Heyaaa! Am revenit cu povestea... Stiu ca a durat un secol pana sa postez next-ul, dar n-am mai intrat de mult timp pe wattpad si abia acum am vazut ca am destule aprecieri si comentarii incat sa pot posta continuarea... deci aceasta e....
__________________________________________________________
A doua zi de dimineata, mama a venit sa ma viziteze. Era de asteptat sa nu vina cu mana goala, aducandu-mi multa mancare facuta acasa de ea.
-Imi pare rau ca nu am venit sa te vizitez mai repede, dar serviciul asta iti da peste cap toate planurile, stii bine asta.
-Mama, e-n regula. Nu te mai incarca cu atatea griji. Te inteleg oricum.
Isi indrepta ochii verzi-caprui catre mana mea.
-Ar fi trebuit sa nu iti atrag atentia de la mers. Daca nu eram eu, tu nu ai fi fost acum aici. imi pare asa de rau... daca as putea...
-Nu e vina ta, trebuia sa fiu si eu mai atenta. Sunt bine.. noroc ca am scapat doar cu atat. Nu te mai gandi la asta.
Intre noi se lasa o liniste apasatoare. Mama pare ca vrea sa imi zica ceva, dar se razgandeste, fixandu-si apoi privirea spre un punct, nemaicutezand sa se mai uite in ochii mei. Nu vreau sa se simta raspunzatoare pentru accidentul petrecut. Nu imi place sa o vad invinuindu-se. Incerc sa indrept subiectul spre ceva placut.
-Emily a fost aici.
Mimica ei se insenineaza putin.
-M-a vizitat pentru cateva momente. Sa o fi vazut ce schimbata era... cred ca nu o mai recunosteai.
-Da... E o fata foarte ambitioasa. Pacat ca nu am reusit sa o salut si eu.
-O sa-i transmit eu salutarile cand o sa ma mai vad cu ea.
Mama zambi.
-Am vorbit cu medicii. Au spus ca ai o mare sansa ca mana sa se vindece mai repede. In cel mult o saptamana poti sa vii acasa.
-Serios? ma bucur eu.
-Da, dar inca nu e sigur.
Continuam sa povestim despre planurile care urmeaza sa le punem in aplicare dupa ce ies din locul asta de care deja ma innebuneste. Mama imi promite ca in fiecare seara vom alerga impreuna, ca sa ma mai dezmortesc si ca sa se deconecteze de la treburile de serviciu. Foarte bine. Nu cred ca mai pot rezista aici. Trebuie sa plec. Trebuie sa fac miscare. Am intepenit acolo, cu toate perfuziile si bandajele care ma tintuiesc de pat. La un moment dat, simt ca somnolenta ma fura iarasi. Inca un lucru care-l urasc la spital: ma face sa ma simt tot timpul obosita. Discutia dintre mine si mama se sfarseste, iar eu incep sa casc. Mama tace si ea si ma mangaie pe frunte pana adorm. Simt o sarutare pufoasa in varful nasului, ca atunci cand eram copil si adormeam in timp ce parintii imi citeau povesti. Isi ia geanta si se indeparteaza cu pasi silentiosi, inainte sa apuc macar sa o salut.
___________________________________________________
Multumesc pentru lecturare! Continuarea o voi pune imediat ce voi putea si voi avea si inspiratie...
Pentru dedicatii lasati un mesaj privat sau mentionati asta in comentarii
Ceawwww :*
CITEȘTI
Summertime Madness {1D F.F.}
Fanfiction"În inima recunoscătoare va fi vară mereu." -Celia Thaxter. *One Direction FanFiction*
