Hunted

3. Intrebari

3. Intrebari

Simt cum mancarea imi ramane ca un nod in gat, iar plamanii mei urla dupa aer, impreuna cu inima mea, care pompeaza alert.

-Louis, cum adica a disparut? Ce i s-a intamplat? E bine? Unde e? Vine valul meu de intrebari, care il fac pe şaten sa mareasca ochii.

-Nu stiu. Raspunde sec.

-Louis... Il mustrez.

-Uite, Chris, nu e nici timpul si nici locul potrivit sa vorbim despre asta, dar iti promit ca intr-o zi vei afla totul.

-Intr-o zi?! Sar ca si arsa de la masa in picioare. Crezi ca poti sa-mi ascunzi lucruri de genul asta si in felul asta si eu sa accept? Ma revolt.

-Te rog, linisteste-te. Tonul sau devine bland si rugător, iar eu automat ma înmoi si imi las corpul sa cada pe scaun, tinand privirea in farfuria mea pe jumătate goala.

Inca le simţeam ochii tuturor pe mine si pot sa observ cum Demi îşi muşcă buza. In momentul asta ar trebui sa ma ridic furioasa de la masa si sa fug in camera mea trantind usa si incepand sa plang, apoi sa astept sa vina unul din ei trei si sa ma calmeze, dar aici nu suntem in filme, plus ca nu vreau sa fac vreo scena dramatica.

L-am privit cu coada ochiului pe Harry. N-a scos niciun cuvant toata seara, decat in momentul in care Demi l-a pus sa se spele pe mâini dupa ce s-a jucat cu pisica, iar el a bolborosit ceva indescifrabil. Părea atat de ataşat de mica felina si pot sa jur ca un zambet se juca in coltul gurii sale cand o mângâia, iar aceasta torcea. Dar l-a ascuns bine si si-a pastrat expresia neutra si serioasa.

Sunt atâtea intrebari in capul meu la care vreau sa aflu neaparat raspunsurile. Ce înseamnă ca tata a disparut? Se mai intoarce? I s-a intamplat ceva rau? Il voi mai vedea vreodata?

Si pana la urma care e treaba cu faptul ca tata m-a trimis tocmai aici? Cate alte lucruri mi-a mai ascuns pana acum si in ce consta pericolul de care mi-a zis ca ma fereste? Argh, Doamne, jur ca o sa-mi explodeze capul daca mai stau mult sa ma gândesc la toate astea.

Dupa cina tensionata cu noii mei co-locatari, m-am retras tăcută, fara sa mai insist sa spăl eu vasele, stiind ca Demi nu ma va lasa, plus ca faptul sa fiu politicoasă acum nu era tocmai pe lista cu lucruri de facut. Numai privindu-i expresia îngrijorată a satenului cu ochi albastrii imi venea sa sar la gatul lui si sa-l sugrum la cat ma enerva.

Am urcat in camera mea si m-am aşezat in liniste pe pat, fara sa reactionez in vreun fel, desi aveam in cap atâtea reactii posibile, însă niciuna nu se potrivea analgamului de sentimente si intrebari pe care-l simţeam.

Am păşit pe holul mare, indreptandu-ma spre baie, dar niste voci aprinse de la parter mi-au atras atentia. Nu trebuia sa ma gândesc ca sa stiu ca erau ale lui Louis si Demi. M-am apropiat tiptil de scări si m-am sprijinit de balustrada, astfel incat doar sa aud, fara sa fiu văzută.

-De ce a trebuit tu sa-i răspunzi? Se rasteste Louis la sora sa vitregă.

-Oh, scuza-ma daca tu voiai s-o laşi in ceata si sa-si pună si mai multe intrebari. Ii reproşează sarcastică.

-Trebuia pur si simplu sa taci. Stii foarte bine ca nu-ti iese cand vrei sa faci pe amabila, asa ca nu-ti mai ascunde adevaratul caracter de ea. Pana la urma tot te va cunoaste. I-o intoarce satenul.

-Tocmai tu te-ai gasit sa-mi dai lecţii? Pufneste freza colorata si ciudata. Asculta, Louis, ti-ai luat o responsabilitate aducand-o aici si ar fi bine sa nu-l dezamagesti pe Allan. Nu uita ce i-ai promis si cum ne-a ajutat cand mama si tata au murit. Încetează sa fii un dobitoc si înfrunta realitatea.