Ura dintre doua clanuri +16 (BY: Yumi)

Capitolul 38: Calea betiei este blestemata

Imi venea sa rad de fetele lor, dar usor, am reusit sa am abtin. Fiecare se uita la mine intr-un anumit mod. Fiecare. Fugaku parea interesat, tata abia se abtinea sa nu ma loveasca, Sasuke era plictisit, caci stia de transformarile mele, Sakura mirata, probabil nu si-ar fi inchipuit c-am sa vin, Maya ma privea cu blandete, ca intotdeauna, la fel si tatal Sakurei. Saya mai avea un pic si plangea, cat de mult ma satisfacea asta si Mikoto, saraca, ma privea indurerata. Nu putea sa uite probabil de motivul lacrimilor varsate. Daca nu regret ca am venit acum, aici este pentru faptul ca am putut sa-i revad pe Maya si sotul ei. Niste oameni deosebiti si nu spun asta doar pentru ca m-au luat sub "aripa" lor. Ci pentru ca mi-au acordat o noua sansa la viata. Mi-au deschis ochii. Probabil ca Dumnezeu, acolo sus, nici nu se mai uita la mine, dupa cate am facut. Cat de mult l-am dezamagit. Nu am ce sa fac. Oricum e greu sa ajungi in Rai. Dar daca mi-ar putea sa-mi indeplineasca o dorinta, o singura dorinta, aceea ar fi sa le dea multa, multa sanatate si fericire acestor oameni minunati, care cu ajutorul blandetei din ochii lor, a bunatatii si a iubirii lor, au reusit sa ma indrume pe calea cea buna. Niste ingeri cazuti din ceruri, cu scopul de a face lumea asta stricata si oribila, mai buna prin puterea iubirii.

Imi amintesc, ca de atatea ori am fost si-am plans in bratele dragei mele matusi, din cauza mamei. Si ma rugam la ea sa ma ajute si sa nu-i spuna lui Saya ca sunt la ea acasa. Oricine altcineva nu m-ar fi ascultat si ar fi facut cei mai bine pentru toti, inafara de mine, dar ea mereu imi lua fata indurerata, lovita cateodata si trista de la maturitatea pe care o purtam la acea varsta frageda, zambea atat de frumos, parca ar fi desenat-o insusi Dumnezeu cu mare precizie si drag, imi arata verdele strident din ochii ei atat de blanzi si-mi spunea sarutandu-ma pe frunte, ca totul va fi bine. Eu chiar credeam in vorbele ei. Asa reusea ea sa ma convinga sa ma duc acasa, la o alta runda de certuri, de palme si de chin.

Dupa ce m-am mutat la Sakura, am facut multe prostii. Prima data cand m-am imbatat manga de tot, am fost condusa de doi baieti acasa. Nu-mi mai amintesc nici numele si nici chipul lor, dar nu ma prea interesa atunci. Nu m-au putut duce in casa, asa ca la 3 dimineata, m-au lasat sa dorm pe pres, pana la 6 cand m-au gasit parintii Sakurei. Sa cada cerul pe mine! Eram asa de suparata. Nu pentru ca mi-am dat organismul peste cap de ma durea burta si capul ingrozitor si-mi era greata, nu pentru ca am pierdut o noapte, ci pentru ca ii vedeam mahniti si ingrijorati pe ei. Desi probabil erau foarte nervosi, nu au tipat la mine, ba din contra. Au venit langa mine si amandoi m-au imbratisat in acealsi timp. Dupa care s-a alaturat si ingerul ala micut de 11 ani, respectiv Sakura. Frumoase vremuri. Dar totul a trecut si acum sunt pe picioarele mele. Cu propria casa, propria masina si propriul renume.

Nu vedeam ceva. Mai exact pe cineva. Sakura a spus in mesaj ca Itachi are probleme. Unde e brunetul? Parca mi-e frica sa o intreb pe Mikoto. I-as cauza mai multa suferinta probabil. Frate atmosfera asta ma deprima total! Nu eram eu destul de deprimata inainte?... Imi fac totusi curaj, inghit in sec si ii intreb pe toti, ce s-a intamplat. Linistea domina in camera. Se auzea doar ceasul. Un tic-tac-tic-tac foarte enervant. Ok, lasam intrebarea asta. Trecem direct la subiect:

-Unde e Itachi?

