Summer Camp

1. "Vei merge..."

    - Oly, scumpo...trezeşte-te, pot distinge o voce familiară prin țiuiturile enervante din urechi.

Ma încordez cand simt mâna ei ce se plimbă pe umărul meu, iar eu încerc sa o ignor si îmi stapânesc impulsul de a-i plesni palma...dar nu am eu controlul ăsta asupra mea.

    - Numai apropiații imi spun Oly, mormăi pe un ton rece, neridicându-mi capul din pernă.

Sper că după ce i-am dat replica asta va pleca, deoarece niciodată nu i-a păsat de mine si brusc vine să mă trezească la ora asta...cât naiba e ceasul?!

    - Peste cinci minute vino jos, la micul dejun, spune persoana pe care nu o pot numi mamă, avem de discutat, adaugă ea pe un ton total diferit de cel inițial.

A făcut micul dejun?! Niciodată nu a făcut asta, deoarece era prea ocupată sa mănănce in oraş la restaurante cu diferite specifice, împreuna cu noul ei soț, Kyle. Bineînțeles, că niciodată nu m-a luat şi pe mine. Adică, de ce ți-ai lua propriul copil la restaurant în loc sa îl laşi să moară de foame, fără bani, fără nimic? 

În fine...

Îmi înlătur pătura subțire de pe corp, înjurând în barbă când picioarele mele ating parchetul rece ca gheața. Cu ochii pe jumătate închişi, mă îndrept cu paşi leneşi spre baie. Îmi înlătur hainele largi de pijama si intru în cabina de duş, lăsând apa caldă să îmi relaxeze toți muşchii. După ce mă şamponez si mă clătesc, deschid uşile cabinei, numeroşi aburi ieşind din spațiul mic, odată cu mine. 

    - Ce naiba...? mormăi când mă privesc în oglindă.

Părul meu este ud la vârfuri şi încâlcit ca un cuib de păsări, firicele roşii îmi înconjoară irişii albaştrii, iar cearcănele de sub ochi îmi sunt proeminente. 

Asta înseamnă că am petrecut altă noapte, plângând în somn. 

Îmi scutur capul, înlaturând toate gândurile trecutului meu şi ies din baie după ce ma spăl pe dinți şi mă îmbrac din nou în pijamale. ''Avem ceva de discutat''...ce naiba să avem de discutat? Timp de 13 ani a durut-o în fund de mine şi acum vrea să discutăm? E clar că vrea ceva de la mine...şi nu ma interesează ce e fiindcă nu o să mă mai las păgubaşă şi de data asta.

    - Revino-ți naibii! mă cert, dându-mi ochii peste cap. Minunat...fix de spitalul de nebuni mai aveam nevoie. 

Cobor treptele din lemn, încercând să nu mă împiedic, la cât de chiaună sunt. Mă uit pe ceasul agățat de perete, ce arată ora 9:35.

 A dracu femeie, m-a mai şi trezit aşa devreme! 

    - Ce vrei? întreb pe un ton deloc prietenos când ajung în fața bucătăriei, unde mama se chinuia sa facă o omletă.

Cred că şi eu pot sa o fac mai repede...chiar şi un orb ar putea.

    - Ia un loc, draga mea.

Ma strâmb la apelativul folosit de ea, aşezându-mă pe scaun. Îmi pun picioarele pe masă, având o expresie indiferentă când mama se întoarce spre mine, dându-si ochii peste cap.

    - Ok...scumpo ştii că toată viața te-am iubit nespus de mult şi-

    - Azi nu e 1 aprilie, mamă, spun cu scârba, treci la subiect. 

Ea îşi drege glasul, asezându-se pe scaunul din fața mea. Mă priveşte cu o expresie blândă, ceea ce îmi stârneşte suspiciuni, apoi spune:

    - Vei merge de mâine într-o tabără de vară.

 Maresc ochii şocată, dar apoi bufnesc în râs, arătănd cu degetul spre ea.

    - Aproape m-ai prins, hai spune ce vrei, trebuie sa îmi reiau somnul.

Ea nu îşi dezlipeşte expesia de pe față, făcându-mă să mă panichez încetul cu încetul. Tabără de vară? Adolescenti? Câteva săptămâni? Doamne, dă-mi toporul să mă sinucid.

    - Vorbesc extrem de serios dragă, peste o saptămână eu şi Kyle plecăm în Dubai şi el are doar două bilete...

    - Ce dracu spui acolo?! Mă poți lăsa singură acasă, adică am mai murit de foame până acum din cauza ta, dar cred că de data asta pot face față, mă răstesc la mama, sărind la propriu din scaun.

    - Nu pot să te las, fiindca am vândut casa! 

Cum adica a vândut casa?

    - Tu eşti handicapată? Şi eu ce dracu mă fac? ridic tonul, simțind sângele ce îmi clocoteşte în vene.

    - Vei sta trei luni acolo, apoi vezi tu ce faci, doar esti fată mare, spune, facându-mi cu ochiul.

Trei luni?! 

    - Ascultă ce e, femeie nebună. Eu rămân aici, iar tu nu vinzi casa asta, clar? spun tare şi răspicat, încercând să mă stăpânesc din a dărâma masa asta, cu tot cu omleta arsă a mamei. 

    - Eu sunt mama ta, eu decid ce e mai bine, nu tu! îmi răspunde, ridicând tonul la acelaşi nivel cu al meu.

    - Greşit! Tu nu eşti mama mea! O mamă nu îşi duce copilul într-o tabăra de 3 luni, apoi vinde casa şi îl lasă pe străzi, ca ea să se lăfăie într-o cadă cât casa, în Dubai! 

Nervii îmi cedează şi simt o durere amețitoare de cap. 

    - Tu-

    - Ştii ceva? o întrerup eu, scăzând din intensitatea vocii. Voi merge in tabăra aia, voi scăpa de tine, de Kyle, apoi voi locui pe străzi, adaug, dând să plec. O, şi bucură-te de viața nouă în Dubai!

Femeia dă să spună ceva, dar îi închid gura, ieşind din bucătărie. Urc scările până la camera mea, trântind uşa în urma mea. Iau geamantanele cocoțate pe dulap si încep sa îndes în duşmănie, toate hainele. 

Heey tuturor! Aceasta este o carte facută de mine, psychoinblack, în colaborare cu XxBlack_AnonimxX. Sper să vă placă.

Capitolele vor avea maxim 1000 de cuvinte, minim 700, dar vă asigur că vor fi multe.

In poză e Olyvia :)