Hunted

13. Ghinion

13. Ghinion

Ajunsa cu picioarele pe pamant, am expirat usurata, insa piatra de pe inima nu a disparut nici pe departe, ci parca imi apasa si mai tare pe suflet. Linistea mormantala in care am ramas cu Harry a fost al zecelea cutit infipt in inima, caci am simtit un regret enorm ca nu a continuat ce avea de gand sa faca si lucrul asta ma sperie mai mult decat situatia in sine. Acum chiar am devenit ingrijorata in privinta tatei. E primul mesaj pe care il primesc de la el de cand am plecat din LA. Pe de alta parte, sunt fericita ca a dat in sfarsit un semn de viata si ca nu e cu adevarat disparut.

Facand cativa si incercand sa-mi recapat echilibrul, aproape m-am impiedicat in toata ameteala asta a mea si aproape c-am pupat pamantul, daca Harry nu ma prindea de incheietura si repozitiona pe picioare. Omul potrivit la momentul potrivit.

M-am ferit din a-l privi din nou in ochi si a repeta experienta anterioara, caci sigur mi s-ar inmuia picioarele si as lua contact cu solul, ca si cum as cadea din varful rotii. Ma manca limba sa-l intreb de tata si sa-i arat mesajul, insa m-am razgandit la timp, aducandu-mi aminte ce mi-a zis atunci cand am iesit in oras.

Eram mai buimacita ca oricand, asta aratand expresia mea total debusolata, de parca nu eram de pe aceasta planeta. M-am impleticit pe picioare pana la iesirea din parcul asta de distractii sau ce-o fi mai exact si, fara sa fac contact vizual cu Demi, am luat-o inainte, indepartandu-ma de cei doi frati vitregi. Puteam sa-mi imaginez cum in spatele meu au facut o scena din aia demna de desenele animate, in care se uitau unul la altul si apoi la mine si dupa aia veneau alergand din urma mea. Gravitatia ma afecteaza clar.

-Tina, esti in regula ? Ma intreaba Demi, punandu-si mana pe umarul meu si mergand pas la pas cu mine.

Am ezitat o secunda sa-i raspund, dar apoi am realizat ca habar n-aveam unde mergeam.

-Unde e Louis ? Ma opresc eu, invartindu-mi privirea prin jur.

-S-a dus sa ia masina de la Big Ben. Vine singur acasa dupa ce rezolva ceva.

-Acolo a lasat-o ?

Rozalia aproba, iar eu pufnesc incet, incercand sa ma orientez.

-Si noi mergem pe jos ? Vine urmatoarea mea interogatie, de parca as fi un elev care nu a inteles lectia si il pune pe profesor sa-i mai explice o data.

-Nu asta era ce-ti doreai ? Zambeste discret, dar nu ma poate molipsi. Christina, ti s-a intamplat ceva ? Devine serioasa, iar eu observ cum Harry se indreapta spre noi pe la spatele surorii sale. Ma uit la el, apoi in ochii lui Demi si scotocesc prin minte dupa o scuza plauzibila.

-Doar m-am speriat de inaltime. Afirm eu putin balbait, strambandu-ma mental la formularea mea aproape fara logica.

Fata pare sa inghita gogoasa - am spus ca pare - si face semn cu capul sa inaintam.

Tot mergand, mi-am rotit incet capul ca sa-l observ pe Harry cum merge cu capul in pamant si cu mainile indesate in buzunare.

*

Am facut contact cu canapeaua si am oftat obosita, expirand tot aerul pe care il tineam in plamani de ceea ce pareau a fi ore. Mi-am ingropat fata in maini si am ramas asa o buna bucata de vreme, lasand linistea sa se asterne in jurul meu. Sunt sigura ca cei doi ma priveau acum ca pe o tipa ambulanta, care nu stie ce sa faca cu viata ei. Bine, poate nu a fost cea mai buna exprimare a mea, dar hey, din nou, Harry e scriitorul aici, nu eu.

Auzindu-i numele printre propriile ganduri, constiinta m-a indrumat sa-mi ridic privirea spre el si sa deschid gura. Am facut intocmai, insa am inchis-o la loc, cuvintele refuzand sa iasa. Mi-am inchis ochii si am rasuflat treptat, de parca eram o gravida careia tocmai i s-a rupt apa, poveste cliseica, stiu.