Hunted

10. Confruntarea

10. Confruntarea

Mi-am inghitit nodul format in gat si atunci cand picioarele mele si-au recapatat mobilitatea, m-am deplasat din spatele lui Harry in directia lui Louis, care statea cu bratele incrucisate la piept mai ceva decat un parinte nervos al carui copil a venit tarziu afara.

Ochii sai erau acum precum fundul oceanului, aproape negrii, cu cateva firisoare albastre care incercau sa se strecoare prin abisul creat de furie. Privirea sa ma zgaria la propriu, caci simteam cum ma ustura ochii uitandu-ma la el, insa am adoptat o alura de neclintit si i-am raspuns simplu :

-Ne-am plimbat.

In urma acestei afirmatii, satenul si-a mijit vizibil ochii, de parca ar incerca sa citeasca minciuna din cuvintele mele. Partea proasta pentru el e ca nu mint.

-Christina, cred ca am fost foarte clar. Incepe el pe un ton grav si deloc jovial, asa cum obisnuia sa fie.

-Da, si te-am inteles. Sau cel putin am incercat. Te-am ascultat si am stat numai in casa, fara sa am vreo interactiune cu lumea de afara. Dar nu sunt un bibelou pe care sa-l tii in vitrina si sa-l stergi de praf din cand in cand, Louis, sunt o fiinta umana, care, pentru numele lui Dumnezeu, are nevoie si de aer proaspat. In schimb eu am fost ca o printesa inchisa in turn fara sa stie macar motivul. Louis, tu iti dai seama macar cum ma simt eu cand nu stiu nimic de tatal meu, despre care chiar tu mi-ai zis ca a disparut ? Nu ma trata ca pe un copil nestiutor !

Incheindu-mi pledoaria, pentru care nu stiu de unde am avut atata curaj, crezusem ca l-am lasat pe Louis fara cuvinte, insa parca acumuland nervi dupa fiecare silaba rostita de mine, a izbucnit imediat ce eu am tacut si am apucat doar sa trag aer in piept :

-Esti in primejdie, Christina, esti in mare pericol, ce Doamne iarta-ma nu pricepi ?! De ce crezi ca te-a trimis Allan tocmai aici, asa, brusc si fara nicio explicatie ? Crezi ca lui i-a placut asta ? Mi-a zis ca o sa ma asculti si ca n-o sa am probleme cu tine fiindca esti o fata buna, dar tu nu vrei sa intelegi ca iti vreau binele si ca i-am facut o promisiune tatalui tau !

Buzele mi-au ramas intredeschise, in timp ce cuvintele lui pluteau in aer pana la urechile mele. Dupa ce am reusit sa asimilez informatia, imi doream sa pot spune ceva, insa cuvintele imi erau blocate in cerul gurii, iar aerul in trahee.

-Louis ! Intervine intr-un final si Harry in discutie, vocea sa rece rasunand in incapere si inghetandu-mi practic sira spinarii. Louis si-a indreptat atentia spre fratele sau, sagetandu-l cu privirea, insa nici cretul nu se lasa mai prejos, despicandu-l la fel de aspru cu acei ochi ce acum par ca au luat foc, fiind intr-un contrast ciudat cu tonul sau de gheata.

Imi roteam globii oculari cand la unul, cand la altul si am putut observa cum oceanul din ochii lui Louis practic a inceput sa fiarba, in timp ce frunzele din privirea lui Harry au luat foc si acum sunt facute scrum, lasand in urma lor doar cenusa neagra care nu prevesteste nimic bun. Aceasta imagine te trimite cu gandul la sinistra moarte, desi nu-i vad exact locul in situatia de fata. Sau gresesc eu ?

-O sa vorbim mai tarziu noi doi, Harry. Il anunta Louis pe cret, accetuandu-i numele cu o urma vaga de ura in voce.

Fratele mai mic n-a mai zis nimic, in schimb mi-a aruncat o privire rapida si plina de subinteles, ca mai apoi sa se retraga in mica sa vagauna rece si intunecata care ii inghite sufletul.

-Cred ca ai de dat niste explicatii. Ma surprind si pe mine insusi adoptand o asemenea atitudine, Louis fiind si el la randul sau luat prin surprindere de afirmatia mea, care a sunat aproape ca un ordin.