Hunted

7. Incredere

7. Incredere

-Poftim? Ma prefac ca n-am auzit doar ca sa-i dau sansa sa-si retraga cuvintele. Se pare ca seamana cu sora lui...

-Ce-ai auzit. Ridica din umeri nevinovat si isi indreapta atentia spre telefon. Chiar e Nicole in varianta masculina si in miniatura. Are parul negru ca taciunele si ochii caprui precum doua boabe de cafea. Fizionomia sa faciala insa nu prea seamana cu a surorii lui, desi nu i-am acordat prea multa atentie tipei aleia, cu atat mai putin s-o analizez mai amanuntit.

-Si ce se presupune c-ar trebui sa facem? Bolboroseste Harry langa mine.

Eu doar ridic din umeri si astept ca Elliot sa aiba o reactie specifica varstei lui. Nu eram eu prea neastamparata la 14 ani - de fapt niciodata n-am fost asa -, dar sunt destul de sigura ca nu asa ar trebui sa se comporte. Sta numai cu ochii in telefon si pare sa scrie mesaje. Ce face tehnologia asta din oameni...

-Ti-e foame ? Ca iesita din transa, incetez urmarirea pustiului de e canapea, convinsa ca nu ne va face probleme si ca probabil va fi plictisitor sa avem grija de el si ma indrept spre bucatarie. De parca n-ar putea sa-si poarte singur de grija cand mai are doi ani si poate sa-si ia permisul. Sau asta era in America ?

Harry ma urmareste indeaproape aproband si aproape imi insfaca ingredientele de sandvis din mana cand le scot din frigider si le pun pe masa.

-Hey. Ma smiorcai exact ca un copil plangacios caruia i-a fost luata acadeaua de sub nas. Cretul chicoteste si imi intinde un sandvis gata facut, iar eu imi dau ochii peste cap. Vai, ce gentleman...

-Elliot, ti-e foame ? Strig dupa ce inghit o gura zdravana de sandvis.

-Nup. Raspunde simplu, iar eu ma incrunt usor in directia lui Harry. Ridica din umeri la randul sau si da pe gat un pahar de suc rece de portocale.

-Credeam ca va fi mai energic. Ma confesez in timp ce insfac din frigider un baton de ciocolata dintre preferatele mele.

-Idem. Ma sustine Harry muscand si el dintr-un mar.

Cateva momente stam in tacere, fiecare molfaindu-si gustarea cu pofta, iar atunci cand privirile absente ni s-au intersectat, am izbucnit in ras ca doi natangi.

-Ce e asa amuzant ? Vreau si eu sa rad. Apare de nicaieri si Elliot si spre deosebire de mai devreme, de data asta chiar pare sa fie interesat de altceva decat de bucata aia de tehnologie de-o tine in buzunar.

-Nimic. Harry isi drege glasul si devine brusc serios. Poate prea brusc si prea serios. Uneori ma sperie tipul asta.

Discutia ne este intrerupta de mieunatul Angorei, care paseste gratios in bucatarie, ajungand langa picioarele mele si incepand sa cerseasca atentie. Fata lui Harry se lumineaza brusc, ceea ce-mi aduce si mie un zambet pe buze.

-Aveti o pisica? Sunt alergic la pisici, luati-o de-aici. Chitaie Elliot dandu-se cativa pasi in spate. Ei, asta-i buna...

Harry se incrunta acid la pusti si ia pisica in brate, iesind din bucatarie si indreptandu-se probabil spre camera lui, unde urmeaza sa se izoleze tot restul zilei. Grozav... Abia de-am reusit sa-l scot pe Harry afara din pestera aia sumbra si acum pustiul asta il face sa plece cu tot cu felina aia pe care o iubesc.