Nimeni nu raspunde. Ma incrunt un pic si ma uit la fiecare in parte. Mikoto, inteleapta clanului Uchiha, imi raspunde printre suspine:

-Sakina, Itachi nu mai este cine era. Vazandu-ma nedumerita complet, isi continue fraza:
-Nu stiu din ce motiv, dar...dar...fiul meu s-a apucat de baut.

Atat?! Am venit aici ca sa aflu ca Itachi s-a apucat de baut?! Frate! Ce descoperire! Cine a facut-o? Scooby-doo sau Christopher Columb? Pe bune acuma, isi bat joc de mine? Imi irosesc minute bune din viata pentru a afla ceva ce deja stiam de o groaza de timp. Ma uit nedumerita la mama indurerata si ii raspund destul de nesimtit din pacate:

-Atat? Pentru asta am venit eu aici? Ca sa aflu ca Itachi s-a apucat de baut? Normal ca la varsta lui vrea sa bea. Care-i faza?

Mikoto continua sa planga din ce in ce mai tare, in timp ce Fugaku si Sasuke se uita la mine cu o fata gen: "Mersi mult! Tocmai incetase sa mai planga! Ai starnit-o din nou. Esti tare!" Erau asa de amuzanti. Sakura imi raspunde intr-un final putin enervata de indiferenta si de duritatea cu care am spus ultima replica.

-Nu intelegi! Nu s-a apucat sa bea un pahar, doua. O bere, doua, trei. Ci se imbata clampa in fiecare seara de nu mai stie ce-i cu el si doarme cine stie pe unde, de nu ajunge acasa. Parintii lui sunt ingrijorati si Sasuke s-a saturat pana peste cap sa dea telefoane pentru a afla unde este fratele sau. Ne e frica sa nu pateasca ceva.

So this is the truth. Intresting. De cateva saptamani? Ce-o fi avand in cap'sorul ala dragalas, desteptul ala? Poate a lasat pe una insarcinata sau a pierdut bani la Casino. Cine stie? Oricum de ce mi se spune mie chestia asta? De ce toti cred ca mie chiar imi pasa de sugatorul ala de sange? Nu suport vampirii. Orice mi-ai face, nu-i prea inghit. Ma intorc cu spatele, toti probabil uitandu-se la mine mirati, incep sa merg, tocul meu auzindu-se zgomotos, imi iau haina de pe canapea, de unde am lasat-o trantita cand am venit si raspund indiferenta si rece:

-Nu e treaba mea asta!

Mai fac vreo 3-4 pasi, dupa care ma opreste o voce nervoasa, enervata si putin, putin prostuta din cauza varstei fragede.

-Nici treaba tatalui meu nu a fost ca sa te tina sub acelasi acoperis cu noi si sa-ti dea aceeasi mancare pana ce ai reusit sa te instalezi tu singura in lume, dar tot a facut-o!

Nu va puteti imagina cu cata ura mi-a spus asta, propria mea verisoara. Pe care am crescut-o, pe care am invatat-o atatea si pe care am iubit-o si o iubesc ca pe lumina ochilor din cap. Se vede ca e fata desteapta. La replica asta nu ma asteptam, nici sa ma omori! Am zambit, nelasand sa se vada asta si mi-am continuat drumul.

