Hurt I | Broken Destiny

Capitolul 43: Un final

            -E moartă? se aude o voce feminină.

-Nu încă, continuă o voce masculină.

Urechile îmi țiuie când un foc de armă răsună în aer iar respirația mi se accelerează din cauza fricii.Îmi întorc capul încet spre stânga unde se afla un bărbat întins pe spate, cu brațele și picioarele depărtate.

Fruntea mi se lipește de pământ, închizând ochii pentru a dimninua durerea pe care o simțeam la nivelul capului din cauza acelei lovituri.Pierdeam mult sânge, iar corpul meu era obosit să mai lupte.

-Nu o să-i salveze nimeni.Vor murii încet, în agonie, ăsta e gustul unei dulcii răzbunării, vocea feminină vorbește din nou.

-E timpul să plecăm mamă, nu-ți face bine soarele puternic, vocea bărbatului e ultimul lucru pe care-l aud înainte să mă opresc să mai lupt.

Mă ridic încet din pat, amorțită și obosită de ieri.Și dacă alergam 50 km la un maraton, tot nu eram atât de obosită.Problema este că și azi o să fie muncă, chiar dacă are loc nunta.Da, încă îmi e greu să cred că Emily, prietena mea, cu care împărtășesc atâtea amintiri, azi va deveni doamna Emily Herrison.Viața trece mult prea repede pe lângă tine, la final rămâi doar cu gustul dulce-amărui al amintirilor și cu un gol în suflet.

Pășesc spre baie cu ochii pe jumătate închiși, târându-mi picioarele după mine.Nici măcar soarele nu era pe cer.

Îmi dau drumul la apă caldă în vană și aștept să se umple.Poate cu asta o să-mi relaxez picioarele și restul mușchilor.

Nu-mi dau seama cum timpul trece în acea mică bucată de paradis călduță.Când ies din baie cu prosopul înfășurat pe păr, soarele răsărise de ceva vreme.Îmi aranjez rochia de un roșu închis, cu o baretă pe umărul drept, ce la brău era strânsă cu cu un cordon lat, pe umeraș, apoi îmi așez pantofii de aceeași culoare cu rochia, sub aceasta.

Mă îmbrac cu ceva lejer și să iau micul dejun singură în bucătărie.Părinții mei presupun că încă dormeau, însă eu trebuia să plec la salon cu Emily și celelalte domnișoare de onoare.Îmi apuc telefonul și portofelul, îmi pun o bluză de trening pe mine, apoi plec spre salon.

Dacă era trafic o încurcam.Până la urmă cine conduce la 8 dimineața într-o zi de duminică?Probabil puțină lume.

Ei, se pare că odată în viața am și eu noroc.Parchez, apoi mă dau jos din mașină și pătrund în salon.Nici urmă de Emily sau Victoria, ci doar de Alicia, care aștepta ca cineva cunoscut să apară la fel ca și mine.Îi zâmbesc subtil și merg lângă ea, însă nici măcar nu mă bagă în seamă, ci continuă să privească în jur.

-Și ești pregătită pentru azi? o întreb.

-Sunt obosită.Faptul că și eu cu Daniel ne vom căsătorii mă face să tremur când mă gândesc la muncă.

Nu mi-am putut ține gura închisă.Acum suportă umilința prin care o să te facă Alicia să treci.

-V-ați logodit? întreb fără să dau mare importanță.

-Nu încă, dar suntem pe cale să o facem.Am găsit în geaca lui inelul, iar acum trebuie să mai aștept doar ziua când va îngenunchea în fața mea, rugându-mă să-i fiu alături pentru totdeauna.

-Ei bine atunci felicitări, spun fără să însemn vorbele.

-Dar tu și Logan?