Ura dintre doua clanuri +16 (BY: Yumi)

Capitolul 45: Tu o duci prea bine, lasa-te, rezolvam! Booom!

"Arunc rama pe pat, incep sa alerg prin casa dupa chei, ma urc in masina si zbor unde vad cu ochii"

Muzica este data la maxim, de ultima data cand am mers cu masina. Acceleratia mai are un pic si ma implora s-o las sa respire, frana stand comoda, fiind neatinsa. Viteza 2-3-4, pana am ajuns la 5. Cu o mana tineam volanul in timp ce cu cealalta imi stergeam pe cat posibil rimelul ce s-a intins pe intreaga fata, din cauza lacrimilor. N-am de gand sa plang doar pentru ca un imbecil ma tortureaza. O sa se termine si asta cred...Nu pot scapa de el, asa, pur si simplu, caci s-ar pune o groaza de semne de intrebare. Nu stiu ce sa fac. Sunt intr-o situatie mult prea tensionata care pana si pe mine ma depaseste.

Auzeam o groaza de claxoane. Toti strigau dupa mine cu replici tampite gen: "De la cine ai invatat sa conduci?" ,"Asta sigur e femeie!" ,"Uita-te pe unde mergi fetita lu' tati!" Sunt atat de des intalnite si mi se par prostesti, idioate, ba chiar fara sens. Nu ma puteam gandi la nimic. Nu puteam sa-mi pun cap la cap macar cateva idei. La un moment dat am ajuns intr-o zona nepopulata a Tokio-ului. Zapada inconjura drumul inghetat pe care mergeam, facandu-ma sa ma simt inghesuita, insa asta nu m-a oprit din a accelera. Ceea ce faceam eu se numea nebunie, caci ajunsesem la viteaza a 5a pe gheata, in oras!

Nu puteam fii atenta la nimic. Muzica din fundal imi bubuia in creier facandu-ma sa-mi uit ideile incepute. Unele lacrimi inca nu se uscasera, alte abia incepand, facandu-ma sa nu fiu in stare sa privesc clar in zare. De-odata ceata provocata de ele puse stapanire pe pupilele ochilor mei. Un claxon continuu, lung, ma face sa ma trezesc si sa tresar, tragand tare de volan, indrumand masina s-o ia intr-o parte. Simt o lovitura puternica, pe moment insuportabila, capul meu lovindu-se de volan, acesta la randul sau activand airbag-urile. Ceata si dupaia tot negru. Oare asta o fi abisul in care ne innecam la sfarsit? Nu se poate...e prea linistit. Prin cap imi trece rapid, ca o ultima strigare, un gand ce descrie viata si rostul nostru in ea. Din pamant venim toti, toti ne ducem in pamant...

Alarma masinii ce continua sa strige ca infocata, sperand parca sa adune persoane care sa cheme salvarea ma trezi. Nu stiu cat am dormit. Poate o ora, poate 10 minute. Tot ce stiu e ca eram in aceeasi situatie ca inainte. Nu era un vis si nimeni nu sarea in ajutor. E o zona nepopulata....nimeni nu trece pe-aici. Sangele imi curgea din crestetul capului, el amestecandu-se cu rozul parului mei, impreuna formand o culoare de nedescris. Ochii, de-acum de-un verde foarte sters, abia se deschisera. Simt durere peste tot. Nu stiu cum s-a intamplat ,stiu doar ca s-a intamplat. Din cauza centurii de siguranta si-a airbag-urilor nu ma pot misca. Imi transform mana in laba si dintr-o miscare simpla, ma dezleg. Ies afara, avand senzatii de voma, sangele facandu-si aparitia de peste tot: din cap, gura,picioare, de peste tot. Ma uit in spate cu antentie, masina mea e distrusa. Imi indrept cu greu capul catre cealalta parte si observ masina cu care m-am ciocnit.

