Ura dintre doua clanuri +16 (BY: Yumi)

Capitolul 16: Fug dar nu stiu de ce

-Pui mana pe fata si te alegi cu moartea!striga o voce de la departare.

Cel care avea mainile pe mine, cu siguranta s-a enervat. Si-a intors privirea uimit, sa vada cine are curajul nebun de al deranja de la "munca" lui pretioasa. Printre lacrimi au reusit saracii mei ochi sa se deschida. Era Uchiha! Cel pe care nu siguranta nu l-as fi asteptat sa ma salveze. Vazandu-l asa de infumurat si sigur pe sine, seful vagabontilor si-a luat mainile de pe mine, lasandu-ma sa cad, rezemata de zidul rece de caramida si s-a apropiat nervos de Sasuke.

-Mai baiatule, iti dai seama in ce prostie te-ai bagat? Doar pentru o p***a? De ce folosesc eu, nu se atinge nimeni!

In urmatorul moment am inchis ochii, continuand sa plang. Nu vroiam sa vad cu cata violenta se bat toti! Nu suport violenta! Auzeam pumnii ce atingeau pielea fina a fiecaruia, strigatele de durere, ba chiar si ale brunetului. Eu plangeam si plangeam pana am auzit ordinul sefului lor.

-Jon, du-o imediat de-aici! Ma ocup de ea mai tarziu!

Incremeneam! Va dati seama ca acuma este o ora destul de tarzie, in asa fel incat asta face lupta sa para dintr-un film horror si asta ma speria si mai tare! Simt doua maini reci, umede de la lacrimile cerului, ma iau de pe jos si incep sa "fuga" cu mine inspre nicaieri. Eu incep sa urlu cat ma tin plamanii si in secunda urmatoare brunetul isi da seama de siparitia mea. Ii da un pumn la spate unuia dintre vagabonzi, facandu-l sa lesine, dupa care intr-o secunda il vad in spatele tipului care ma tinea. Lumina felinarelor ce se aflau la o dinstanta de 5 metri, una cate una, se reclecta in dinstii lui Sasuke. Cu ajutorul ei am reusit sa observ la timp ca brunetul isi scoase la iveala caninii. Baiatul ce ma tinea era mort de frica. Nici macar nu se putea misca.

-Nu o fa! am strigat eu la brunet, din bratele baiatului.

Acesta mirat se uita la mine. Vagabontul si-a dat seama ca asta era momentul lui norocos, ma aruncat in aer si-a inceput sa fuga cat il tineau picioarele. Sasuke m-a prins cu o rapiditate extraordinara pentru oamenii normali si destul de buna pentru noi. S-a uitat fic in ochii mei si m-a intrebat daca sunt bine si daca cumva mi-au facut ceva ca-i omoara acuma pe loc! Eu ma uitam in ochii lui rosii ca focul iadului, cu cateva pete negre pe el. Din cate am inteles eu de la varamea, se numeste Sharingan. Ii spun vampirului ca nu am patit nimic si acesta ma duce in brate pana la masina lui sport. Imi deschide usa si ma pune pe scaunul din piele, dupa care se aseaza frumusel la volan. Imi spune ca nu am ce cauta acasa cu hainele astea rupte si ma anunta ca voi sta la el in seara asta. Eu nu ma obosesc sa-i raspund cu un "da" sau "nu", asa ca tac. Imi dau si eu seama acum ca am hainele sfasaiata, de mi se vede modelul de la sutienul meu negru. Sasuke numia la "decolteul" meu se uita si-si musca buza de joc. Eu nu eram atenta nici la el, nici la hainele mele. Eram cu mana langa geamul de la masina, cu capul rezemat de el, amintindu-mi ceva ce ma punea pe jar.

***Flashback***

Stau cu privirea atintita catre geam in timp ce mi se face piele ca de gaina. Inghit in sec si clipesc pentru a fi sigura ca nu am halucinatii de la film. Doi ochi rosii ma priveau cu dorinta de a ma avea, dar in acelasi timp si cu ura. O umbra de barbat statea in ploaie, nemiscata. Parca nici nu-l deranjau lacrimile cerului si fulgerele. Nu era intratat de aproape de geam pentru ai vedea fata, dar ochii lui spuneau multe. Stateam acolo, cu mainile lipite de corp, cu spaima in mine si ma holbam la acel individ. Imi era frica sa-mi intorc toata fata spre el asa ca il priveam numai din profil. O tacere apasatoare era in casa. Nu se auzea decat "pic,pic,pic". Acele lacrimi ale cerului ce plangea in locul meu. Eram prea speriata pentru a plange. Ma holbez in continuare la ochii iadului, pana cand doua maini calde imi imbratiseaza corpul.

