Yandere Simulator: A second love

Epilogul:

După aproape un an...

Ehe... dar a trecut ceva de când nu am mai văzut Japonia, sau mai important, de când nu am mai văzut-o pe Ayane.

Numărul de telefon care mi-l dăduse la plecare nu era bun, iar pe facebook nu mi-a răspuns deloc de atunci şi până acum. Încep să cred că ea nu ştie că eu mă întorc şi poate m-a uitat pur şi simplu. Dacă acum o fi cu altcineva împreună? (Să nu mă amăgesc de pe acum până nu mă conving.)

Acum este ora 7:35 în Japonia şi tocmai aterizez în Tokyo. Spre surprinderea mea, când cobor din avion mă întâmpină la ieşire tatăl Ayane-i. Eram complet surprins să văd că mă aştepta, dar el cu siguranță ştia că voi ajunge.

Tatăl Ayane-i: Bine te-am regăsit, Raule! Mă bucur să văd că ai ajuns cu bine.

Eu: Mulțumesc. Şi eu mă bucur să vă revăd. Ba chiar sunt surprins că vă văd aici. De unde ați ştiut că voi fi aici?

Tatăl Ayane-i: Păi, Ayane e pedepsită de ceva vreme, deci nu a putut intra pe facebook, aşa că i-am verificat eu mesajele ca să nu rateze nimic până când i se va termina pedeapsa. Astfel, am văzut mesajul trimis de tine Ayane-i în care ai zis că ajungi astăzi în Tokyo.

Eu: (Ok...) Am înțeles. Dacă tot ați venit să mă luați, ştiți să mă duceți undeva unde se închiriază un apartament?

Tatăl Ayane-i: Oh, dar te rog eu. Nu te chinui să mai dai bani pe o chirie. Şi aşa nu sunt apartamente bune în oraşul nostru. Vei sta la mine acasă, ba chiar ți-am pregătit camera de oaspeți care acum va fi a ta.

Eu: Dar nu este cazul. Nu vreau să fiu şi eu o povară... Plus că Ayane poate s-ar simți stânjenită de situație...

Tatăl Ayane-i: Aici te contrazic. De multe ori a vorbit despre tine şi despre cât îi este dor de tine. Discuția pe care am avut-o noi doi atunci a rămas între noi. Ea nu ştie nimica şi cum nu a citit mesajele de pe facebook...

Eu: Să înțeleg că va fi o surpriză pentru ea?

Tatăl Ayane-i: Exact! Acum hai să mergem. Avem ceva de mers.

Aşa trec vreo două ore până ajungem în vechiul Buraza Town. După ce îmi las bagajul în camera de oaspeți devenită acuma camera mea, am plecat către liceu deoarece nu vroiam să ratez nicio oră în plus. Şi aşa nu am putut ajunge la premieră. (Şi mai important, nu mai aveam răbdare până să o revăd pe Ayane.)

Odată ajuns, rămân mască privind în fața mea o clădire mult mai mare şi cu un design total diferit care se presupune a fi acelaşi liceu Akademi. După vreo 5 minute, îmi revin din transă, mă adun şi intru.

Interiorul este la fel de schimbat ca şi exteriorul, deci îmi va fi greu să-mi găsesc clasa. Mă uit în jur şi văd un plan al clădirii. Hmmm, să vedem... Bingo! Sala 3-1, etajul 1! Urc scările, merg puțin pe hol şi ajung în dreptul uşii. Ciocăn o dată, după care intru.

Înăuntru, văd cum toată clasa îşi lua notițele de la tablă până să intru eu şi să devin centrul atenției. Printre elevi nu recunosc aproape pe nimeni, însă o văd pe Ayane. Numai pe ea îmi concentrasem atenția, iar când privirile noastre s-au întâlnit, eram complet fericit. Totuşi, dădusem buzna într-o sală, aşa că mi-am concentrat atenția asupra profesoarei, care s-a dovedit a fi tot sensei Rino de anul trecut.

Prof. Rino: Raul?! Ce surpriză. Nu mă aşteptam să te văd decât abia săptămâna viitoare.

Eu: Cum era să ratez eu zile din ultimul meu an în acest institut?

Prof. Rino: În regulă... Poți lua loc atunci. Nu mai sunt toți aceiaşi colegi de anul trecut, dar vei avea timp să faci cunoştință cu ei.

Eu: Desigur. Mulțumesc.

Ayane mă urmărise cu ochii până la banca mea, care era surprinzător aceeaşi bancă de la fereastră. Culmea, ea avea aceeaşi timiditate ca în prima zi în care am cunoscut-o. (Ceea ce este ciudat, cum de altfel i-am cunoscut şi laturile mai puțin timide...) Oricum, am putut să-i şoptesc câteva cuvinte înainte de a fi total concentrat la oră. (Şi la Ayane, desigur.)

Eu: Întotdeauna îmi voi ține promisiunile.

Auzind asta, şi-a întors privirea către mine şi mi-a zâmbit. I-am zâmbit şi eu, după care am urmărit la tablă notițele pe care le-am pierdut până acum. În orice caz, eram total nerăbdător să vină pauza de prânz.

Va urma...