Yandere Simulator: A second love

III: "Prima zi, primul indiciu"

Deci cum ziceam: ciocăn eu la uşă, iar după vreo 3 secunde îmi fac curaj şi o deschid. Înăuntru, sunt primit de către profesoara mea Rino Fuka pe care o salut respectuos printr-o plecăciune şi mă scuz pentru întârziere, iar aceasta mă primeşte la oră cu zâmbetul pe buze şi mă prezintă foarte pe scurt celorlalți colegi de clasă.

Prof. Rino: Puțină atenție vă rog! Acesta este Raul Codrin, băiatul venit din România, o țară est-europeană, prin cadrul programului internațional de schimb de elevi. Veți avea suficient timp să faceți cunoştință cu el la pauza de prânz.
(Şi a mai zis ea nu ştiu ce, dar eu sunt prea distrat de privirile colegilor mei. Toți se holbează la mine şi şuşotesc chestii despre mine. Oricum... Mă uit eu aşa la fiecare să văd care cum e când deodată o văd... pe Ayane! Cum o zăresc, încep şi îi arunc un zâmbet, dar aceasta pur şi simplu îşi lasă privirea în jos, fixând-o pe palmele ei pe care le ține încrucişate între ele, jucându-se cu degetele mari. După faza asta, parcă nu mai sunt în lumea mea şi mă trezesc la realitate, cu profesoara care se tot roagă de mine să mă aşez la banca mea...)

Prof. Rino: Raul, ia te rog loc ca să pot face prezența.... -engleză-

Eu: Poftim?! Ah da, mă scuzați, nu am fost atent când ați zis... -engleză-

Toți atunci încep să râdă, dar prefer să mă prefac că asta nu s-a întâmplat şi mă duc la banca mea. Locul meu este undeva mai în spate, la al doilea rând de la fereastră. (Sunt patru rânduri de bănci) Culmea, în stânga mea stă Ayane. (Cât noroc yey!!!)

Astfel, chiar înainte de a termina cu prezența îi şoptesc eu ceva lui Ayane ca să nu deranjez lumea sau să atrag prea tare atenția.

Eu: Să zicem că tu ai câştigat cursa cum eu am intrat după tine în clasă.

Atunci, îmi aruncă o privire scurtă, dar apoi se cufundă iar în gândurile ei şi îşi întoarce privirea înspre tablă.
(Dar e foarte greu de abordat, nu glumă...)

În fine... Trec aşadar vreo câteva ore în care ascult lecțiile predate de profesoara noastră şi în care îi mai arunc câte o privire Ayane-i, care pare să mă ignore, şi soseşte pauza de prânz.

Observ cum toți studenți urcă scările şi merg pe acoperişul clădirii. (Da, aşa îşi petrec ei pauza de prânz, pe acoperiş...) Aştept eu aşadar să mă întâmpine câteva persoane care să vrea să mă cunoască, dar NIMIC! În schimb, mă uit după Ayane, care pare complet ocupată spionând un băiat destul de ok.... Dar, care va avea probleme căci alt băiat pare să se ia de el.

Agresorul: Şi ce mai face dragul Senpai?

Senpai: Lasă-mă în pace, Riku... Nu am chef de tine la ora asta...

Riku: Nostim! Tu crezi că e după chef. Oricum, vreau să văd ce mi-ai adus de mâncare astăzi.

Senpai: Lasă-mi punga!

Când să îi zmulgă punga lui Senpai şi să-l şi pocnească, alerg eu spre Riku ăsta şi îl apuc de mână ca să opresc posibilul impact. Acesta se întoarce speriat să vadă cine este, după care îşi reia atitudinea de şmecher.

Eu: Nu crezi că e cam exagerat ceea ce faci aici? Care e problema ta până la urmă? -engleză-

Riku: Ia uite Senpai cine a venit să îți ia apărarea... Băiatul cel nou! Ia să te iau eu aşa mai pe englezeşte că altfel te pierdem pe aici. Ce mai faci fraiere? -engleză-

Şi încearcă el să se aproprie de mine, sperând că mă voi retrage ca să fie el considerat sfidător, dar tot el se dovedeşte a fi cel sfidat când îmi păstrez ferm poziția şi-mi ridic bărbia ca să pară că-l privesc de sus şi îl intimidez.