Prima dragoste...

Capitolul 44

Ne urcăm în mașină , ne punem centurile și pornim către spital .

- Mamă ?! rup eu liniștea .
- Off.. da Sam ? răspunde ea lăsând o lacrimă să își facă apariția pe obrazul ei .
- Te rog.. te rog nu plânge . A-a... a... fost un accident . Am... am uitat...
- Sam , nu mai , e destul . Te-am lăsat crezând că pot avea încredere în tine legat de tot . De școală , de băieți , de tot.. am..
- Ce vrei să spui cu asta ? o întrerup eu . Vrei să spui că eu sunt de vină că și-a bătut Cristian joc de mine ? E vina mea că mi se întâmplă mie toate astea ? Crezi că eu am vrut să rămân însărcinată ?
- Mami , nu.. nu am vrut să sune așa . Nu e vina ta . O să rezolvăm toate astea , apoi... apoi o să-l rezolvăm și pe Cristian . Mâine vin cu tine la școală .
- NU ! țip eu .
- Sam.. m-ai speriat .
- Te rog , mamă nu vreau să mai merg la școală.. te rog.. te rog..! zic eu , apoi un plâns puternic mă astupă .

Mama de frică se uită în jur pentru un loc de a trage mașina pe dreapta . Își dă centura jos și se uită la mine .

- Sam.. ce s-a întâmplat la școală ?! întreabă ea confuză .
- Mami.. au râs , au aflat , m-au tachinat , și-au bătut joc de mine . Eram înainte de ora de istorie , eram la mine în bancă liniștită.. era totul bine , până... până a început una din colege să se ia de mine , să zică tot felul de chestii . A intrat și proful în clasă și... și s-a supărat.. că de ce ne certam.. și.. și ea ia spus tot , absolut tot . Și m-a dat afară din clasă.. nu.. nu mai rezist . Vreau să fiu singură ! ies din maşină cu mâinile la ochii și fug printre blocuri .

Cu lacrimi în ochii alergam cât mă țineau picioarele către un parc din apropiere . Off.. doamne.. de ce ? De ce se întâmplă asta ? Ce am făcut să merit asta ? Merg cu capul în pământ și cu mâinile în sân până dau cu capul în pieptul unui băiat . Ridic privirea din pământ , apoi mă uit la acel băiat . Era Seba .

- Sam ?!

Îmi șterg lacrimile și îmi aranjez puțin hainele .

- Hei ! zic eu .
- Ești bine ?! zice el și îmi pune palmele pe umeri .

Nu îi răspund și îl iau în brațe . Îi simțeam căldura , îi simțeam cum îi bate inima , îl simțeam pe el . Îmi răspunde la îmbrățișare , apoi își pune bărbia pe capul meu .

- Sam , vreau să îmi spui ce se întâmplă cu tine , te-am căutat peste tot . De ce nu îmi răspunzi la telefon ? Te rog , vreau o explicație .

Rup îmbrățișarea și mă uit la el .

- Seba , eu... nu... sunt... nu pot , nu pot să îți zic , iartă-mă ! spun eu și încep s-o iau la fugă .
- Sam... se aude vocea lui care striga după mine .

Încep să plâng din nou , să fug cât mai departe de tot , să mă rup de toți . Voiam să fiu singură . Să nu afle nimeni unde sunt . Mă apropi de parc . Intru pe porțile mari de trei metri și mă îndrept către mijlocul păduri care se afla acolo . Off.. chiar îmi pare rău că am plecat de lângă el , că nu i-am dat nicio explicație.. sper să fie fericit pentru că a fost ultima dată când m-a văzut . Am... am de gând să plec.. să îmi fac viața mea , să pornesc de jos . Nu ! Nu o să faci așa toanto . Mama ta te caută , nu poți să rămâi cu acel copil pe care îl porți . Off.. doamne , am ajuns să mă cert cu propiul gând .

Se lăsase seara . Era întuneric iar eu încă eram în pădurea din parc . Eram înfometată și nu aveam cum să dau de mama . La dracu el de telefon ! Fix pe ăla l-am uitat ! ..