Hunted

6. Acomodare

6. Acomodare

Tonul ferm din corzile sale vocale si privirea dominanta m-au facut sa raman cu aerul in gat pentru o secunda. Am stat blocata cateva clipe, pana creierul meu a exteriorizat una din reactiile posibile la aceasta afirmatie : am izbucnit in ras, aproape inecandu-ma.

Toate cele trei perechi de ochi de la masa din bucatarie m-au privit ca pe o nebuna, incruntandu-se unul la altul si la mine.

-Nu glumesc. Clarifica satenul cu ochi albastrii intunecati.

M-am potolit aproape mecanic cand am fost lovita de seriozitatea de pe chipul sau. L-am fixat cu ochi mariti, prin capul meu invartindu-se zeci, daca nu chiar sute de sentimente, stari, emotii..

-Stai... ce... eu... nu... Ma balbai inainte sa fiu intrerupta de cealalta prezenta feminina din incapere.

-Singura. Rosteste, iar eu o privesc plina de confuzie. N-ai voie sa iesi din casa singura. Se corecteaza. Londra nu e un loc pe care sa-l cunosti si e destul de periculos, deci nu te putem lasa de capul tau prin oras. Adauga, privindu-i pe rand pe cei doi frati. Si masculii astia doi aici prezenti vor sta la dispozitia ta tot timpul ca sa te conduca unde ai nevoie.

Pot sa jur ca Louis ii urla din privire sa taca din gura, iar Harry se uita la ea de parca ar avea spume la gura.

-Dar tot nu cred ca ar trebui sa te angajezi. Asta daca nu gasesti un job la care sa lucrezi de acasa, altfel...

-Wow, wow, wow, stai putin. Voi imi spuneti ca nu pot sa ies din casa fara acompaniamentul unuia dintre voi ? Inteleg, e nou pentru mine orasul asta, dar am 18 ani, nu 10. Contraatac cat de calm pot.

Harry ofteaza zgomotos, Demi isi maseaza tamplele cu degetele aratatoare stand cu coatele sprijinite de masa, iar Louis deschide gura vrand sa spuna ceva, dar ezita si ramane cu cuvintele pe varful limbii.

De ce am impresia ca cinele "de familie" sunt cel mai prost moment sa discutam despre viitor, trecut, prezent sau orice altceva ? Pff..

-Nu uita ce tot ti-am zis, Christina, te rog. Vorbeste Demi privindu-ma rugator.

Imi trantesc coatele pe masa si inchid ochii, inspirand puternic. Imping farfuria din fata mea si ma ridic parasind bucataria si intrand direct in camera mea cu o usa trantita in urma mea in semn de "Nimeni sa nu se apropie". Ma arunc violent in pat si incerc sa ma calmez ca sa nu-mi ies din minti. Bun, tocmai am facut scena dramatica de care ma temeam si pe care nu voiam s-o fac.

Toate astea nu s-ar fi intamplat daca... nu stiu...

Nu stiu deloc ce s-a intamplat de s-a ajuns aici. Imi doresc atat de mult sa dau timpul inapoi. Vreau sa ma trezesc in bratele tatei acum si sa realizez ca a fost doar un nenorocit de vis.

Vis...

Brusc mi-am amintit de acel cosmar cu tata drept diavol pe care l-am avut acum cateva zile. Dar sa mor eu daca-mi amintesc ce mi-a zis... La dracu' cu toate astea, argh !

-Pot sa intru ? Se aude vocea groasa a lui Harry din spatele usii inchise.

-Da. Raspund simplu si ragusit, apoi imi dreg glasul.

-Esti ok ? Ma intreaba acesta dupa ce inchide usa in urma sa.

-Da. Spun sec si ma feresc de privirea lui. Ultimul lucru de care am nevoie acum e ca diamantele alea sa-mi provoace un lesin.

-Imi pare rau ca ti-am vorbit asa azi... Eu... Eu doar nu stiu cum e sa comunici cu altii... Si nici cum sa fii ajutat... Eu...

Incuviintez din cap in semn ca se poate oprii din explicatii. Harry aproape rasufla usurat si isi muta greutatea de pe un picior pe altul, asteptand ca eu sa zic ceva.