Hunted

11. Probleme

11. Probleme

Uneori am impresia ca viata mea e - sau cel putin se transforma - in una din cartile alea cu subiect cliseic, in care protagonista doar sufera si tot sufera. Desi probabil exagerez, acum este unul din aceste momente.

Ma simt incapabila din a ma feri de privirea ciocolatie a lui Demi, care pur si simplu a inghetat, precum o ceasca de cafea fierbinte pe care o pui in congelator.

-Puteti sa-mi spuneti si mie de ce naibii tipati asa ca niste descreierati ?

Nu stiu de unde impulsul asta, dar printre dintii mei a iesit un marait de frustrare. Toate cele trei perechi de ochi s-au asezat pe mine, iar eu m-am uitat dintr-o parte in alta la ei, privirea fiindu-mi cuprinsa de gheata care rapid mi-a racit si restul corpului. E ca si cum temperatura din camera a scazut brusc cu cateva grade.

-Eu nu mai vreau sa traiesc in minciuna. Ma aud spunand cat de serioasa pot, observand cum Demi a inghetat. Bine, poate nu e asa stapana pe situatie si pe reactiile ei asa cum credeam..

Un moment de tacere, pana cand ii simt mana rece a lui Harry pe umarul meu drept. Ma intorc spre el si-l privesc cu o cuta in mijlocul fruntii.

-Noi.. nu te mintim, Tina.. Doar ca inca nu e timpul sa aflii anumite lucruri.. E spre binele tau tot ce facem, crede-ne. Zice el pe un ton grav, iar eu pufnesc.

-Daca as stii ce se intampla, as putea sa ma apar si singura. Ma trezesc vorbind.

De data asta Louis e cel care maraie, parand ca din el ies aburi, de parca cineva ar fi turnat apa intr-un vulcan ce tocmai a erupt, dar inca e activ.

-Daca ai stii, ai fi mai mult decat terifiata. Bolboroseste acesta.

-Nu ajuti deloc, Louis. Il cearta Demi, comunicandu-i indirect ca mai bine isi tinea gura inchisa. Par roz are dreptate, tot ce-a facut a fost sa inrautateasca situatia si sa ma enerveze si mai mult decat eram deja.

Si cu terminarea acestei replici am trecut in viteza pe langa ei si am urcat scarile cu viteza unui copil hiperactiv, satula deja peste cap de tot ce se intampla aici. Imediat in spatele meu aud pasii gratiosi a lui Demi urmandu-ma si intrand in camera mea inainte sa pot sa inchid usa dupa mine.

-Christina, asculta..

-Nu, m-am saturat sa tot aud scuze patetice de-ale voastre. Ori imi ziceti adevarul in momentul asta, ori plec din casa si nu ma mai intorc ! Pun la punct toata situatia pe un ton inalt, iar fata din fata mea isi mareste ochii.

-Nu.. nu poti sa faci asta.. Se balbaie ea, aratand mai mult decat naucita de afirmatia mea anterioara.

-Am destui bani incat sa-mi cumpar un conac in centrul Londrei sau in orice colt al lumii vreau si sa ma duc sa-l caut singura pe tata. Mentionez eu cu o ingamfare pe care n-am mai vazut-o pana acum la mine. Probabil fiindca n-am vorbit cu prea multe persoane la viata mea si, deci, n-am avut cui sa ma laud cu situatia mea financiara mai mult decat prielnica unor situatii ca asta sau mai grave..

-Nu, Christina, nu poti sa te descurci singura, e periculos si..

E prima data cand vad ca Demi nu-si gaseste cuvintele, ceea ce suna putin banal fiindca n-o cunosc decat de cateva saptamani.

-Si ceea ce nu stiu nu ma poate afecta, nu ? Nu e asta criteriul dupa care va luati voi cand spuneti ca imi vreti binele ? Doza de sarcasm si chiar ura si rautate injectata in tonul meu ar putea fi fatala pentru cineva sensibil, insa cum aici e vorba de Demi Stylinson, ea imediat a adoptat o alura defensiva.