"Tit-tit","Tit-Tit", sună ceasul fetei. O noua zi de şcoală a început. Era luni. Copila mersese in bucătărie să îşi prepare micul dejun. În timp ce fata se lupta cu tigaia încinsă în care se aflau ochiurile moi, telefonu-i suna în disperare.
- Alo? întreabă Louise sictirită.
- Louise! Ai auzit şi tu?!
- Ce să mai aud, Jenny? spuse Louise dezinteresată.
- Andres! E în spital! exclamă fata tristă.
- Hmm... şi?
- Cum adică şi? Louise! Cum să nu îți pese?!
- Nu sunt mama lui ca să îmi pese!
- Doamne, Louise! Cum să nu ştii? El a fost internat ieri noapte pentru că a leșinat pe străzi, chiar nu ai urmărit ştirile?! Louise?!
Odată ce a auzit, copila i-a închis telefonul în nas lui Jenny, şi a deschis televizorul pe programul de ştiri.
"Noaptea trecută un tânăr a fost găsit leșinat în fața unui magazin în jurul orei 22:30. Tânărul a fost preluat de maşina de salvare şi a fost dus la spitalul de urgențe situat în centrul orașului. Starea în care se află este una foarte gravă şi are nevoie de îngrijiri medicale intensive."
După spusele prezentatoarei, Louise închide televizorul şi lasă toate baltă. Își îmbracă rochia dantelată şi pleacă grăbită spre spital. Între timp aceasta o suna pe Jenny şi îi spune că astăzi nu poate ajunge la cursuri. În drum spre spital, Louise s-a oprit la magazin şi i-a cumpărat lui Andres o tabletă de ciocolată amăruie. Mai apoi, şi-a continuat drumul. Ajunsese în fața şcolii.
- Louise!! exclamă din depărtare un glas bărbătesc.
- Nu pot! Mă grăbesc, pa! exclamă înapoi fata.
- Mergi la Andres? întrebă Jake zâmbind.
Fata nu i-a mai oferit nici un răspuns. Şi-a continuat drumul. Ajunsă la podul central, fata a început să gâfâie.
"Of, de ce e aşa de departe?" se întrebă Louise în gând.
Era deja ora 10:15. Ajunsă în fața spitalului, nu a mai stat pe gânduri, a intrat pe poartă. S-a îndreptat fix spre una dintre asistente.
- Bună ziua, aş putea să îi fac o vizită pacientului Andres Konnor?
- Da, este internat în salonul numarul 13.
- Mulțumesc mult, spuse fata din mers.
Louise a luat liftul până la etajul 1 al spitalului. A căutat şi a întrebat pe toată lumea unde se află salonul numarul 13, dar nimeni nu a ştiut să îi ofere un răspuns la întrebare. Neștiind ce să facă, fata a luat din nou liftul pana la ultimul etaj. A alergat până în capătul coridorului prin curentul făcut de ferestrele lăsate larg deschise. A gasit uşa salonului. Era plină de pânză de păianjen. Fără nici o reținere, ea a deschis hotărâtă uşa şi s-a ațintit spre patul alb pe care zăcea băiatul în perfuzie. În momentul în care l-a văzut, Louise a căzut în genunchi lângă pat fără nici un fel de expresie.
- Andres, de ce ești aici? întrebă fata fără să primească vreun răspuns.
Ochii ei erau fixați pe chipul palid al lui Andres. Parcă îl sorbea din priviri.
"Cred că voi sta aici ceva vreme" îşi spus Louise așezându-i tableta de ciocolată pe noptieră. Fata a luat loc pe scaun şi a continuat să îl privească. Vântul sufla atât de puternic, încât geamul se trântea. Observând acest lucru, Louise s-a ridicat să închidă fereastra. Apropiindu-se din ce în ce mai mult şi mai repede de geam, observa un bilețel roşu pe pervaz:
"Nu vei scăpa vie de mine! Te voi urmări în umbră mereu, îți voi analiza fiecare mişcare până când vei înceta să respiri şi te voi prinde într-o bună zi,Louise Françoise..."
După ce a citit conținutul biletului, fata l-a aruncat nepăsătoare pe fereastră.
"Hmm" a fost în gândul ei.