***End of flashback***

Acei ochi erau aceeasi ca si Sharingan-ul brunetului. Nu putea fii el pentru ca era in casa, cautandu-ma. Nici Itachi nu putea fii ca el era cu Sakina. Parintii erau plecati si rudele brunetului nu sunt chiar atat de penibili incat sa faca farse de-astea. Cine putea fii?...Sasuke mi-a intrerupt sirul gandurilor.

-Ce s-a intamplat? Esti foarte tacuta si ganditoare. Sakura, daca acei baieti ti-au facut ceva, spune-mi doar ca n-o sa mai vada vreodata vreo raza de soare!se rasti nervos la mine

-Nu, sincer! Nu s-a intamplat nimic. Ai venit la timp.

Am ajuns la marea casa Uchiha! Wow! Chiar ca-i mare. Culoriile ei sunt albastru si negru. Intru in casa si observ ca totul este asezaat modern, cu bun gust. Fara vase de pe vremea bunicacii, fara covoare din lana urate si mai ales fara parchet de ala enervant peste tot care sa scartaie la fiecare atingere. Era foarte frumos! Isi da geaca jos si-o pune pe cuier si ma i-a in brate pana in camera lui. Acolo ma aseaza atent pe pat si se duce in baia de alaturi de unde aducee niste discuri de bumbac si spirt. De cum spirtul imi atinge ranile provocate de un briceag, scot un gemat ce il omoara pe brunet. Poate sa isi si sparga limba, a lui nu ma dau nici sa ma omori! Doar ca sa-i fac in ciuda. Tacerea aceasta enervanta este sparta de brunet:

-Sti ce nu inteleg eu? Tu esti varcolac, de ce nu te-ai aparat?

-Nu am putut. In primul rand pentru ca nu suport violenta de loc! In al doilea rand pentru ca sunt fata, chair daca sunt varcolac. Noi nu suntem invatate sa luptam. Doar baietii fac asta de cand sunt mici. Noi ar trebui sa stam acasa, sa invatam sa avem grija de copii, sa facem treburi de-astea. Este interzisa invatarea luptei la femei! Auzi, cum de Itachi nu e acasa. Nu locuiti impreuna?

-Ba da, adica ma rog. E complicat. El are propria lui casa, desi ii place mai mult sa stea cu mine. Mai mult il obliga mama ca sa nu las pe vreuna insarcinata.imi raspunde el cu ironie. Dar acuma e la el sau la un coleg. Nu stiu, nu-mi pasa!

Dupa mai multe subiecte pe care le-am abordat, Sasuke se gandeste sa-mi aduca un ceai cald pentru a ma mai linisti. Intr-adevar, a functionat! Mi-a mai dat si un tricou mare si larg de-al lui pentru a ma imbraca. Totul a fost foarte dragut pana cand nu stiu cum s-a intmaplat dar la 10 centimetri distanta de gura lui. Ii simteam respiratia calda si totusi racoroasa. Se tot apropia uitandu-se in continuu la ochii mei. Eu nu protestam si tot asa si tot asa pana am ajuns sa-i sarut buzele moi, dulci si calde. Limba lui mi-a explorat destul de mult lacasul umed in timp ce mana lui ma cauta pe sub tricou. Cand mi-am dat in sfarsit seama ca vrea sa imi deschida sutienul, l-am impins destul de tare si i-am spus incet, cu jena si cu privirea in jos:

-Nu vreau! Eu..cred ca ar trebui sa plec! si spunand asta am inceput sa alerg pana la usa.

-Stai! Sakura, am facut ceva gresit?! Sakura afara-i periculos! Asteap...dar nu a putut continua ca am trantit usa cu putere. Inca ploua! Minunat! Alergam pe strazile cam prost luminate de felinare si speram ca totul va fi bine!