Respiratia devenea din ce in ce mai greoaie, corpul meu nesuportand acel aer rece de iarna. Ma indrept incep si totusi, in felul meu, repede catre masina, la randul ei si ea destrusa in urma accidentului oribil pe care eu l-am provocat. Aceasta era intoarsa, distrusa, neputand fi refolosita. Nu vedeam nimic in interior. Aburii punand stapanire pe geamurile automobilului. Cu greu, din cauza ranilor grave, am rupt portiera masinii, facandu-mi drum spre sofer. Acesta era lesinat, intr-o stare critica, abia respirand. Nu puteam sa-l scot. Era un barbat corpolent, greoi, ce probabil cantarea triplu cat mine. Nu stiam ce sa fac. Era vina mea din tot. Nu inteleg de ce fac numai prostii. Nu mai reusesc sa gandesc normal, bine, intelept. Din cauza necazurilor mele personale, acum am adus un barbat nevinovat in rol de victima a unui accident fatal.

Cu puterea cu care am fost inzestrata de la dragul Dumnezeu si de la clanul meu, ma transform intr-un varcolac visiniu, ce avea o inaltime de 2 metri si cu gura il trag tare pe barbat de guler, cu grija totusi, pentru a nu-i rupe ceva. Cand sa-l las jos, incet, un sunet scurt, asurzitor, se auzi. Ciorile ce au fost martore la accident, incepura sa zboare ca nebunele, scotand tipete monstruoase, de zici ca vesteau haosul din lumea cealalta. Nu-mi mai simteam corpul. Ochii mei fixati pe un anumit punct, acum s-au intors catre locul de unde a venit sunetul. Un barbat ingrozitor de beat, ce abia se mai tinea pe picioare, cu o privire ingrozita si o sticla de whisky in mana stanga tinea in mana dreapta un pistol din care iesea fum. Am fost nimerita... Il scap din greseala pe omul pe care il tineam cu grija si incep sa marai de durere. Ranile ingrozitor de adanci de la accident si acum o impuscatura fix in picior...erau prea multe pentru corpul meu.

Incep sa alerg disperata catre oras, pentru a gasi un loc unde a ma putea adaposti. In spatele meu continuara a se auzi inca 6 impuscaturi, toate menite sa ma nimereasca pe mine. Durerea venita din fiecare particica a corpului ma inmuia. Fugeam nebuneste pentru a nu ma vedea nimeni, fugeam intr-un picior, din cand in cand incercand sa-l folosesc si pe celalalt. Lacrimi in ochi, facandu-mi privirea sa fie in ceata, piciorul sangerand, ce lasa in urma sa o mare urma rosiatica si gheata pe care am aluncat, ce ma facea sa ramand acolo, in frig, intr-o mare balta de sange....totul s-a inamplat.....mult prea repede.

Ajunsesem prin centru orasului. Era seara...probabil ora 9. Cand privirile unor oameni erau atintite in parti diferite, m-am furisat usor, intr-o fundatura dintre blocuri, in intuneric, in spatele unei mari ghene de gunoi. Mi-am lasat dintr-odata corpul greoi sa cada. O balta de sange se forma in jurul meu. Ochii nu se putura ridica, capul neputand fi miscat. Plangeam...durerea era ingrozitoare. Nu se compara cu nimic de pana acum. Simteam glontul ca mi-a ramas in laba piciorului. Era rece, solid, ca un ghimpe mic ce te innebuneste. Nu aveam ce sa fac. Aveam sa mor acolo, probabil a doua zi sa ma gaseasca gunoierii, astfel aflandu-se secretul Haruno. Imi pare rau...nu trebuia sa fie asa...