Cum ajung in masina, dau cateva telefoane scurte si intr-un final, aflu destinatia mea, respectiv un bar destul de populat din Osaka. Cam la vreo 420 de km de aici (Tokyo). Pai cred ca ajung tocmai cand e intuneric pe-afara. E ok, caci am auzit ca Itachi sta toata seara si dimineata in cluburi. Probabil o sa-l gasesc beat tare de tot, dar macar am sa-l gasesc si-am sa-l aduc acasa, desigur, dupa ce o sa am o discutie cu el despre actiunile lui. Oare de ce trebuie eu sa fiu dadaca unui barbat de 23 de ani?! Adica frate! La varsta ta ai putea sa te mariti si-ti trebuie bona?! Las gandurile sa-mi umble prin minte, libere, caci sunt sigura c-o sa se piarda pe-acolo si dau drumul la radio. Tare de tot se auzea melodia "Strazile". Draguta, ce pot spune? Cateva ore am ascultat radio intr-una. Intr-un sfarsit am reusit sa ajung la club. Ca de obicei frana mea a facut "minuni" pe strazile orasului Osaka. Erau lumini pe-afara, ce inconjurau cladirea. Eram cam pe la capatul orasului. Muzica rasuna di-nauntru. Intru direct, pe la spatele politistului ce statea la intrarea in club. A adormit saracul. Cum Dumnezeule poti sa adormi cand muzica e data atat de tare? Intrebari fara raspuns...cel putin pentru mine. Caut un pic cu privirea prin clubul ala mare. Barul era asezat langa boxele ce erau in mijlocul incaperii. Cateva animatoare ce mai cautau bani pe la fraierii ce n-au viitor si vin sa-si petreaca noptile aici, cateva canapele cu mese in fata lor si cam atata. Nu-i cine stie ce, dar merge. Acuma...unde esti? Unde esti...haide! Uita-te! Bingo! Itachi statea la bar, cu un pahar de whisky in mana. Pahar plin. Mama! Nu era un paharel de ala de bauturi tari, ci unu de suc. Baiatul asta stie sa se faca clampa in cateva minute! Respectul meu! Ma indrept cu o fata de "mama dezamagita" si ma asez langa "clientul" meu.

-Ce faci frate? Stii ca esti mort de la atata alcool? il intreb eu amuzata de situatie.

Acesta se uita la mine prima data cu o fata ce te putea omori, dupa care isi da seama cu cine vorbeste, adica moi, of course si uimirea pune mana pe chipul lui. Ce fata are! Iti vine sa-i dai doua palme dupa care sa-l pupi pe frunte, grijuliu, ca o mama. Funny...

-Pai ce faci mai? Ma pui sa umblu dupa tine in toata Japonia?

El se uita la mine de parca sunt dezbracata, imi rosteste numele si ma intreaba ce fac. Ii raspund frumusel un "bine" sec si il informez ca vorbim maine despre tot. Acum trebuie sa plecam. Imi scot telefonul din geanta si-i trimit un mesaj Sakurei prin care o anunt ca Itachi e cu mine si ca o sa vina maine acasa. Il iau pe brunet care tot ma intreba ce caut aici si de ce am venit. Eu imi dau ochii peste cap si-l apuc de mana si de un sold. Bratul lui era in jurul gatului meu. Se sprijinea mult de mine. Noroc ca sunt varcolac, altfel as fi cazut imediat. Chiar si asa pentru ca e vampir mi-e destul de greu. E dita-mai! Sau cel putin asa am eu impresia. Ochii lui extraordinari de frumosi si-au pierdut stralucirea. Abia putea sa-i tina deschisi. Negrul ldin ei ui era superb chiar daca se vedea putin. Ce-mi placea foarte mult la aspectul lui sunt genele de fete. Asta mi-a sarit in ochi, abia de cand l-am vazut prima data. Dragut! Sa revenim la adevarata problema! L-am pus, vai de capul meu, numai eu stiu cum, pe scaunul de langa sofer. L-am "imbratisat" cu centura, caci cine stie ce ar putea sa mai faca si acum ma gandesc la pasul urmator? Nu mai conduc eu pana in Tokyo ca mor de oboseala. Plus ca nu am unde sa-l duc daca ma intorc in capitala. Acasa la el nu pot ca ar plange Mikoto si iar s-ar uit desteptii aia doi la mine. Acasa la mine nu pot ca se poate intoarce Mike. Oricum cred ca am intrat in groapa pentru ce am facut azi. Am hotarat! Mergem la hotel si punct! O my God! Ce zi...