V: Totul e în zadar !

150 14 2
                                    

Din perspectiva lui Danton :
-Danton pot explica !
-Nu Katerine nu vreau sa mai aud nimic!
Plec cu nervii la pamant lasand-o pe Katerine cu vorbele în aer.
Încă nu am reușit sa înțeleg cum a putut sa pună siguranta unor Rogue înaintea haitei . Bunătatea ei a fost depășită de data asta.
Mă mintise, privindu-ma în ochi când am intrebat-o dacă se mai intamplase altceva la prapastie . Nu îmi spusese ca Antonius se întorsese . Poate deasta a și uitat mare parte din timpul petrecut ca lup ,fusese constransa și cine știe ce ii mai făcuse corcitura aia.
Ăsta fusese planul lui de la început de când îmi pierdusem controlul. De când eram inebunit de la căutarea ei.
Ma ajutase doar pentru ca știa ca va apărea pana la urma și va folosi aceasta fapta ca sa se apropie mai mult de ea.
Nu știu ce plănuiește, dar îi știu trecutul și știu ca toată ceata asta care s-a abătut asupra noastră are legătură cu el.
Nu îmi vine sa cred ca tot ce cladisem pana acum fusese ruinat.  Nu îmi vine sa cred ca totul e în zadar!
Ma plimb de ceva vreme și nu știu unde sa mă mai duc . Nu știu ce sa mai fac ca sa îmi potolesc aceste gânduri negre .
Totul ardea în mine . Pielea , carnea ,oasele și inima. Focul din mine reapăruse iar gustul sângelui se revărsare iar în gura mea . Aveam o pofta uriasa de a sfâșia , de a-mi infinge ghearele în carnea calda a prăzii.
Tot timpul am reușit sa îmi calmez acest sentiment datorita Katerinei și a ierburilor bunicii. Însă de ceva timp nu mai au efect .
Imi infing vârful ghearelor in palma pentru a mă calma ,insa cand sangele incepe sa curga aud un marait .
Ma intorc repede cand ii simt mirosul tulburător .
Niste ochi extrem de neobijnuiti își fac apariția din intunericul pădurii. Erau albastri pe jumătate iar cealaltă parte era roșie .
-Ce cauți aici ?  Cum de mai poți merge?intreb maraind.
-Împiedicatule, nu te bucuri sa ma vezi ? Ma intreaba în timp ce venea spre mine cu un zambet malefic.
-Nu îmi mai spune așa! Spun enervat.
-Hei fratioare calmeazate ! Sau sa iti spun Alpha?
- Hanibal, ce cauți aici ?
-Tu ce crezi, ca am venit sa ne împăcăm?
-Sa nu îndrăznești sa te apropii de haita!
-Stai calm impiedicatule! Draguta ta Katerine deja s-a ocupat de asta!
-Tu ai adus Rogue aici?
-Danton,sunt fratele tău ! De ce as face asta?ma intreaba zambind.
-Din răzbunare?
-Ști ce ? Sunt foarte curios cum ai reușit sa te căsătorești cu Katerine având în vedere trecutul tău!  Adică din câte am auzit și văzut e foarte dedicata vieților altor persoane !
Ma privea amuzat . Eu ma uit fix la el ,imi pun mainile in san si imi las puțin privire sa cada pe pamant iar apoi o ridic repede. Hanibal se incrunta și se apropie atat de mult de mine încât ni se atingeau piepturile .
-Nu iai spus ,nu e așa?ma intreaba după ce își lasă capul în stânga si în dreapta.
-Ce e intre mine și Katerine nu te privește!
-Tie frica sa îi spui ,nu? La cât de puternica e te poate omora cu ușurință !
-Am spus ca nu te privește pe tine!Spun maraind.
-Ști m-am tot gândit ! Cum ea nu știe ce ai făcut presupun ca sunteți apropiati! Si în curând va vrea sa aveți un urmaș ! Dar ce o sa te faci ,pentru ca vei acepta și veți continua totul ,iar cad sangele familiei nostre, instinctul familiei noastre se va dezlănțui și o vei vedea pe Katerine inspaimantata ,plina de sange si aproape sa își dea ultima suflare din cauza ta ? Nu o sa vrei la inceput, insa cand vei simți gustul sângelui ei și al puterii pe care o deține o sa vrei mai mult și mai mult pana o sa absorbi totul din ea  !
-Nu ,nu se va întâmpla asta!  Spun în timp ce îmi pierdeam cumpatul. Tu ai fost mereu cauza necontrolului meu ! Tu mă făceai sa îmi pierd mintile pentru a duce la capăt planurile tale!Tu ești de vina pentru tot! Pentru moartea părinților noștri ! Pentru moartea haitei noastre!
-Nu mă poți învinui pentru greșelile tale!
-Greșeli făcute sub controlul tău! Știai ca tata nu te va face Alpha și ai vrut sa scapi de mine ,însă ai scăpat de toți !
-Tu mi-ai furat locul de Alpha! Totul e din cauza ta!
-Cu ce ar fi de vina un copil de 10 ani ?
-Existenta ta ! Nașterea ta ! Faptul ca te-ai născut mi-a distrus viata!imi spune furios în timp ce ma împingea puternic.
-Erai un monstru dinainte sa ma nasc eu ! Ii spun dupa ce il imping și eu.
-Se pare ca avem ceva în comun pana la urma!imi spune zambind ironic.
Ma ataca furios . Ne împărteam pumni puternici încât nu îmi mai simteam fata. Ura și furia pe care o simteam amândoi ne făcea sa ne luptam fără scrupule.
Hanibal ma apuca cu bratele de cap si ma arunca pe pamant . Eu ma ridic repede cu picioarele în fata și îl dărâm la pamant . Ma ridic și îi dau un picior în cap .
Ma apropii mai tare de el sa îi dau un pumn insa imi infinge ghearele în abdomen. După ce se ridica cu ghearele încă înfipte în abdomenul meu ,mă privește fix în ochi. Eu îl apuc cu mainile de tâmple și îl lovesc în frunte cu putere.
Se îndepărtează eliberandu-ma din ghearele lui. Eu îl dobor cu lovituri de picioare și de maini. Însă nu mă opresc când îl văd stand pe pamant plin de sange si răni având un zambet satisfăcut pe fata.
Acel zambet ma infuria și mă făcea confuz în același timp. Asta mă făcea sa îmi pierd mintile și sa îl lovesc mai tare și cu mai multa ura.
Il jupuiam de viu . Ii tăiam pielea fără sa mă gândesc ca e fratele meu . Il uram din tot sufletul iar animalul din mine mă făcea sa continui sacrificiul.

Speciala (2) Parti intunecateUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum