Iarăși tu? (Colaborare)

Capitolul 3

         Andrew face schimb de priviri cu micuța brunetă ce așteaptă cu sufletul la gură o răbufnire din partea lui. Își mușcă stresată buza inferioară și își mută greutatea corpului de pe un picior pe altul, ținându-și mâinile împreunate la piept.

          Natalie și-a dat seama deja căci iubitul său a înțeles lucrurile greșit, dar tot nu are dispoziția necesară ca să clarifice lucrurile acum. Pur și simplu așteaptă tăcută ca Andrew să spună ceva. Altceva, înafara contrazicerilor ce este obișnuită să le primească din partea lui.

—Nu aveți de gând să îmi explicați despre ce jumătate de oră vorbeați?

          Frustrarea și nervozitatea ieșeau cu ușurință din tonalitatea vocii groase al lui Andrew. Indignat de faptul că cei doi nu sunt dispuși să-i ofere informațiile de care avea nevoie, se răsucește pe călcâie și pornește furios spre Jeep-ul negru ce îl aștepta pe margina șoselei de lângă plajă. Șuvițele  blonde se lasă în voia vântului cald ce adie ușor răsucindu-le și încâlciindu-le între ele. Mușchii brațelor îi sunt încordați, iar cutele formate pe fruntea palidă nu vor să dispară.

          Cu un imens zâmbet pe față, Leon îi deschide din interior portiera pasagerului din dreapta.

—Gata distracția deja?

          Andrew decide să nu îi răspundă prietenului său de o viață din simplul fapt că l-ar pocni.

—Andrew, așteaptă!

          Natalie apare lângă mașină oprindu-și la timp iubitul înainte ca acesta să închidă portiera și să plece.

—Ne vedem la hotel, îi spune acesta scurt cu o voce rece fără ca măcar să o privească. Nu îi place să fie umilit, mai ales în fața străinilor.

          Natalie înghite în sec și se depărtează de mașină. Rămâne nemișcată chiar și după ce Jeep-ul plecase de lângă ea. Căzuse într-o stare de nostalgie privind într-un loc fix. Știe  prea bine că nu are nici un rost să se contrazică cu Andrew atunci când este atât de furios.

          Femeia este de o inteligență considerabilă, iar de frumusețe nici să nu mai spunem. Părul brunet cu cărare pe mijloc îi ajunge până la jumătatea spatelui neacoperind fața palidă cu mici obrăjori rozalii. Ochii căprui în contrast cu dinții de un alb imaculat și sprâncenele perfect pensate îi pun și mai bine tenul în valoare. Nici măcar un coș, ori un punct negru nu se zărește pe fața ei. Corpul ce în momentul de față încă este introdus în acel costum de baie, este unul aproape ca cel de modele. La înălțimea ei de 1,66 metri, formele o avantajează mult. Abdomenul plat și sânii plini sunt acoperiți cât de cât de cupele sutienului, lăsând picioarele lungi la iveală. Singurul accesoriu ce nu îl dă jos niciodată este lănțișorul de la gât cu inițiala ,,N". L-a primit cadou de la mama sa la aniversarea de zece ani, de atunci nu l-a mai dat jos niciodată și nici nu intenționează să o facă. Deși au trecut treisprezece ani, cadoul a rămas intact, având aceeași semnificație pentru Natalie.

          Închide ochii și mai trage odată aer în piept, iar după ce este sigură că s-a calmat cât de cât, se răsucește pe călcâie și se întoarce pe plajă. Nu are de gând să îl lase pe Andrew să îi strice vacanța. Și-a promis ei însuși că se va relaxa cât va putea de mult. Și exact asta va face, însă de una singură.

         În timpul acesta, Christopher a renunțat la visul său de a conduce skijetul, mulțumindu-se doar cu câteva fotografii făcute în grabă ca amintiri.

          Nu a uitat nici de soția lui, așa că este nevoit să se întoarcă la hotel unde aceasta lenevește.

          Nu înțelege de ce s-a căsătorit cu ea. Poate mulți ar spune că pentru bani, alții l-ar felicita că și-a găsit în sfârșit o persoană cu care este pregătit să își petreacă restul vieții, dar  nimeni nu știe ce este în sufletul lui. Ce simte atunci când se trezește dimineața alături de ea în pat, cum se înjosește când tot el trebuie să meargă la ea să o împace după vreo ceartă și mai ales, cât de mult trebuie să muncească pentru a-i fi pe plac socrului său. Nu e ușor să mulțumești pe toată lumea. A fost atât de atent ca toată lumea să fie mulțumită de faptele sale încât a uitat să se întrebe pe sieși dacă pentru el este ok acest lucru. Dacă chiar o iubește pe Daiane sau nu este altceva decât o pură prietenie din copilărie.

          Odată ajuns în dreptul ușii camerei de hotel, privirea scrutează dormitorul și rămâne blocată pe silueta din pat ce nu își poate controla suspinele.

         Plânsul  său inundă liniștea încăperei, iar datorită suspinelor, corpul i se scutură ușor.

—Daiane, ce s-a întâmplat?

         Se așează pe marginea patului prinzându-și soția într-o îmbrățișare de la spate. Nu știe ce s-a întâmplat cu ea. Acum o oră când plecase, ea era fericită, iar acum plânge în hohote.

—Chris, murmură bruneta cu greu, trebuie să amânăm luna de miere! Ne întoarcem acasă!