Yandere Simulator: A second love

VII: "Secretul lui Senpai"

Ce uşurare... Niciun coşmar toată noaptea. Este Duminică şi este o zi minunată pentru investigații! (Cum spuneam, ce hobby mai am şi eu... Defapt ia stai aşa! Fac asta pentru Ayane şi pentru bietele studente... Nu mă mai judecați! Încerc doar să ajut!)

Cum spuneam... Este Duminică, iar astăzi merg în oraş cu Kokona, Saki şi Senpai. (Cu el o să am o discuție când ne vom întoarce acasă. Poate voi afla lucruri importante de la el.)

S-a făcut şi ora 14:00 şi acuma m-am întâlnit cu ei undeva în centru. Deşi Buraza Town nu este chiar atât de mare, mi-a luat ceva să ajung aici căci autobuzele nu mergeau din motive necunoscute mie.

Eu: Hey tuturor! Scuze de întârziere dar...

Senpai: Să ghicesc. Nu ai prins niciun autobuz astăzi şi ai alergat tot drumul, nu?

Eu: Cum de ai... ?

Saki: Poate pentru că eşti roşu la față şi gâfâi...

Kokona: Mai ales că a anunțat la ştiri că a avut loc un atentat într-unul din autobuze. Spuneau că ar fi explodat undeva în nordul oraşului şi că s-a ales cu multe victime...

Eu: Oh... E destul de trist...

Senpai: Se spune că directorul nostru ar fi fost implicat la acest atentat...

Eu: De unde până unde asta?!

Saki: Păi să vedem: e printre cei mai cunoscuți oameni din oraş, este destul de misterios, nu a făcut nimic legat de eveninentele neplăcute de la liceul nostru... Ba chair se zvoneşte de luni bune că ar face parte dintr-o mafie japoneză cunoscută, Yakuza sau aşa ceva...

(În regulă, asta deja mă depăşeşte! Nu mă bag în lucruri care să mă pună în legătură cu mafii şi terorişti. Poate când voi fi major... Dar stai, deja sunt...)

Eu: Să lăsăm asta acum. Deci ce facem azi?

Kokona: Mergem la Cinema. Am auzit că au scos un film nou. Ceva cu o fată asasină care se infiltrează într-un liceu unde îşi găseşte dragostea...

Saki: Cât de tare sună, nu?

Senpai: Apăi ce mai aşteptăm? Să mergem!

Şi de aici nu prea mai am ce spune interesant. Ne-am luat bilete, am mâncat la restaurantul unde am scos-o pe Ayane acum două zile, iar apoi am vizionat filmul. A fost destul de tare... (Mai puțin faptul că asasina îl ucide pe băiat "spre binele lui" şi face puşcărie vreo 15-20 de ani...)

Este ora 19:00. Ne luăm rămas bun de la fete, pe ele luându-le tot tatăl Kokonei cu maşina, iar eu şi Senpai mergem tot drumul spre casă pe jos. Este momentul perfect să aflu tot ce se poate de la acest băiat. Să încercăm mai întâi cu frumosul.

Eu: Ştii... De când am aflat vestea mă tot întreb: cum ai trecut peste moartea Osanei?

Senpai: Ummm... Nu prea vreau să vorbesc despre asta...

Eu: De ce? Adică ştiu că e greu dar... nici să te comporți de parcă nu s-a întâmplat nu este bine...

Senpai: Nu ştii tu ce înseamnă să pierzi pe cineva! Nu-mi spune tu că e greu!

Eu: Oare, Taro Yamada? Oare nu ştiu eu ce înseamnă să pierzi pe cineva? Tatăl meu care a fost detectiv a fost împuşcat în cap în fața mea, iar criminalul nu a primit decât 5 ani cu eliberare condiționată! Aşa că te contrazic. Ştiu cum este, să moară persoana dragă în fața ta, fie ea împuşcată sau... otrăvită...

Senpai: De unde ştii că... de unde îmi ştii numele? Care e problema ta?

