ajuns, Crustaceu. Ma anunta satenul cu un zambet obraznic, iar eu imi dau ochii peste cap, iesind din masina. Tot nu pot sa-mi scot din cap raspunsul lui simplu, care totusi ascunde o multime de lucruri in spate : "Imi tin promisiunea.". Poate i-a promis ca va avea grija de mine, dar de ce tocmai el dintre toti... Mda, nu avem prea multi prieteni de familie. Unii nu sunt atat de instariti, altii sunt o influenta proasta pentru mine, spunea tata, si de aceea m-a tinut departe de ei. 

In cele cateva vizite pe care le-am facut orasului asta, tin minte ca de fiecare data am trecut pe acasa pe la familia Stylinson. Doamna Elizabeth mi-a ramas imprimata in minte drept o femeie calma, amabila si iubitoare de gastronomie, in special de deserturi. Pe de alta parte, domnul Ian era un partener de afaceri de-al tatei si il stiu drept un om cerebral si foarte bine calculat. Ultima data cand i-am intalnit aveam 15 ani. Eram o pustoaica plina de cosuri, care isi lasa mereu parul pe spate ca sa-i acopere uratenia chipului. Singurele lucruri care mi-au placut la mine sunt parul si ochii. Sunt blonda cu ochi albastrii, de obicei combinatia fatala pentru baieti, dar toate astea le-am mascat mereu cu timiditate, astfel incat nimeni sa nu ma vada cu adevarat. 

Acum, cand il urmaresc pe Louis cu privirea in timp ce mergem pe aleea din fata casei, care a ramas neschimbata de cum mi-o aminteam, imi dau seama ca nu mai e acel baietel enervant si cu glume de prost gust. E destul de inalt, ma depaseste cu mult, firele de par de pe fata ii adauga un aer matur, iar parul sau e ciufulit si dezordonat, nu mai e lins si i-a disparut si bretonul tip castron. Doar ochii i-au ramas la fel. Sunt albastrii, dar nu ca ai mei. Ochii mei sunt luminosi, reflectand cerul scaldat de razele soarelui, iar ai lui sunt mai intunecati, imitand adancurile marine, unde soarele se chinuie sa patrunda. 

-Intrii sau ai de gand sa te holbezi la mine toata ziua ? Ridica o spranceana la mine, iar eu imi scutur capul si il privesc urat, desi avea dreptate. Ma comport ca o nebuna. Stiu ca sunt o opera de arta, dar nu o sa te las nemancata doar ca sa ma studiezi. Adauga, ranjind precum un dracusor si facandu-mi cu ochiul. Aham, cata modestie pe capul lui...

Inchid usa in urma mea si de data asta privirea imi ramane blocata pe mormanul de doze de Cola si cutii de pizza de pe masuta de cafea si pe gramada de haine si paturi de pe canapea si la scrumul de tigari de pe jos. Imi rotesc capul spre el, fiind randul meu sa imi arcuiesc spranceana, intr-o expresie care striga "nu stiam ca ma vei aduce sa locuiesc intr-un tomberon".

-Ce ? Demi nu e aici ca sa faca curat, iar eu si frate-meu nu suntem adeptii ordinii. Ridica din umeri lejer, pornind cu bagajele mele spre scarile ce duceau la etaj.

-Demi ? Intreb confuza, urmandu-l.

-Ah, da, nu o cunosti. E sora noastra vitrega. Mama si tata au adoptat-o cu doi ani in urma, inainte sa moara. Ma informeaza, incercand sa ascunda masca de tristete din vocea sa. Am incremenit.

-Au murit ? Expir socata. Asta chiar nu mi-am imaginat niciodata.

-Da, accident de masina. Declara scurt, dand de inteles ca nu vrea sa vorbeasca despre asta. Il inteleg. Nici eu nu suport sa vorbesc despre moartea mamei mele, despre care nu stiu prea multe detalii, tata evitand subiectul asta toti anii astia. Aprob tacuta din cap, pe la spatele lui, chiar daca nu ma poate vedea si pasesc dupa el in una din cele cinci camere de la etaj.