Plouă din ce în ce mai tare. Andres pleacă capul și o ia din nou agale pe străduță. La un moment dat observă o mașină.
"Tit-tit ! "
Andres sare din stradă și cade într-un tufiș lângă un copac mare.
-Au! Asta a durut puțin..
Întorcând privirea, în partea dreaptă observă o cărare mică. Brusc inima-i tresare și-și recapătă energia și puterea. Începe să alerge pe acea cărare ce-i părea nesfârșită. În final, ajuns la capătul cărării, zărește un părculeț: 3 bănci și două leagăne. Pe unul dintre leagăne, se afla o fată frumoasă, cu pielea albă și păr negru.
" Să fie oare?!"
-Louise! strigă Andres disperat.
Fata ridică privirea și îl țintește fix. Andres încremenește când realizează că acea fată chiar era iubirea sa. Începe să înainteze spre fată încet,nesigur pe sine. Ea îl privea într-un mod ciudat. Ochii ei sticloși îl înghețau, împiedicându-l totodată să mai înainteze. El nu cedase în fața privirii acesteia. A ajuns față în față cu ea. Ochii lor străluceau ca două cristale. Amândoi se priveau ca și cum nu s-ar mai fi văzut niciodată. Brusc, o ia în brațe și scapă trandafirul lângă leagănul pe care stătea fata. Ea încremenește.
-Louise! Te iubesc mai mult ca niciodată! Te rog nu pleca din viața mea!
Louise îl împinge respingător și îl privește rece.
-Andres, eu nu pot iubi!
După aceste vorbe, se ridică de pe leagăn și se pregătea să plece.
-Louise! Stai! exclamă Andres apucând-o de mână.
De spaimă, acesta a tras-o atât de tare spre el, încât Louise a căzut în brațele lui. Andres o ținea strâns. O mângâia ușor pe spate și plângea pe umărul acesteia. Louise era complet confuză. Nu știa dacă să fugă sau să stea. Andres, după minute bune de lacrimi vărsate, îi dă drumul și îi spune:
-Louise, știu că nu vrei să stai aici, cu mine. Nu vreau să te oblig, dar te rog, lasă-mă să te conduc acasă.
-Um.. bine, zise fata indiferentă.
Andres își luă floarea din dreptul leagănului și au mers amândoi spre casa ei. Au părăsit parcul, trecând de cărarea ce părea a fi nesfârșită,luând-o agale pe mijlocul străzii. Pe tot parcursul drumului Andres avea capul plecat iar Louise îl analiza din cap până în picioare din toate părțile, urmărindu-i fiecare mișcare, gest. Nu după mult timp, ploaia se oprise și se lăsase frigul. Louise dârdâia. Când el a observat acest lucru, i-a dat fetei sacoul lui, rămânând așadar în camasa uda leoarcă.
-Andres..
-Da! exclamase el tresărind de fericire.
-Vei răci dacă îmi dai mie sacoul tău.
-Este în regulă, spuse băiatul fericit văzând că Louise își face griji pentru el.
Neștiind cum și când, cei doi au ajuns aproape de magazinul de lângă casa ei.
"Tit-tit ! "
O mașină venea cu viteză spre cei doi. Andres a împins-o pe Louise cât de departe posibil, iar el a fost udat din cap până-n picioare de apa bălților adânci de la marginea străzii.
-Andres? Ești bine?
- Da, totul este bine, spuse acesta zâmbind.
Într-un final, au ajuns în fața casei Louisei.
-Hmm... mulțumesc că m-ai condus până acasă.
-Nu este nevoie să îmi mulțumești pentru nimic, Louise. Te rog să accepți această floare din partea mea.
Fără să o lase să scoată nici o vorbă, acesta îi dăruiește floarea și o ia în brațe șoptindu-i la ureche
- Te voi iubi mereu, nu vei scăpa nici după moarte de mine.
După aceste șoapte, Andres îi dă drumul și pleacă agale, ud din cap până-n picioare spre casa lui. Louise a rămas în fața casei cu sacoul lui pe umeri.
" Oare.. ce este cu băiatul acesta?" se întrebă ea privindu-l cum se îndepărtează.
