Yandere Simulator: A second love

XI: "Latura dominantă"

Si cum spuneam. Este Miercuri, orele s-au terminat, iar eu sunt acum într-o situație confuză în care Kokona şi Saki ar crede că eu şi Ayane urma să ne... (Măcar acuma am câştigat-o...)

Saki: Încă doi perverşi în lista liceului nostru...

Kokona: Of, lasă asta! Uită-te la ei cât de drăguți sunt.

Între timp, Ayane îşi încolăceşte mâinile în jurul brațului meu şi se lipeşte de mine.

Ayane: Ştiu, nu? (Ummm... Ok Ayane... Chiar mă surprinzi pe zice trece.)

Kokona: Stați liniştiți. Vă vom păstra secretul. Eu oricum puteam paria că ajungeți şi aici.

Saki: Dacă nu era că mă mănâncă Kokona de vie, deja afla jumătate de şcoală despre asta...

Şi Kokona îi aruncă o privire fulgerătoare.

Saki: Glumeam, glumeam! Nu mă mai privi aşa...

Între timp vine şi Senpai, care după câteva clipe s-a cam prins despre ce e vorba.

Senpai: Dar ce se întâmplă aici? Raule... văd că o duci bine...

Am repetat atunci faza cu privirea fulgerătoare pe care a făcut-o Kokona căci Senpai chiar nu era persoana care să-şi permită să facă glume de genul.

Eu: Bine că nu era şi asistenta pe aici ca să fie totul bine...

Kokona: Stai liniştit. E plecată demult. Aşa e mătuşa mea... Mai grăbită să scape de la lucru...

Auzind asta, m-am uitat rânjind la Senpai, care s-a cam prins de gafa comisă de el. Ayane era cam ruşinată şi în acelaşi timp mândră, dar eu în schimb nu ştiam cum să scap de situație fiindcă mă depăşea.

Eu: Mda, mi-a părut bine să vă văd pe toți, dar eu şi cu Ayane cam trebuie să plecăm acasă. Nu vă mai reținem. Pa pa!

Am luat-o pe Ayane de-o mână, trăgând-o după mine, în timp ce cu cealaltă i-a salutat pe ceilalți. Îi şi auzeam din spate strigând...

Senpai: Probabil la ea acasă, nu?

Saki: Mai degrabă la el acasă!

Kokona: Tăceți amândoi! Ne vedem mâine Raul şi Ayane!

Pe drum, şi eu şi Ayane am stat tăcuți. Eu personal nu prea ştiam ce să-i spun. Totul a fost aşa de rapid şi de neaşteptat, încât pe mine m-a buimăcit. (Totuşi nu în sens rău, să fim serioşi...) La un moment dat, Ayane începe să vorbească după ceva vreme.

Ayane: Ştii... Nu mi se pare o idee atât de rea...

Eu: Ce anune? (Cred că ştiu unde bate.)

Ayane: Dacă vrei, poți dormi la mine acasă.

Deja mă gândesc că mi-a ieşit mai mult decât mă aşteptam. Ia să fac şi o mică glumă acuma.

Eu: Dacă nu deranjez... Da, mi-ar plăcea.

Ayane: Chiar vrei sa avem discuția asta iar? Stau singură în casă în numele Domnului!

Eu: Glumeam şi eu...

Ayane: Ştiu. Dar tot nu văd unde e hazul...

Eu: Când eşti un maiestru al hazului ca mine, e greu să-ți găseşti public pe măsură...

Ayane: Când eşti o maestră a drăgălăşeniei ca mine, e greu să-ți găseşti un partener pe măsură...

Eu: Wow! Cu asta chiar m-ai făcut.

Ayane: Eh, nu fi supărat. Mă revanşez eu când vom ajunge... (Deja devin nerăbdător.)

Eu: Ok. Doar să-mi sun părinții gazdă să le zic că stau la tine în seara asta.

Şi chiar după ce am vorbit cu ei, am ajuns şi la Ayane acasă. Măcar acuma eram familiarizat cu aceasta. Nu voi povesti nimic din seara aceasta deoarece vreau să stârnesc curiozitate, deci pe moment voi spune că a fost una minunată.

Oricum, a trecut noaptea aşa cum ziceam, iar acuma este Joi. Mă trezesc destul de greu căci aseară m-am (Defapt ne-am...) culcat târziu. Mă uit în jur şi nu o văd pe Ayane deloc. Mă uit şi la ceas şi văd că este deja ora 8:00. Verific toată casa să văd dacă nu cumva era pe undeva Ayane, dar nimic.

Până la urmă plec spre liceu cu gândul că poate o găsesc acolo. Când ajung în dreptul porții, văd o maşină de poliție în fața acesteia. După ce intru nedumerit în curte, o văd pe Ayane cu mâinile încătuşate şi dusă de doi polițişti la maşină. În timp ce treceau pe lângă mine, mi-a aruncat o privire scurtă, dar nimic mai mult. Îl văd apoi pe Senpai că vine înspre mine.

Senpai: Păcat... Chiar îmi pare rău..

Eu: D-dar... ce s-a întâmplat?!

Senpai: A înjunghiat-o pe fata care se ocupă de ziarul şcolii. Pe aceasta au dus-o cu ambulanța la spital nu cu mult înainte. Eu ți-am zis că e o ciudată...

După vorbele astea, nici că am mai scos vreun cuvânt. Am mers pur şi simplu cu privirea fix înainte, fără să mă mai concentrez la altceva decât la cele întâmplate acuma.