Iluzia Realităţii

Autoportret (Iluzie)

        Am fost întrebat zilele trecute cum fac diferența între o carte bună și una proastă. Răspunsul este unul foarte simplu, dar înainte de a-l dezvălui aș vrea să precizez că întrebarea, din punctul meu de vedere, nu a fost formulată corect, lucru pe care l-am explicat și atunci.

        După părerea mea, nu există cărți bune sau proaste (deși, trebuie să recunosc, și eu mă exprim astfel atunci când îmi expun părerea despre o lucrare). Există însă cărți reușite și cărți mai puțin reușite, iar diferența dintre cele două categorii reiese dintr-o analiză a structurii textului, a corectitudinii sale și a conținutului.

        Aceste trei elemente le iau în considerare atunci când îmi exprim părerea despre o carte. Dacă o lucrare reușește să mă impresioneze cu două din cele trei elemente, atunci este o lucrare reușită. Dacă nu, atunci autorul (sau autoare), după părerea mea, s-ar fi putut descurca mai bine. Dar, indiferent de situație, fiecare carte are ceva de oferit, iar noi, ca autori în devenire, avem multe de învățat, atât din reușitele, cât și din eșecurile celor dinaintea noastră.

        Țin să precizez că există totuși o categorie de lucrări care ar trebui ocolită în totalitate, dar despre asta voi vorbi ceva mai încolo.

        Deloc surprinzător, explicația mea nu a făcut altceva decât să dea naștere la și mai multe întrebări pe chipul tinerei cu care purtam această discuție, ceea ce m-a amuzat puțin. Am talentul ăsta, să explic un lucru sau să ofer o informație într-un mod în care persoana cu care port o conversație ajunge să se întrebe dacă a primit într-adevăr un răspuns sau nu. Sunt o persoană dificilă, zic eu (și nu numai), iar asta m-a ajutat mult pe parcursul timpului. Eh, dar asta e cu totul altă poveste.

        Acum, ca să nu pierd șirul, am să mă întorc la discuția respectivă. Am să mă întorc, doar ca s-o părăsesc din nou... Îmi dau seama că, dacă ar fi să public ceva vreodată, aș fi coșmarul editorilor și al criticilor.

        În urma răspunsului meu, fata a spus: „Cunosc lucrări care știu sigur că, din punctul tău de vedere, excelează în două din cele trei elemente după care le analizezi, dar pe care tu le consideri totuși extrem de slabe... asta ca să nu folosesc cuvintele cu care le-ai caracterizat mai devreme (nu am să le folosesc nici eu, pentru că nu se cuvine), cât și lucrări care nu te-au impresionat nici măcar cu un element, dar pe care le apreciezi totuși și le consideri mai bune ca altele premiate. Cum explici asta?"

        Am zâmbit ca un prost în acel moment. Ca să fiu sincer, nu m-am gândit că ea va aduce un asemenea argument în discuție. A fost ceva neașteptat, dar totodată foarte incitant. O discuție care nu solicită cu nimic părțile implicate este una banală. Gândiți-vă la dialogul introdus în cărți doar de dorul lelii... replici fără sens care ajung la cititor sub forma unor cuvinte fără noimă, și pe care acesta le uită imediat ce trece la paragraful următor. Sau la discuțiile cu prietenii voștri de pe urma cărora nu ați rămas cu nimic.

        Dacă la cinci minute de la terminarea discuției nu-ți mai amintești măcar zece la sută din ce s-a discutat, atunci cu siguranță există o problemă pe undeva. Ori ai nevoie de prieteni noi, ori ai nevoie de prieteni noi (sau trebuie să o lași mai moale cu băutura și marijuana). Subiectul, fie el cât se poate de banal, devine interesant atunci când te găsești în mijlocul unui grup care se află pe aceeași frecvență cu tine. La fel este și cu o carte, dacă dialogul este antrenant, dacă acțiunea și personajele sunt bine conturate și par credibile, atunci o să ai probleme în a lăsa volumul din mâini.

        Dar să revin la discuția respectivă. „Din simplu motiv că gusturile diferă de la individ la individ". Cred că acesta este răspunsul pe care și-l dorea de la mine, crezând că astfel avea să-mi închidă gura și să câștige disputa... pe care tot ea o începuse. Și se mai spune despre băieți că au ego-ul cât Everestul (este adevărat totuși în cazul meu). Pun pariu că faza asta a plecat tot de la o fată.