Hurt I | Broken Destiny

Capitolul 39: Întâlnirea cu Logan

Mă întind pe suprafața întregului meu pat, doar acum profitând la maxim de el.Îmi aranjez perna mai bine și îmi odihnesc capul din nou pe ea, extenuată.Simt un gâdilat pe față iar fiind enervată pe orice nu mă lăsa să dorm, mă lovesc cu palma peste față.Lucrul cremos și dulce ce era pe palma mea, acum era întins pe toată fața mea.Niște chicotituri vin de la marginea patului iar apoi un scurt sunet al unei camere foto.

Abia acum realizez că Emily și Victoria încă erau la mine acasă și trezindu-se mai devreme au zis să-mi facă o surpriză de bun venit acasă.

Mă ridic repede din pat și fug în baie, admirând opera de artă delicioasă de pe fața mea.În camera mea cele două încă se amuzau pe baza pozei făcute mai înainte.Dau drumul la apă rece și îmi curăț fața încercând să mă dezmorțesc.De asemenea îmi periez dinții și îmi prind părul într-un coc pentru a nu mă deranja.

-Olivia, trebuie să vezi asta, spune Emily arătându-mi poza de mai înainte.

-Mai are rost să spun să o ștergi? întreb cu puțină speranță.

-Nu prea cred, răspunde îndepărtându-se de mine.

-Dormeam atât de bine, mă plâng și casc.

-E 12, noi suntem treze de două ore.Apropo, încă sforăi, zice în glumă.

-Azi e o zi importantă, Olivia și o ști.E prima noastră ieșire în atâția ani, trebuie să fi pregătită și să-l suni pe Logan fiindcă prezența lui e obligatorie, îmi amintește Victoria ținând în mână o pernă.

-Văd ce pot să fac în privința asta, spun sincer.

Emily și Victoria erau gata de plecare, așa că le conduc până la poartă, ele amintindu-mi din nou de seara asta și importanța ei.Intru din nou în casă și dau nas în nas cu mama care a văzut că Emily și Victoria tocmai au plecat.

-Bună dimineața! spun și vreau să merg în bucătărie, dar mama mă oprește.

-Ieri, Logan mi-a lăsat asta pentru tine și doar acum am ocazia să ți-l dau, zice și îmi înmânează un plic alb care avea însemnat pe spate numele meu.

-Mulțumesc, îi spun și merg în continuare spre bucătărie.

Mă așez pe scaun și deschid cu grijă plicul.La început credeam că e gol, dar când întorc cu capul în jos, cade pe gresie o bucată mică de hârtie.O ridic iar pe ea erau scrise zece numere alături de cuvintele sună-mă oricând.Las plicul și hârtia pe masă și îmi fac un bol de cereale cu lapte, chiar dacă e amiază.Pun bolul cu cereale pe masă, lângă plic și hârtie, apoi stau jos și încep să mănânc.

Acum nu mai pot avea o scuză de a nu-l suna și de al nu invita.Trebuie el să se gândească la tot, mereu și e enervant.Aș vrea atât de mult ca pauza - dacă se poate numi așa - dintre noi să nu fi existat pentru că altfel totul ar fi fost complet diferit acum și cu mult mai simplu pentru mine.Dar pot odată lucrurile în viața mea să fie simple?

De ce îmi e frică să-i formez nenorocitul de număr de telefon și apoi să-l apelez?De ce am impresia că dacă va raspunde îmi voi pierde cuvintele și voi închide înfricoșată?De ce și iar de ce.

Mestec cerealele îmbibate cu laptele rece în timp ce privirea mea e ațintită pe hârtia de lângă bol.

Dacă l-aș suna și i-aș spune de cina de astă seară va accepta sau mă va refuza inventând o scuză?Nu, Logan nu e așa.Logan ar accepta, sunt sigură de asta, pentru că el ar face orice pentru mine.I-ar răspunde la toate cele 39 întrebări ale lui Emily care le adresa fiecărui băiat pe care i-l prezentam.