Eu: Problema mea este că tu ştii ceva ce ar putea ajuta la găsirea criminalului Osanei, iar tu stai şi ții totul pentru tine. Sunt sigur că nu doar faptul că trupul ei a dispărut imediat ce ai adus o profesoară este tot ce ştii. Aşa că îmi vei spune tot ce ştii despre ea şi despre Agake.

Senpai: Nu este treaba ta! (Începe să plângă, ok... Merge bine...) Cine te crezi să te bagi în treaba altora?

Eu: Încerc să te ajut! Ştii ceva, ce-ar fi să le zic la toți de numele tău adevărat şi despre mita cu care ai fost admis la acest liceu? Sau de aventura ta cu asistenta... ?

Senpai: C-ce... ? Nu ai face-o...

Eu: Nu-mi prea dai de ales. Am încercat prieteneşte să aflu... Fac asta pentru tine şi pentru liceul nostru. Şi pentru Osana aşa că în numele Domnului te rog, cooperează!

După un moment în care ne uităm unul în ochii celuilalt, Senpai inspiră şi expiră uşor aer şi se calmează, după care începe să vorbească.

Senpai: În regulă. Deci... La o zi după ce Osana a murit, m-am dus la prietena ei, Akage Mokugeki care mi-a povestit cum a văzut o fată de la noi care târa corpul Osanei spre incineratorul şcolii... Şi apoi, după ce a aruncat-o înăuntru şi a pornit aparatul, s-a întors spre Agake şi a amenințat-o să nu spună nimănui. La câteva zile după, aceasta s-a aruncat de pe acoperiş la finalul orelor şi s-a sinucis. Eu totuşi cred că acea fată a aruncat-o şi a făcut ca totul să pară o sinucidere...

Îl văd pe "Senpai" cum tremură şi se abține să nu plângă din nou.

Eu: Sigur asta e tot? Nu trebuie să scape nimic din vedere.

Mă priveşte destul de îngrijorat, dar tot îşi face curaj şi-şi continuă povestea.

Senpai: Până să moară Akage, am primit un mesaj anonim de la cineva cu care ar fi trebuit să mă întâlnesc într-o sală din liceu. Această persoană s-a dovedit a fi prea faimoasa "Info-Chan". Mi-a explicat că Osana mă plăcea şi că acea fată care a otrăvit-o m-ar iubi şi ea, doar că într-un mod obsesiv. De atunci, am încercat să uit totul nu pentru că nu mi-ar păsa, ci pentru că dacă stau şi mă gândesc într-una la asta o să o iau razna. Nu am cum să aflu cine este fata asta. Sper doar ca după ce termin şi anul ăsta să scap de toată nebunia asta...

Eu: Crede-mă. Nu va fi nevoie să aştepți atâta până se va rezolva.

Senpai: Eşti tu sigur de asta?

M-am gândit la tot ce a zis şi atunci mi-au trecut nişte vorbe:

"Kokona: Ah, de Ayane zici tu? Păi... este o fată ok. Îi complimentează pe toți şi este prietenoasă tot timpul deşi... e destul de singuratică. Nu vorbeşte prea des cu oamenii, ci preferă să stea mai distantă şi să-i observe... Uneori chiar să le facă poze...

[...]

Eu: Înțeleg. Şi... cumva are sentimente pentru Senpai?

Kokona: Aşa pare. Dar ce fată nu ar avea?

Info-Chan: Ai grijă în cine te încrezi ... răul este foarte aproape de tine. Chiar mai aproape decât crezi."

Eu: Da, sunt sigur... (Simt că o iau razna...)

Ajuns acasă, îl salut pe Senpai (Mă rog, Taro...) şi-l privesc o perioadă cum se îndepărtează, după care intru şi eu înăuntru. Toată seara nu fac decât să stau în fund pe pat, gânditor. Nici măcar foame sau sete nu mi-a fost. Oare în toată situația asta de ce Ayane e mereu în centrul atenției? Adică inima mea în niciun caz nu poate crede asta, dar intuiția... Nu am o presimțire bună legat de lucrul ăsta...