Iarăși tu? (Colaborare)

Capitolul 9

          Cu privirea fixată drept în față, Natalie manevrează vehicului ce o duce spre apartament. Soarele ieșise de după nori în această  după-amiază, iar cerul deși dă semne că s-ar înnora, încă își păstrează culoarea albăstruie.

           Întoarce de volan, iar mașina face stânga pe o stradă ceva mai îngustă decât strada principală pe care trecuse. Trece în grabă pe lângă casele colorate de pe margine și parchează mașina în parcarea rezervată cu numele ei.

          Iese din vehicul după ce își mai verifică odată reflexia în oglinda retrovizoare. Nu arată rău, deși programul de serviciu  l-a terminat abia acum. Ironia sorții este că, deși are posibilitatea de a se angaja într-un cu totul alt domeniu, Natalie preferă să rămână o simplă chelneriță al unei cafenele. Asta o face fericită și gata. Nu îi trebuie prea multă muncă de lămurire.

         Încuie ușile mașinii și face un pas spre apartamentele ce o așteaptă. Se oprește brusc din pășit și își rostogolește ochii pe un aer ironic. Memoria se pare că preferă să nu fie pe fază astăzi. Înjurând printre dinți,  reușește cu greu să recupereze imensul geamantan din portbagajul mașinii. Târându-l după ea spre cele trei trepte care  duc spre intrarea în clădire, Nataliei îi vin în minte tot feluri de cuvinte usturătoare la adresa lui Andrew. E numai vina lui,  gândește ea și urcă prima treaptă, dacă lui nu i-ar fi trebuit plimbări, acum mi-ar fi cărat el bagajul!

     Străbate în liniște holul până la lift. Oboseala își spune cuvântului. Pașii femeii sunt ceva mai mici și mai împleticiți decât de obicei, iar părul încâlcit are nevoie de o mică baie caldă. Mai are exact o oră și jumătate pentru a se pregăti pentru petrecerea la care fusese invitată.

          Natalie își trage suflul când ajunge în dreptul liftului. Aruncă o privire spre ușile metalice și bate cu piciorul ofticată în pământ. Smulge apoi nervoasă hârtia lipită de ușă pe care scrie foarte clar DEFECT și o mototolește în pumn.

          Inspiră și expiră de câteva ori pentru a se calma și decide în cele din urmă să nu-i facă un circ proprietarului  pentru un amărât de lift. Se va descurca să urce cinci etaje pe scări.

          În drumul său spre dormitor, Natalie se gândește ce să îmbrace pentru petrecere. Să fie rochia din safir?   Strâmbă repede din nas și clatină frenetic capul. Prea sofisticată. Concluzionează respirând greoi.

          Zâmbește fericită când ușa maronie cu numărul șaizeci și șase îi apare în cale. Se scotocește în buzunarele gecii de piele pe care o poartă, însă cheia nu e de găsit. Zâmbetul îi piere treptat odată ce este nevoită să își arunce toate hainele luate cu ea în aceea vacanță cu Andrew, pe holuri. În scurt timp este înconjurată de lenjerie intimă, rochii, pantaloni scurți și alte obiecte vestimentare. Locatarii altor apartamente chicotesc când o văd, însă nu-i spune nimeni nimic și pleacă mai departe. Zâmbetul lui Natalie apare din nou și introduce cheia în broasca ușii. Se apleacă pentru a-și  strânge cu chiu cu vai toate hainele de pe jos apoi intră cu tot cu geamantan înăuntru.

          Un miros de aer închis amestecat cu un fel de parfum i se răzbate în față, însă își ignoră  complet simțutile și o tulește spre bucătărie. Prinde între degete o ceașcă . Vrea să bea puțină apă dar  se pare că nici asta nu se poate. Nervoasă din cale-afară, pune mâna pe telefon și îl apelează pe instalator.

—Alo! Vocea plictisită a instalatorului se aude de partea cealaltă a firului telefonic. Natalie se plimbă prin apartament cu aceea ceașcă în mână. Nu ezitase să-l apeleze de îndată ce observase că nu are apă. Cu siguranță are nevoie de el acum.