Hunted

9. Iesirea

9. Iesirea

-Daca imi mai strici parul, jur ca postez toate pozele pe Facebook ! Il amenint impingandu-l in piept si razand cat ma tineau plamanii.

-N-ai curaj. Ranjeste Harry spre mine si continua sa-si incalceasca degetele prin parul meu.

-Nu credeam ca esti asa razbunator. Incep sa tusesc cand simt ca raman fara aer de la atata ras si stomacul incepe sa faca tumbe. Scriu in descriere un citat intelept de-al tau si sa vezi cate like-uri o sa strang. Ma innec cu propriul ras, iar el pare ca mai are putin si cade pe podea.

Reusesc sa-i indepartez mainile din capul meu si-i platesc cu aceeasi moneda, deranjandu-i parul deja ciufulit si parca ondulandu-l mai mult decat este deja. Momentul in care eu am cazut pe jos langa canapea in locul lui a fost apogeul in care zarva noastra era mai mare decat a unor copii de 5 ani care tocmai au mancat ciocolata.

-Nu.. mai pot.. sa.. respir.. Expir printre hohotele de ras si ma intind pe spate pe covorul pufos din living, tinandu-ma strans de stomac, de parca urma sa-mi vomit intestinele.

-Jur ca nu.. mai am.. aer.. Completeaza Harry stergandu-si lacrimile care s-au adunat in colturile ochilor.

Dupa alte cateva minute in care am reusit sa ne potolim, am reusit sa ma adun de pe jos si sa ma trantesc inapoi pe canapea cersind aer mai ceva ca un muritor de foame. Dupa shooting-ul nostru foto extrem de fashion, am inceput sa ne uitam la poze si sa radem ca doi handicapati natangi de propriile noastre mutre, apoi ne-am luat la bataie ciufulindu-ne si am ajuns razand ca natangii pe podea.

-Mureez. Chitai eu si dau drumul aerului acumulat in plamani pentru o noua sesiune de rasete.

-Ce-a fost asta ? Ma urmeaza si Harry in ceea ce-am reinceput.

-A muri zis pe limba mea. Il informez uitandu-ma la expresia lui mai mult decat luminoasa.

-Bun, asta e chiar culmea. Concluzioneaza si isi duce mana la burta, lasandu-se sa alunece pe canapea pana aterizeaza si el pe podea.

Clar nu suntem normali.

-Nu te mai imprastia atat si vino aici ca sa alegem poza si descrierea. Ii resprosez eu amuzata de situatie.

-Stai, ce ? Se opreste brusc si isi mareste ochii, care in lumina dupa-amiezei de primavara sunt ca doua alge de mare scaldate in apa si in soare.

Fara sa-mi dau seama imi perforez buza de jos cu dintii cat timp ma holbez in irisii lui, gest care-l face sa expire dintr-o data si sa-si tina ochii la fel de deschisi.

-Nu te mai uita asa la mine. Se preface indignat si se ridica de pe jos, aranjandu-si camasa in carouri. Ma abtin sa nu-mi musc buza si la imaginea acelor carouri care se potrivesc perfect pe el si in schimb rabufnesc in ras din nou, scapandu-ma de jena pe care tot eu am creat-o.

-Hai, zi-mi o fraza profunda de scriitor care sa se potriveasca cu poza asta. Spun intreptand ecranul telefonului spre el si aratandu-i ultima poza facuta, cea in care parem cat decat normali.

-Doar nu vorbesti serios. Deschide gura in semn de soc, ceea ce-i face chipul atat de comic incat nu ma pot abtine sa nu rad din nou. Doamne, azi am ras cat pentru o viata intreaga.