Yandere Simulator: A second love

X: "În mintea Ayane-i"

Of, Senpai... Te-am cam uitat în ultima vreme. Îmi pare tare rău. Totuşi, băiatul ăsta Raul, nu mi-l pot scoate din cap. E aşa atent cu mine, grijuliu şi...

Info-Chan: Şi în curând se va întoarce în țara lui şi-şi va vedea de viață.

Eu: Doamne! Nu mai speria oamenii aşa...

Info-Chan: Dacă nu o fac eu, atunci cine?

Eu: Mda... (Zău că nu înțeleg persoana asta...)

Info-Chan: Eu îți sugerez să laşi fantezia cu europeanul şi să-ți vezi de Senpai al tău.

Eu: Dar... Raul chiar mă bagă în seamă şi aproape că nici nu îl interesează de alții în afară de mine.

Info-Chan: Sunt doar vrăjeli de băiat şarmant. Nu ține la tine cu adevărat, plus că mai stă o perioadă şi apoi pleacă. Şi acuma cred că te suspectează cu ceva...

Eu: Mi-a cam văzut subsolul cu tot cu scaunul de lemn...

Info-Chan: Atunci îți sugerez să eviți pe cât posibil contactul cu el până pleacă. Îşi va băga nasul în treburile noastre şi va strica totul.

Eu: Da, dar...

Info-Chan: Dar ce? Vrei să faci puşcărie şi să nu mai fi capabilă să-l vezi pe Senpai? Sau vrei să îl vezi împreună cu Kokona? Că tot am adus vorba... Deja e Marți şi bănuiesc că până Vineri ştii ce ai de făcut.

Eu: Poate că ai dreptate... Sper că ştii ce spui.

Info-Chan: Întotdeauna ştiu. Mâine va face repetiții de dansuri undeva la parter într-o clasă. Cum o găseşti singură...

Eu: Mă voi asigura că nu va mai fi un obstacol pentru mine!

Info-Chan: Ăsta e entuziasmul! Oricum, păstrează-ți firea până mâine. De preferat ai putea lipsi de la ore, împrăştii eu zvon că ai făcut gripă şi că probabil până Luni te vindeci.

Eu: Mulțumesc. Întotdeauna ştii cum să mă ajuți.

Info-Chan: Dar niciodată nu o fac degeaba. Ai adus pozele?

Eu: Da, da... (Perversă afurisită cu chiloțeii tăi cu tot...)

După această "conversație minunată cu amica mea" Info-Chan, am mers la ore. Îl privesc pe Raul cum îşi ia conştiincios notițe şi cum din 5 în 5 minute îmi mai aruncă câte un ochi, iar eu ruşinoasă şi tâmpă cum sunt, îmi las privirea în jos şi roşesc.

La finalul cursurilor, eu şi Raul mergem ca de obicei în drum spre casele noastre. El vorbeşte cam mult, dar mie îmi place să-l ascult, să-i urmăresc entuziasmul şi sclipirea din ochi şi... SENPAI! Trebuie să mă concentrez pe Senpai.

Raul: Pari cam îngândurată azi. E totul ok?

Eu: Hmmm?! Oh, da. Totul e bine...

Raul: Că tot te-am văzut aşa, am o veste bună. Cred că am dat de tatăl tău.

Eu: Serios?!

Raul: Păi, nu e încă cert. Am găsit o adresă în Tokyo şi i-am lăsat un mesaj. Acuma, dacă răspunde şi îmi confirmă că este el...

Eu oricum nu l-am mai lăsat să-şi termine fraza şi un instinct spontan m-a făcut să-l iau în brațe. Era roşu mai ceva ca mine în toate dățile la un loc. Dar stai... Lui Senpai nu i-am arătat niciodată atâta afecțiune...

În cele din urmă ajung la casa mea, unde îmi iau rămas bun de la Raul. Merg înăuntru, îmi fac o omletă, mă spăl pe dinți şi-mi îmbrac pijamalele. Mă bag apoi în pat, adormind cu gândul la ce urma să-i fac Kokonei pentru îndrăzneala de a-l fura pe Senpai al meu...