Prima dragoste...

Capitolul 22

Deschid uşa . Ies încet , apoi o închid în urma mea . Vreau să merg acasă ... . Cobor un etaj şi mă uit după holul care ar trebui să mă conducă la uşa de ieşire . O asistentă îşi face simţită prezenţa . Mă sperii de ea şi iau un halat de doctor pe mine , îmi desfac părul , apoi trec pe lângă ea . Mă apropii de ieşire , când... îl văd pe Seba că trece grăbit prin faţa mea . Mă întorc brusc cu spatele şi mă fac că nu-l cunosc . Nici el nu pare că m-ar fi recunoscut . Alerg grăbită spre uşă . Încerc s-o deschid , dar din nefericire pentru mine , e închisă . Mă întorc cu spatele la uşă şi dau cu capul de pieptul lui Seba .

- Bună seara , doamnă doctor ! Aţi văzut o descreierată alergând pe aici ?
- Haha.. ce amuzant ! îmi dau ochii peste cap .
- Parcă ai zis că stai o noapte .
- Mda , am zis...
- De ce vrei să pleci ? întreabă el .
- Ţi-am mai zis , vreau să aflu cine ne-a făcut asta .
- Şi ai de gând să aflii asta noaptea ?
- Ă.. Da-a.. . spun eu bâlbâit .
- Hai înapoi în salon , acum ! spune el autoritar .

Aplec capu' şi mă îndrept către salonul meu . Fac câţiva paşi , când luminile din spital încep să licăre şi în cele din urmă se ard sau..se sting....

- Sebaa ! strig eu din toate puterile auzindu-se ecoul meu după pe holurile spitalului .
- Da !
- Unde eşti ?
- Ă.. Sunt chiar în spatele tău .
- A.. .
- Mă mir că nu a ieşit nimeni să vadă ce se întâmplă .
- Parcă am fi într-un film de groază . Ai telefonul la tine ? Aşa îl putem folosi pe post de lanternă . spun eu .
- Nu-l am . L-am lăsat sus.. . Da' stai puţin , poate găsesc ceva pe aici care să ne ajute .
- Nuuu.. merg cu tine !
- Nu ştiam că îţi e aşa frică de întuneric .
- Mor , mi-e frică de mor ! zic eu speriată .

Îl iau în braţe pe Seba şi-l strâng cât pot de tare .

- Aer , mă... laşi... fără... aer ...! spune el .
- Scuze , scuze !

Slăbesc strânsoarea , pun capul pe pieptul lui , iar el îşi pune bărbia pe capul meu . E beznă , de parcă se luase curentul în tot oraşul . Pe holuri se auzeau tot felul de şoapte şi zgomote . Parcă aş fi nebună .

- Tu auzi ?
- Ce ? întreabă el .
- Şoaptele..
- Nu , nu se aude nimic .
- Ba da , se aude..
- Hei , stai calmă ! Nu vei păţi nimic , sunt eu cu tine , chiar dacă... nu mă vezi prea bine și nici eu pe tine , ne simţim . Ia-mă în braţe şi calmează-te .

Aşa şi fac . Ne punem amândoi pe jos , rezemați de un perete .

- Sam ?
- Da ?
- Pot să ..ăă.. să te întreb ceva ?
- Întreabă-mă..
- Off.., lasă , te întreb mâine .
- Poţi şi acum , hai zi...! spun eu .
- Ştiu.. doar că nu-mi găsesc cuvintele . Lasă , vorbim mâine...
- Okay.. . Şi ce facem ? Stăm aici ?
- Păi da , e beznă şi nu prea putem face ceva . Parcă am fi numai noi doi pe pământ .. . spune el cu glas tremurat .
- Oare ce-i cu toată lumea ?
- Nu ştiu , dar nu avem ce să facem aşa că stăm aici . spune el .

Îmi lipesc iar capul de pieptul lui . Mă sărută încet pe frunte . Un fior mă cuprinde şi începe să-mi bată inima din ce în ce mai tare . Mă simt protejată de braţele lui mari ce mă înconjoară . Oare simt ceva pentru el ? Nu cred.. , suntem cei mai buni prieteni... Într-un timp aşa de scurt ne-am apropiat foarte mult , şi-mi place că suntem aşa , dar nu înţeleg . De ce am sentimentele astea ?
Brusc , mă ridic în picioare .

- Ce e ? întreabă Seba speriat .
- Nu ştiu , mă simt ciudat .
- Stai calmă , nu se întâmplă nimic .

Vorbele lui mă linişteau . De ce sunt aşa ? Pentru că-l consideri mai mult decât un simplu prieten , idioato . Nu poate fi posibil.. . Orice poate fi posibil , dăă . Ciudat e , acum mă cert cu propriul gând .

- Seba , tu simţi ceva ciudat ?
- Nu , de fapt în ce sens te referi ?
- Simţi ceva special pentru vreo fată ?
- Nu. , nu ştiu.. ! De ce ? Poţi să-mi explici ce ai ?
- Nu ştiu nici eu ce am ! ridic eu vocea .
- Păi...zi-mi ce te frământă.. . spune el speriat .
- Mă frământă gândul că... Nu ştiu cum să-ţi spun . Nu te speria , dar cred că.. ăă.. Eu...ăă.. Da...
- Crezi că ce ? spune el nerăbdător .
- C-că ..ăă.. cred că t-te i-iubesc .. Adică...