Nota autorului & Mulțumiri

1.6K 71 18
                                    

Alisha_Shane:

Iată că am ajuns și la sfârșitul acestei povești. O poveste "diferită" dacă aș putea spune așa, o poveste în care nimic nu a fost previzibil, o poveste pe care atunci când ați început să o citiți v-o imaginați altfel. Vă așteptați cu toții ca Natalie și Chris să fie împreună... dar nu, nu a fost așa. Și nu pentru că nu ar fi fost frumos, ar fi fost chiar foarte romantic ca ei să se îndrăgostească nebunește, să renunțe la partenerii lor și să fie împreună. Dar unde ar mai fi fost suspansul,imprevizibilul? Ați fi știut toții ce urma să se întâmple, iar noi nu am vrut asta. Am vrut să încercăm ceva diferit, surprinzător.
Sperăm însă că vă place și așa.

De-a lungul acestei perioade în care am scris cred că am învățat foarte multe, am învățat să colaborăm, să ne consultăm, să ținem cont una de alta. Si cred că cel mai important lucru pe care l-am realizat e faptul că, prietenia noastră s-a întărit și mai mult. Nu voi regreta niciodată, că am acceptat propunerea lui Harleyes de a scrie împreună cartea, a fost chiar frumos!
    Vreau să vă mulțumesc totodată tuturor celor care ați citit și ați ajuns până aici, celor care au fost alături de noi pe tot parcursul redactării cărții, vă mulțumim pentru toate comentariile frumoase și savuroase care ne-au arătat cât de mult v-ați implicat în poveste și cât de mult vă păsa de viața personajelor.

Acum câteva detalii amuzante despre carte:
1. După cum probabil ați intuit, la început trebuia ca Natalie și Chris să fie împreună.
2. Kate și fiul ei Eugen nu trebuiau să existe. Am lăsat-o pe Harleyes să scrie singură câteva capitole, iar ea pentru a aduce ceva nou a introdus-o pe Kate pe care a omorât-o. A fost destul de greu să o scoatem la capăt după aceea :))
3.Chris ar fi trebuit să fie nașul lui Natalie,iar ea să afle asta doar în ziua nunții.
4.Legat de sfârșitul cărții, am vrut pentru un moment să îi cuplăm până la urmă pe Chris și Natalie, dar pentru asta Andrew ar fi trebuit să moară, iar Daiane să îl fi înșelat pe Chris și să divorțeze, dar ne-am răzgândit. Apoi ne-am gândit să moară toți într-un accident de mașină și micuțul Eugen să fie cel care le duce o floare la mormânt, dar ar fi fost prea tragic,iar noi am fi fost prea sadice :)))

  Kises ❤
    
  

Harleyes:

Deci, pentru început aş vrea să menționez că niciodată nu aş fi crezut că această poveste va ajunge să fie atât de iubită în rândul cititorilor. Într-adevar, mi-am dorit o poveste cât mai originală, care să surprindă, dar nu prea cred că ne-a ieşit. Nu regret că am început acestă colaborare, deşi pe la începutul cărții, după câteva capitole postate am renunțat amândouă la ea, astfel eu a trebuit să o continui de una singură. Până la urmă am reuşit să o conving pe Alisha să o continuăm împreună pentru că, erau ideile amândurora acolo, am muncit amândouă la această lucrare şi aşa mi se părea normal să o sfârşim.

După cum ştiți, eu am şi alte lucrări începute şi la cât sunt de leneşă probabil mă va prinde doi ani până să le finalizez. Cititorii mei fideli probabil ştiu cât de recunoscătoare le sunt pentru fiecare vot, citire şi listare în parte.

Oricum, văd că m-am lungit prea mult cu vorba, dar pe final aş vrea să îi mulțumesc lui Alisha_Shane pentru această carte pe care nu aş fi reuşit să o duc până la final fără ajutorul ei, pentru sfaturile şi ideile pe care le-a sugerat pentru ea şi suportarea  tuturor ideilor mele sadice :). Ne-ați fi urât foarte, foarte mult dacă am fi omorât personajele în epilog? Pentru că asta voiam să facem :)). Dar  în ultimul rând, aş vrea să mulțumesc fiecărui cititor în parte care a avut cel puțin răbdare să citească toate cuvintele mele de aici. Vă iubesc enorm şi vă aştept părerile  şi la celelalte cărți ale mele! ❤

Harleyes & Alisha

Iarăși tu? (Colaborare)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum