Neverland ( a Peter Pan/Once upon a time fanfict)

☆INCEPUTUL☆

Nimic nu este ceea ce pare in Neverland... Nu te poti increde in nimeni si in nimic.. Cel mai mult in NIMIC deoarece in Neverland exista doar o singura persoana, fireste ca nici acea singura persoana care exista nu este de incredere, dar asta nu prea conteaza deoarece nu vei trai suficient ca apuci sa o vezi.

Chiar daca el este pretutindeni si stie tot ii place sa asculte si sa urmareasca nerozia oamenilor simpli care nu au ce cauta intr-un loc ca acesta.. Acesta era locul lui, iar el nu tolera sa-i fie incalcat domeniul, sau mai bine zis taramul. Acesta venise aici tocmai cu scopul de a scapa de oamenii de acest fel..

Ii displacea, iar daca el ii displacea pe acestia ,pentru binele lor, mai bine il evitau.. Dar pentru al evita trebuiau sa evite si insula iar acest lucru era unul dintre micile lui placeri.

Se simtea mandru sa fie singurul locuitor al taramului iar toate amintirile dinainte de Peter Pan erau istorie.. Nu-l mai interesau.. Vroia sa uite de ele si ce mod mai bun de a o face decat printr-o plimbare printre nori sau mai bine zis zbor printre nori, deoarece pute sa si zboare, dar probabil cu toti stiam asta.

Vantul ii batea in fata cu putere fortandu-l sa se chiorasca pentru a vedea pe unde zboara. Norii se intindeau in fata lui ca o mare inspumata. Ii placea sa zboare cu viteza, sa se invarta, sa sara si sa danseze printre nori, uneori chiar urland cat de tare putea pentru a se destinde si pentru a uita de singuratatea care nu il deranja de fel, sa simta cum vantul ii bate in fata si prin par, sa simta atingerea delicata a norilor cand mainile lui faceau contact cu nori albi si limpezi sau cand totul in jurul lui era doar aer.

Se simtea ca regele lumii cand privea in jos spre intinderea vasta si inalta a taramului.. Plin cu paduri si vai si pesteri, tot ce ti.ai putea dori de la o insula.. Avea imclusiv un vulcan ceea ce il incanta cel ma tare pe Peter.

Acesta obosit de la atata zbor plana spre cel mai inalt munte al insulei, stiind ca de acolo putea vedea intreaga insula inclusiv apusul. Se aseza pe piatra lui obisnuita si privi spre zare, gandurile pe care incerca cu atata disperare sa le uite navalindu-i inapoi in minte.. Se afla pe insula de aproximativ 30 ani iar in fiecare zi acesta se chinuia la o modalita de a trage de timp cat mai mult cu putinta pentru a gasi cu adevarat calea de a ramane vesnic.

Cei drept concepuse un plan pentru a mai trage de timp dar clepsidra aceea blestemata ii reamintea mereu ca urma sa moara.. Binenteles ca mai era mult pana atunci dar nu spuorta gandul ca avea sa se intample odata si odata.

Cum soarele cobora iar luna incepea sa urce alenea Peter ofta exasperta deoarece odata cu lasarea serii urmau sa apara copii si sa cutreiere padurile, sa exploreze si sa se distreze iar Peter era nevoit sa faca pe dadaca cu ei si sa se asigure ca nu se otraveau singuri mancand din mai stiu eu ce gaseau pe acolo sau ca animalele salbatice veneau sa se distreze si ele alaturi de copii aflati acolo..

Doar ca animalele si copii aveau definitii total diferite a cuvantului "a se distra". Ura aceasta parte a zile, ura faptul ca trebuia sa gaseasca nu stiu ce copil minune care sa il salveze, ura clepsidra acea blestemata care ii reaminte continuu ca trebuie sa gaseasca un plan, o cale sau orice modailtate de a salva insula, ura pana si umbra care ii daruise aceasta viata chiar daca era umbra lui, dar cel mai tare dintre toate ura (intr-o oarecare masura) ceea ce devenise si ceea ce lasase in urma..

Peter is scutura violent capul deoarece prea multe ganduri ii invadau creierul. Venise aici tocmai pentru a-si limpezi gandurile dar nu facuse altceva decat sa se enerveze si sa sa simta frustrat de situatie. Ura cand se intamplau genul asta de lucruri.

"Prostii" gandi el."Numai si numai prosti.. Nu regret nimic.. La urma urmei copilul ala beteag oricum nu avea nevoie de mine.. Ii va fi mult mai bine fara mine iar mie cu siguranta imi e mult mai bine fara el" se mustra singur Peter... Soarele apusese deja iar luna era in plina ascensiune spre cerul intunecat. Baiatul se ridica in picioare asteptand sa apara copii mult asteptati.. Si astepta.. Si astepta singur si frustrat, dar tot odata neobisnuit de curios. Astepta si asculta. Cel mai probabil copii sosisera deja si nu ii vazuse Peter.. Dar asta era oricum imposibil. Ar fi stiut daca intra cineva in Neverland.
Dar se dovedise o noapte tacuta si.. Ar fi zis obisnuita, doar ca nu era obisnuita. Era neobisnuita. Si asta il enerva din nou pe Peter. "De ce nu apar odata?" Se gandi Peter cand dintr.o data pamantul incepu sa se miste.. era un cutremur, dar nu unul obisnuit deoarece in Neverland nimic nu era obisnuit, era genul acela de cutremur care misca doar pamantul, nu si pietrele sau sau copacii, era genul acela de cutremur care il convoca la o intalnire cu umbra.. semn ca avea ceva important sa.i spuna.. dar binenteles ca pentru umbra totul era important..

Asa ca mai ofta enervat inca o data si porni in zbor, dar negrabinud-se, spre Insula Craniului unde il astepta atat umbra cat si clepsidra aceea gigantica care ii masura timpul ramas pana cand insula si odata cu ea, el, aveau sa ramana fara magie.