Capitolul XII

45 5 0
                                    

"Fşş". Flori de cireş cădeau nesfârşite deasupra lor. El o ţinea strâns în braţe. Nu vroia să-i mai dea drumul. Îşi plimba mâna uşor pe spatele ei, apoi se juca cu buclele acesteia. Andres se opreşte din sărutare şi se abate fix în ochii ei lucioşi. O mângâie lent pe faţă. Nu încetează să o privească. Încearcă din nou să se apropie. Şi cum Andres se apropia tot mai mult, Louise parcă iese din transa acestuia şi îi dă cu putere o palmă peste faţă.

Louise începe să fugă. Andres a rămas încremenit. Avea lacrimi în ochi. Când o vede că ajunge la finalul podului, o strigă:

-Louise !!!

O frică de moarte îl cuprinse. Andres începuse să alerge, dar în zadar. Îi pierduse urma.

"Pic-Pic", se auzeau din ce în ce mai intens stropii ploii. Realizând că a pierdut-o, acesta cade în genunchi în mijlocul unei bălţi. Cerul plângea alături de Andres. El vărsa lacrimi reci şi nesfârşite.

-Louise!! A!! De ce ?!! Te vreau aici cu mine, să fi a mea !! Louise?!

Strigătele sale nu erau auzite de nimeni. Îşi plângea suferinţa în propria baltă de lacrimi. După un timp, îşi aminteşte scopul său care trebuie să îl atingă, iar pentru asta.. are nevoie de putere. Strânge puternic trandafirul în mână şi se ridică:

-Louise?! Mă auzi?! Chiar dacă o faci sau nu, vei fi a mea şi nu mă voi opri până nu te voi găsi, dragostea mea! Niciodată nu te voi mai lăsa să scapi din braţele mele, ai auzit?! Niciodată! strigă Andres începând în acelaşi timp să plângă şi mai tare.

El capătă o putere nemaipomenită. Îşi ia trandafirul şi începe să alerge. După ore în şir de căutare prin toate locurile: la şcoală, pe la magazinul din apropierea casei, sub podul central.. Acesta se opreşte în dreptul unui felinar şi se sprijină de acesta:

-Louise.. Unde eşti ?!

După două minute de odihnă, îşi reia căutarea. Pierzându-şi speranţele şi toată energia, acesta îşi băgă mâinile în buzunar şi o luă agale... aiurea pe strada pe care nici nu o cunoştea. Se gândea neîncetat. Era trist. Începuse să se piardă şi în propriile sale gânduri. Dintr-o dată se opreşte şi-şi ridică capul, lăsându-se în voia ploii reci şi puternice:

-Louise.. unde ai dispărut? se întrebă începând să plângă cu lacrimi grele.

Inimă neagră †Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum