Dragoste stupida(+18)

Capitolul 7

Tata intra sarutandu-se cu foc impreuna cu o blonda focoasa.
-Ce naiba?!-ii aud vocea lui mama si in momentul ala scapa tortul pe jos.Pun deoparte ce aveam si eu in mana si ma duc spre ea.Era socata,eu eram soata,iar tata urma sa fie socat.
-Miranda?Nu trebuia sa te intorci maine?-intreaba tata uimit.
Poftim?!Atata poti sa spui?!Ceea ce simt in momentul asta pentru tata este pur si simplu ura!Nu dor,nu iubire,nici macar mila.Absolut nimic.Doar URA!Si asta e momentul in care razbucnesc:
-Un jegos,asta esti!Apari in casa cu o blonda,nu iti pasa de mine,de mama care a stat si s-a gandit in fiecare minut din zi la tine,ti-a dus dorul,s-a ingrijorat pentru tine cand nu sunai!Ai idee de cate ori o auzeam plangand doar pentru ca tu nu ii raspunzeai?!Ai idee?Te-ai gandit vreodata sa o suni si sa ii zici "Sunt bine,nu iti face griji"?!Aaah!Nuuu.Tu te futeai cu asta!Cu nebuna asta!
-Nu iti permit sa imi vorbesti mie asa!Sunt tatal tau si nu ai niciun drept!-tipa tata la mine.
-Esti un curvar jegos.Nu esti tatal meu!-ii tip inapoi,apoi alerg afara.Nu am de gand sa ma mai intorc acasa in seara asta,e prea greu.L-am iubit atata si am crezut ca ma iubeste si el.A facut atatea gesturi de dragoste pentru mama iar acum se intoarce sarutandu-se cu o blonda si tot ceea ce zice este "Miranda?Nu trebuia sa te intorci maine?"Cum sa ai un astfel de tata?Fara sa realizez,lacrimile imi curg pe obraji.Ma opresc in parc si ma asez pe o banca.Telefonul imi suna si observ ca este Iz.Ii raspund:
-Alo?-zic incercand sa imi domolesc plansul.
-Iz.Hei,nu pot sa stau locului,Iz.Sunt atat de incantata de faptul ca il plac pe Mikel si totusi nu inteleg de ce sunt asa.Sti...chiar este frumos sa fii indragostita,sa simti ca il iubesti si il vei iubi toata viata numai pe el.Este atat de...diferit...
Ii inchid.Nu pot sa ii zic nimic,nu pot sa zambesc,nu pot sa fiu fericita pentru ea.Si eu care vroiam sa imi demonstrez ca dragostea exista...cum sa imi demonstrez asta?!Lacrimile imi curgeau continuu,imi doream sa nu plang dar pur si simplu nu puteam.Vroiam sa fiu fericita sa nu imi pese dar nu puteam.
-Hei.-imi zice o voce de barbat cunoscuta.
Imi ridic privirea si il vad pe...Pavel.Uff,asta mai imi trebuia.Soptesc repede un "hei" in timp ce incerc sa imi sterg lacrimile.
-Esti bine?-intreaba Pavel.
-Da,mersi de intrebare.Sunt perfect.-ii zic si iar imi sterg lacrimile.Iti imaginezi ca el nu te crede,nu?Plangi in continuu,nici eu nu te cred.Aleg sa imi ignor constiinta cand vocea lui Pavel se aude iar:
-Sunt foarte sigur ca nu esti bine.Hai,zi-mi,sunt de incredere.
-Nu vreau sa imi impartasesc necazurile cu un strain.
-Nu sunt strain.Doar avem o intalnire maine,nu?-zice si imi da un ghiont.Imi aduc aminte de cum vroiam sa infiintez cuplul MikIz in speranta ca asa o sa imi demonstrez ca exista dragoste si izbucnesc si mai tare in plans.Pot sa vad cum Pavel tresare iar apoi parca isi revine si ma ia in brate soptindu-mi ca totul e bine.Ba nu,nimic nu e bine.Continui sa plang in bratele lui,corpul mi se zdruncina sub vocea lui si asa,fara sa realizez,in noapte,pe o banca,adorm in bratele lui...ale lui Pavel.

Ohh...drama.Suna bine nu?Ahh abia astept sa scriu capitolul viitor.Chiar v-as fi foarte recunascatoare daca mi-ati zice ce impresie aveti.