Iarăși tu? (Colaborare)

Capitolul 20

          Brațele groase ale lui Andrew o trag pe Natalie mai aproape de el. Aceasta chicotește precum un copil și, după ce reușește să scape din strânsoare, ocolește masa din sufragerie, zâmbind malițios.

—Vino aici, nu fugi de mine.

          Andrew a vrut să pară serios, dar zâmbi ușor văzându-i chipul drăgălaș al Nataliei. Simte că ceva s-a schimbat la ea de când venise din LA. Înainte să plece, tot ce voia era să aibă împreună certuri și contraziceri, dar după discuția avută cu sora sa pe această temă, se hotărâse să își pună ordine în gânduri. Poate totuși au mai rămas ceva sentimente pentru Natalie. Poate totuși nu stă cu o femeie la care nu ține chiar deloc. Se bucură căci sora sa îl trezise la realitate și îl făcuse să realizeze ce femeie minunată are alături.

          ,,Netotule, nu vei mai da veac peste o comoară ca Natalie, așa că fă ceva și o pierde că te poți considera un om mort!"; ,,Comportă-te frumos cu ea pentru că merită. Nu uita că ea te-a hrănit, spălat și îngrijit timp de un an, nu da cu piciorul la asta!". Astea au fost doar câteva din vorbele rostite de sora sa ce locuiește în LA. A regretat în prima clipă că o vizitase, dar la final fusese fericit.

           Totuși, are senzația că ceva s-a schimbat și la Natalie. Parcă s-a maturizat și nu mai este atât de credulă precum era înainte. Îi place asta.

          Într-un târziu fata cedează și se apropie cu pași mici de iubitul ei. Îi zâmbește nevinovat și îl sărută apăsat pe Andrew. Brațele lui o înconjoară imediat și o lipesc cu totul de el. Se simte bine acum, lipită de el, într-un moment destul de intim. Aproape uită faptul că se află în sufrageria părințiilor ei, însă Roger intră în încăpere ținând o sticlă cu suc într-o mână, iar în cealaltă o sticlă cu vin alb și le amintește acest amănunt.

           Zâmbește văzându-și copiii atât de apropiați. Par împliniți, fericiți unul alături de altul, iar asta îl bucură nespus.

—Andrew, bem un pahar, nu?

—Desigur, domnule Waren, cu cea mai mare plăcere.

           Bărbatul puțin mai înalt își încruntă sprâncenele într-un mod amenințător.

—Ți-am spus să îmi spui Roger, băiete.

           Așa a fost, Roger îi precizase încă de la început lui Andrew să îl strige pe prenume, dar băiatului i-a fost prea jenă. Nu sunt ,,de-o seamă" ca să se tutuiască.

           Făcându-i pe plac tatălui Nataliei, Andrew încuviințează tăcut.

          Cassandra intră și ea în încăpere ținând în mâini o tavă pe care sunt așezate diferite tacâmuri pentru cină. Ajutată de fiica ei, aceasta reușește să pregătească masa într-un timp record și, în mai puțin de zece minute cu toții sunt așezați în jurul mesei.

—Și, Andrew, începe Roger o nouă conversație. Cum a fost în Los Angeles?

—Foarte bine, afacerile au mers de minune, iar câștigurile sunt pe măsură. Mi-am făcut timp și am vizitat puțin orașul. Sper să reușesc să o duc și pe Natalie acolo, locurile turistice sunt mirifice!

           Andrew îi strânge ușor mâna Nataliei într-a sa, iar cu cealaltă duce paharul cu vin spre buze. După ce soarbe o gură, își concentrează atenția asupra tacâmului său.

—Poate veți ajunge să vizitați acele locuri chiar în vacanța de vară ce urmează, propune Roger.

           Natalie înghite în sec, meditând. Gândul îi zboară la micuțul Eugen.

            Bietul copil. Să rămână de la o vârstă atât de fragedă fără ambii părinți. E cumplit! Gândea cu tristețe.

           Se gândea acum la cât de norocoasă este ea spre deosebire de Eugen. Ea are douăzeci și trei de ani și, slavă cerului își are ambii părinți alături, are cui să îi spună ,,mamă", ,,tată", are pe cine să sune întotdeauna când are o problemă. Își amintește momentele în care se întorcea de la școală și abia aștepta să se laude în fața părinților cu notele mari pe care le lua, sau momentele în care părinții o încurajau și o susțineau atunci când avea un test sau un examen greu. Ea a avut parte de toată iubirea și susținerea lor. Susținere pe care știe că se poate baza chiar și acum, pe când micuțul copil de peste drum nu se mai poate bucura de aceste lucruri. Da, are o bunică care îl iubește nespus de mult, dar ea nu o va putea înlocui niciodată în totalitate pe Kate. Plus că, copilului îi va lipsi întotdeauna modelul masculin. Nu va mai fi niciodată un copil normal.

           Toate aceste gânduri au întristat-o pe Natalie, iar asta se vedea pe fața ei. Cassandra a fost prima ce a observat asta.

—Ce e cu tine, draga mea? Ești foarte căzută pe gânduri.

           Natalie ridică acum privirea din farfurie și își privește mama.

—Mă gândeam la bietul Eugen, mamă. Mi-e milă de el și aș dori să îl putem ajuta într-un fel sau altul, rostește aceasta cu glas sfâșiat.

           Andrew o privește un timp tăcut, apoi îi ia mâna în palma sa și îi duce degetele la buze, sărutându-le.

—Băiețelul de peste drum? Întreabă acesta calm.

          Natalie aprobă ușor.

—Cum ai vrea să îl ajutăm?

           Fata cade o clipă pe gânduri. Nu există prea multe metode prin care l-ar putea ajuta, dar cel puțin pot încerca, nu-i așa? Știe că banii nu aduc fericirea, dar aceasta ar fi singura cale prin care ar putea să-l ajute.

—Ce ar fi dacă i-am transfera niște bani lunar? În așa fel copilul nu va fi privat de absolut nici un lucru dorit și nu va simți atât de tare lipsa părinților.

           Iubitul ei cade o clipă pe gânduri, dar când observă sclipirea de entuziasm din ochii Nataliei își dă seama că nu o poate refuza. E fericit când o știe pe ea fericită, iar dacă este nevoit să ajute o familie ca să poată să-i aducă acel zâmbet minunat pe buze, o va face fără să clipească.

—Așa vom face, iubito!

           Natalie îl privește cu ochi mijiți. Andrew a pronunța cuvântul ,,iubito" cu atât de multă iubire și sentimentalism încât a uimit-o chiar și pe ea. Inima a început să îi bată cu putere în piept, iar nodul din gât nu o lasă nici măcar să înghită în sec. Se simte ca la prima sa întâlnire.

***

Ce mai faceți? Acum că a venit vacanța, vom începe să postăm mai des, dar avem nevoie și de părerile voastre. Vacanță plăcută tuturor! ❤