Summertime Madness {1D F.F.}

13.

*Din perspectiva lui Maddy*

M-am trezit ca dintr-un cosmar. Tremuram toata si ma simteam ametita. Lumina mi-a lovit ochii, facandu-ma sa ii inchid la loc. Apoi i-am deschis usor, lasandu-mi pupilele sa se obisnuiasca.

Dupa ce mi-am revenit, am inceput sa inspectez locul. Ma aflam intr-o sala mare, luminoasa si linistita. Toate obiectele din  ea erau albe: paturile, perdelele, noptierele, la fel si peretii. O asistenta a dat buzna inauntru, sunetele pasilor ei rasunand in tot salonul.

-Oh, ce bine, te-ai trezit! mi-a spus bland.

-Unde sunt? am incercat sa intreb.

-Nu ti-ai dat seama? Esti intr-un spital!

-S-spital?

-Da. S-P-I-T-A-L. Spital.

Am ridicat o spranceana. Era cumva 1 aprilie si nu stiam eu?

-Presupun ca nu-ti mai amintesti, dar ai fost calcata de o masina in dupa-amiaza zilei de sapte iunie, mi-a adus la cunostinta asistenta, vazandu-mi nelamurirea.

-Si acum in ce data suntem?

-Zece iunie.

Mi-am marit ochii, iar buzele mele au schitat un „O”.

-Pai, ai fost in coma trei zile, mi-a zis aceasta apropiindu-se de patul meu.

Am citit numele de pe ecusonul atasat de camasa sa alba: Jennifer Helton.

-Pot sa va intreb unde este mama mea?

-Banuiesc ca este acasa. La ora aceasta nu se fac vizitari. Si te rog, spune-mi Jennifer.

A aruncat o privire la mana mea ascunsa intr-un ghips - pe care nici nu l-am observat pana atunci - asigurandu-se ca totul e inregula.

-Imi puteti spune mai multe lucruri de la accident si pana acum?

-Oh, draga mea, pai nu ai facut multe. Medicii au observat ca aveai mana dreapta rupta si capul spart, in rest doar cateva zgarieturi pe corp si picioare.

Mi-am ridicat ochii, incercand sa vad bandajul de pe frunte, dar n-am reusit. M-am foit putin, apoi am intrebat-o:

-M-a vizitat cineva?

Dupa o clipa de gandire, Jennifer mi-a raspuns:

-Da: mama ta, verisoarele tale - niste ingerasi de fetite - , un barbat si cam atat…

Ce fel de persoana e aceea care le numeste pe Anne si pe Rose “ingerasi”? Dar, cine era barbatul?

-Care barbat?

-Pai, l-am vazut intrand doar... ah! Era sa uit! M-a rugat sa-ti dau asta cand te trezesti.

Jennifer mi-a aratat un buchet de trandafiri galbeni de pe noptiera.

-Mereu mi-au placut trandafirii. Cat de frumosi sunt! marturisi asistenta.

Am zambit natang. Si mie imi plac trandafirii. Mai ales cei galbeni.

-Vai, sa nu uit de ce sunt aici, tresari aceasta, scotand o seringa la iveala. Trebiue sa iti dau un medicament.

Am oftat. Nu puteam sa ma comport ca un copil si sa refuz intepatura aceea, desi chiar nu-mi placeau seringile.

Dupa ce mi-a dat medicamentul, mi-a mai zis:

-Acum odihneste-te! Trebuie sa te faci bine.

Apoi a iesit din salon. Nu dupa mult timp, am adormit.