Iluzia Realităţii

Justice (Iluzie)

        Această povestire este mai veche și a fost scrisă inițial pentru volumul Demenții al lui Andrew, dar am editat-o serios și am adaptat-o la acest volum. Sper să vă placă.

        "If there is evil in this world, it lurks in the hearts of men."

                                                   Edward D. Morrison (Tales of Fantasia)

        Dreptatea — un concept abstract, pe care fiecare individ îl înțelege în felul său. Câți oameni, atâtea feluri de dreptate.

        Edward, un tânăr obișnuit dintr-un cartier zguduit de crime și fărădelegi, are propria înțelegere a acestui cuvânt.

        Pe timpul zilei, el este băiatul de la magazinul din colț, cel pe care-l întrebi unde se află raionul cu fructe și care, după ce-ți răspunde politicos, treci pe lângă el și uiți deja că l-ai întâlnit.

        Este înalt și slab, puțin deșirat, cu părul negru, scurt, frumos aranjat, cu o față normală, chiar banală, amabil, vesel și punctual. Nu iese cu nimic în evidență — sau poate prea mult, după caz. Nimeni nu bănuiește însă că Edward ascunde un secret extraordinar. Pe timpul nopții, când oamenii dorm liniștiți în confortul locuințelor lor, Edward împarte dreptatea asemeni unui erou de poveste.

        Seară de seară, el caut infractori și-i pedepsește în numele dreptății. Își îmbracă pantalonii negri, lucioși, bătuți în ținte, bluza neagră cu o cruce roșie pe piept și paltonul lung, tot negru și el. Își încalță cizmele de cowboy și își aranjează grijuliu ochelarii fumurii, apoi își așază la perfecție pălăria western, cea cu pană de vultur pe partea dreaptă.

        Nu uită niciodată de cele două pistoale colt, argintii, pe care le poartă la centura cu cataramă roșie, cea în formă de trandafir. Mai are, desigur, și sabia cu mâner de sidef, în formă de cruce întoarsă, care se odihnește în teaca prinsă de spatele său. Ca orice justițiar care se respectă, are și un nume pe măsură. El este Justice, cel care împarte dreptatea și aduce liniștea în sufletele oamenilor!

                                                             ***

        O casă imensă, veche și sinistră. O locuință în care parcă nu a mai pășit vreun suflet de secole. Ferestre sparte, țigle lipsă, pereți roși parcă de termite; o locuință care abia se mai ține pe picioare. Ascunzătoarea perfectă pentru un răufăcător.

         Cu o lovitură de picior, Justice prăpădește ușa masivă de lemn din calea sa și, scoțând pistoalele de la brâu, le îndreaptă spre singurul suflet pe care-l are în cale: o bătrânica ce pare că așteaptă clipa aceasta de-o veșnicie.

         — Cioc, cioc! rostește Justițiarul nostru.

        Băbătia, mai în vârstă decât însuși timpul dacă ar fi să te iei după zbârciturile chipului, își duce cana de cafea la gură, cu mișcări leneșe.

         — Cine-i acolo? intră ea în jocul tânărului, rostind cuvintele cu un glas care scârțâia mai rău decât o balama neunsă.

         — Dreptatea! vine răspunsul tânărului.

        În același timp țevile armelor eliberează două proiectile, care au ca țintă țeasta babei. Proiectilele își ating ținta cu precizie milimetrică, iar fosila explodează într-o perdea de fum negru, care se pierde rapid în podeaua casei. Un râs malefic cuprinde întreaga locuință.