Capitolul 42: Nu vreau să fiu singur

135 6 0
                                    




                 

Eram în mașină cu Logan, în drum spre Cleveland.Însfârșit merg înapoi acasă după câteva săptămâni emoționante în care nervi și puterea mea au fost testate la maxim.După minunata surpriză de la local de acum câteva zile , gândul că vor urma niște zile la fel de frumoase mă umple de speranță pentru viitor.Radioul era pornit, iar eu eram relaxată pe scaunul din dreapta, din când în când ferdonând câte o melodie.

            Telefonul meu începe să sune așa că îl caut în genta mea imensă.Blestemată fie geanta asta, mereu găsesc ceea ce am nevoie cu două zile după.Într-un final îl găsesc într-un colț al genții și răspund fără a vedea cine mă apela.

            -Olivia! o vocea nervoasă se aude, după câteva secunde dându-mi seama că era Emily, din nou.

            -Emily?Ce se întâmplă, asta e a treia oară în care mă suni de când am intrat pe autostradă.Și asta a fost acum 10 minute doar.

            -Scuze dar trebuie să te întreb ceva foarte important, zice.

            -Asta ai spus de fiecare dată.Spune, răsuflu zgomotos.

            -Mai sunt 2 zile până la nuntă iar tu nu ai o rochie.

            Încep să râd iar Emily cu siguranță se uita urât.

            -Și de râzi mă rog? mă întreabă.

            -Mi-ai pus aceeași întrebare și dățile trecute, iar eu ți-am răspuns.

            -Ah, da? se întreabă.

            -Emily, trage o gură mare de aer în piept, apoi expiră ca să te relaxezi, o îndemn.

            -Dar poți să te mai repeți încă o dată, promit că nu te mai sun după.Vreau să fiu sigură.

            -Rochia mi-a ajuns chiar când erați și voi în Detroit, am probat-o și mi-a venit la perfecție.Acum rochia e pe un umeraș pe bancheta din spate, lângă costumul lui Logan.Iar pantofii și accesorile sunt în geamantan, în portbagaj, îi repet.

            -Ah ok atunci.

            -Cum merg pregătirile? o întreb chiar dacă știam că îi era greu.

            -E groaznic, toată lumea e pe capul meu.Am noroc cu Victoria și mama ta, pentru că altfel, mama mea ar nebunii cu totul, iar Andrew muncește și el din greu.Abia aștept să vi și tu, poate mai descurci puțin circul de aici.

            -Mai avem o oră până la intrare în Cleveland, iar de acolo sper că doar o jumătate de oră.Nu am chef de trafic și sunt sigură că nici Logan.

            -Spune-i că-i salut pe toți, zice Logan și afișează un zâmbet scurt fără să-și i-a ochii de la drum.

            -Logan vă salută, îi transmit.

            -Și noi îl salutăm, zice Emily, apoi vocea unei femei se aude mai neclar în difuzor.Olivia, trebuie să închid.Mama tocmai l-a confundat pe florar cu bucătarul, vorbim când ajungi.

            -Bine, râd silențios, vorbim!

            Emily închide, apoi eu îmi verific telefonul.Primisem câteva mesaje de la muncă așa că am început să cotrobăi prin mesaje.Majoritea aveau legătură cu mutarea mea la filiala companiei din Cleveland, care încă nu era definitivată, însă urma.Mai trebuia să-mi vând apartamentul, însă aveam o retragere de a o face.Ceva îmi spunea să nu-l vând cel puțin pentru un timp.

Hurt I | Broken DestinyUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum