Summertime Madness {1D F.F.}

14.

Mi-am petrecut mult timp incercand sa imi dau seama ce vroia sa-mi spuna Louis. Dar Niciodata nu eram pe-aproape de adevar. Speram doar sa nu fie si el nevoit sa se mute din oras. Atunci chiar as fi singura. Nu stiu de ce, dar m-am atasat mult de el. Ma simt tot timpul in siguranta cand il vad. Iar ochii sai albastri mereu imi zambesc. Intotdeauna se comporta frumos cu mine si ma face sa rad. Ma face sa ma simt in siguranta cu el, chiar daca nu-l cunosc de foarte mult timp.

Am adormit cu gandul la el.

Cand m-am trezit, am observat ca pe patul din fata mea statea intinsa o noua pacienta. Parea plictisita.

-Salut, am incercat eu sa deschid o conversatie cu ea.

Ochii ei caprui m-au fixat uimiti.

-Buna, a raspuns aceasta incet.

Mi-am dat seama ca avea piciorul stang in ghips.

-Ce ai patit la picior?

-Cred ca se observa ca mi l-am rupt.

-Dar cum ti l-ai rupt?

-Am cazut pe el. Dar tu ce ai patit la mana?

-Accident de masina.

Abia acum observ cat de ciudat suna asta.

-Cum te cheama? m-a intrebat aceasta cu putina veselie in glas.

-Maddy. Pe tine?

-Hayley.

A urmat o clipa de tacere, timp in care m-am uitat pe geam. Se pare ca era cald afara. Multa lume era intinsa pe iarba, fara nici macar o patura sub ei. Soarele se mai ascundea dupa nori, dar reaparea.

Jennifer si-a facut aparitia.

-Oh, se pare ca ati facut cunostinta, zise aceasta voioasa, auzindu-ne discutand.

Mie mi-a verificat pansamentele, iar lui Hayley i-a dat o doza de medicamente. A iesit.

-Jennifer e preferata mea, am auzit-o pe Hayley spunand.

-Si mie imi place.

Apoi, Hayley a adormit. Dar nu treptat, ci brusc. M-am intrebat daca asa faceam si eu. Poate era din cauza medicamentelor.

-Dumnezeule, Maddy?! am auzit o voce din dreapta mea.

Acum ca ma uit mai atenta, imi dau seama ca e Emily. Tocmai ce a intrat pe usa salonului.

-Salut! ii spun.

-Salut! imi raspunde.

-Ma bucur sa te vad! Mi-a fost dor de tine.

-Si mie...

Si-a asezat geanta pe pat, apoi si-a aranjat hainele pe ea. Purta un tricou alb, simplu, cu un mic buzunar pe piept si blugi gri. Ciudat. De cand am cunoscut-o purta doar haine in culori vii. N-am mai vazut-o sa poarte nonculori.

-Ce s-a intamplat cu look-ul tau? am intrebat-o.

Ea ridica din umeri.

-Schimbare de stil. Mi-am dat seama ca nu mai sunt un copil si ca trebuie sa ma maturizez.

-Oxfordul... ce face din oameni!

A inceput sa rada in stilul in care o cunosteam. Am ras si eu. Apoi mi-a intins o cutie de cadouri, timida.

-Nu e ziua mea... chicotesc eu dupa ce l-am luat in mana.

O funda voluminoasa de culoare galbena tinea bine albalajul de culoarea albastru-petrol. O deschid usor, cu ochii licarind. Inauntru era prima poza facuta cu noi doua, la voluntariat. Iar pe fundul cutiei se ascundea o bratara facuta manual. Era foarte frumoasa. Emily surase.

-Eu am facut-o. M-am gandit ca ti-ar placea sa ai o amintire de la mine, spuse.

-Multumesc, o s-o port tot timpul, zic eu aranjand-o pe mana.

Dupa ce am studiat-o putin, am adaugat:

-M-ai luat prin surprindere! Acum ma simt prost ca nu am si eu un cadou pentru tine...

Privind in jur, in incercarea mea disperata sa gasesc macar ceva simbolic sa ii ofer lui Emily, zaresc langa picioarele patului plasuta cu carti adusa de tata.

-Ai un pix? o intreb zambind.

-De ce ai avea nevoie de un pix?

-Vei vedea.

Emily imi ofera un pix pe care il tinea la ea „pentru orice eventualitate" iar eu il iau hotarata. Ridic plasa cu carti pe pat si incerc sa aleg una din cele trei. Ma decid sa ii ofer „Orase de hartie" deoarece stiam ca a auzit de ea si ca dorea sa si-o cumpere. Desfac ambalajul de protectie in care era invelita si iscalesc pe prima pagina:

Boys are whatever, friends are forever

-Maddy (:

aducandu-mi aminte ca recent s-a despartit de prietenul sau tocmai pentru ca trebuia sa plece la Oxford.

Mandra de ideea mea, ii intind cartea si pixul lui Emily. Aceasta, recunoscand-o dupa coperta, imi zice:

-Doar nu vrei sa...

-Ba da, o intrerup, asta e cadoul meu pentru tine.

Emily zambeste larg si ma imbatiseaza.

-Multumesc!

-Si eu iti multumesc.

-Ai mai vorbit cu Louis?

-Da, m-a vizitat la spital, i-am spus oftand. Vroia sa-mi spuna ceva, dar asistenta l-a dat afara si nu a reusit sa-mi transmita mesajul; iar acum poate ca nu ne vom mai vedea niciodata... sper doar sa nu se multe in alt oras...

Emily ma linisteste, sugerandu-mi sa ma uit la televizor, asa poate voi reusi sa aflu ceva care sa imi dea un indiciu despre ce vroia sa ma anunte.

-Sunt intr-un spital, trebuie sa dorm saispe' ore pe zi! Cum sa ma mai uit si la televizor? spun revoltata.

-Asa e, scuze. Atunci il voi urmari eu pentru tine si daca aflu ceva te voi anunta.

-Multumesc, ii spun recunoscatoare.

Fac o pauza de la vorbit. Inca sunt slabita, nu pot tine o discutie mai mult de 10 minute. Ce lucru important ar fi putut sa ma anunte Louis astfel incat sa tina neaparat sa ma viziteze chiar si dupa orele de vizita?

Tonul de apel al lui Emily suna brusc si puternic.

-Alo? Da? spune Emily linistita. Nu, nu sunt acasa. De ce? (urmeaza o pauza mai luinga) Incercati sa contactati pe altcineva... inteleg... da. Bine, voi fi acolo. La revedere!

Privirea ei mi-a spus tot.

-Maddy, imi pare rau, eu trebuie sa ...

-Pleci, da, am inteles. Sa mai vii pe la mine! i-am spus incercand sa nu o retin mult.

Emily vroia sa imi mai zica doua vorbe, dar am oprit-o:

-Du-te, nu vreau sa intarzii, ii spus aratandu-i usa.

Emily s-a conformat si a iesit, facandu-mi cu mana si lasandu-ma cu un zambet pe fata.

_______________________________________

Sper sa va placa capitolul acesta. N-am prea avut inspiratie, deci nu ma judecati.

Am decis ca urmatorul capitol sa-l postez abia cand acesta (cap. 14) va avea macar 5 voturi si intre 1-3 comentarii. Stiu ca povestea nu e foarte citita, asa ca nu am foarte multe asteptari cu voturile.

Daca vreti dedicatie sa ma anuntati in comentarii. Va voi da de indata ce voi putea.

Ceao!