Itachi:

-Mor! Mor! Nu mai pot! Continui sa rad la glumele prietenilor mei. Persoanele astea sunt epice. Asta e termenul, epice! Nu-mi vine sa cred cum se poate aduna atata prostie in cap'sorul ala mic si gol a lui Deidara. Cum Dumnezeul a putut sa vrea sa se ia la bataie cu un baiat de 10 ani, din cartierul lui, doar pentru niste cartonase Bakugan. Doamne, ce om! Acum ma plimb prin oras cu gasca mea si fosta gasca a rozaliei. Formam un cuplu, caci micile fetite, ce am aflat de curand ca numai inocente nu se pot numi, s-au combinat cu baietii mei care la randul lor nu se lasa mai prejos.Sunt draguti, dar prea multa telenovela pentru mine. Eu...eu cred ca o sa trebuiasca sa-mi gasesc la randul meu pe cineva, insa momentan, astept. Astept si sper.

Un afis dragut colorat, cu litere mari, mi-a atras atentia, astfel facandu-ma sa raman un pic in urma fata ce ceilalti. Hmm...concert in Ajun . Adica in seara asta. Chiar! Asta mi-a amintit ca trebuie sa ma despart cat de curand de baieti, pentru a ma intalni cu familia mea, ca sa impodobim pomul la resedinta Haruno. Asta va fi un Ajun interesant, insa foarte ciudat si nu cred ca doar pentru mine. Gandul asta ma face putin sa zambesc dupa care ma trezesc la realitate si incep sa merg tot inainte pentru a-i ajunge pe ceilalti, insa ceva ma opreste. Inspir intentionat, puternic, de mai multe ori pentru a fi sigur de ce simt. Mai mai mai! Un varcolac prin apropiere. Ma prefac de parca nu-mi pasa, caci asa si era si imi continui drumul catre colegii mei, insa mirosul devine din ce in ce mai intens, pana ajung in dreptul unei fundaturi, intunecate, ce nu-mi prezenta prea multa incredere. Acolo mirosul era foarte puternic, deci de-acolo venea. Ma gandesc ca daca tot s-a facut pace intre clanuri, n-ar fi rau sa vad cine e.

Cum incep eu sa intru in fundatura, Sasori observa ca "m-am pierdut" si incepe sa strige dupa mine pe strada:-Hei, yo! Itachi! Ce faci?! Unde te duci?Facandu-i astfel pe toti ceilalti sa vina dupa mine ca niste robotei. Devenea destul de suspicios caci ma apropriam de sfarsitul fundaturii si tot ceea ce vedeam era o ghena mare de gunoi si totusi, mirosul se inteti. Hmmm. Ma pune pa ganduri. Imi fac ochii dintr-odata rosii, caci in momentul asta ma asteptam sa gasesc in spate si o maimuta care joaca carti pe o tricicleta, si ma apropii de ce era in spatele ghenei.

Exact cum credeam! Un varcolac de-al clanului Haruno, caci era visiniu, era intr-o balta imensa de sange, inconstient, cu limba scoasa afara. Oare cu cine s-o fi certat de a ajuns asa? Ma uit mai atent la sursa principala a sangelui si observ ca laba din spate era strapunsa puternic de un glont. Varcolacul asta se afla intr-o stare grava, imposibila, as putea spune chiar letala, caci eu, sincer, nu i-as putea da sanse de supravietuire, insa de ce sa nu-l ajut? Cand inting mana sa vad mai bine gravitatea ranii de la laba, aud un tipat scurt si totusi foarte puternic, feminin. Fara a-mi da seama, prietenii mei ajunsesera in dreapta mea, ei vazand acelasi lucru pe care-l vedeam eu in momentul asta. Asta ma speria, caci gasca mea stie de mine si de vampiri, insa fetele n-au vreun habar.... Ce le voi explica acum?!

Cea care tipase era Tayra, ochii ei exprimand frica si disperare. Deodata aceasta scoase pe gura un cuvant, un singur cuvant pe care il avea pe suflet, acesta schimband radical situatia in care ne aflam, ma aflam...

-SAKINA!

La auzul lui am ramas neclintind, uitandu-ma nebuneste la Tayra. Ce-a spus?! Te implor sa nu fi spus ce cred eu! Sar disperat in balta de sange imensa ce inconjura varcolacul si pun mana pe el. Da, ea era....simteam.