O Fata simpla sau un varcolac

Capitolul 1

M-am trezit de dimineață  şi mă pregăteam pentru a pleca în "Tabăra de vară".Cu mine, mergea  Natali, Alice, Lara şi Marco.
După ce am luat micul-de-jun, m-am îmbrăcat. Mi-am luat bagajul, iar apoi  am plecat în fugă către autobuz, acolo unde Alice mă aştepta.

-Ai întarziat!
Alice era foarte furioasă din cauza faptului că nu am ştiut cum să îmi planific timpul.

-Scuze!

Peste puțin timp, am realizat că totul revenise la normal. Numai părea atât de supărată.

-Grăbeşte-te! Trebuie să o luăm mai întâi  şi pe Natali,  apoi pe Lara şi pe Marco.

I-am luat și pe cei trei, în timp ce, şoferul autobuzului a oprit de trei ori după noi.
Pe drum am cântat, am râs,am glumit și în final am adormit.

După un drum foarte lung, am ajuns acolo obosiți.  Era diferit față de  ce îmi imaginam eu.  Aveau  o grămadă de reguli. Ne-am oprit la o cabană, ceva mai mare față de celelalte, unde se părea că era recepția.
Am mers către aceasta şi ne-am prezentat. Omul de acolo, ne-a pus să semnăm o foaie. Tuturor ni se părea locul ca fiind ciudat.

Prima oară, am fost conduşi, de către o femeie destul de drăguță, față de ceea ce întâlnisem până acum,  la sala de dans,  apoi la cantină şi în final, la cabana cea mare cu  apoximativ 150 de camere. Mai era o cabană langă noi cu destul de multe camere.  Cabana accea  fiind presupusă a noastră.  Mai erau câteva  camere libere, doar cinci. La fix!

Eu eram în aceeaşi cameră cu Alice, Natali era  cu Lara şi Marco  şi cu un băiat de pe acolo.

Era ora 19:00.
Trebuia să plecăm în curte. Toți elevii din tabără, mergeau acolo deoarece, se făcea un foc de tabără. Toți  eram noi,  deci practic,  era de "bun venit".

-Alexis, vino până la mine!
Se părea că Alice are nevoie de ajutor. 

 Am uitat să mă prezint!  Numele meu este  Alexis şi am 17 ani. Viața mea nu este roz, dar alături de prietenii mei, trec peste orice.  Am multe planuri de viitor.
Alice avea nevoie să ajut cu un dulap,  care a căzut peste ea. În momentul acela  şi râdeam dar şi îmi venea să plâng. Era caraghioasă cu jumătate de dulap peste ea. Cel puțin aşa mi se părea. 

-Ce? Ți-au placut toate hainele şi le-ai ingrămădit pe toate ? Poate că glumele erau de prost gust, însă simțeam să îi spun asta.

-Nu este amuzant! Dacă  ar cădea un dulap pe tine, ai vedea că râsul şi glumele sunt ultimele lucruri pe care le-ai face în acel moment!

Cu greu am reuşit să ridic acel dulap, care am crezut că era plin cu pietre.

-Îmi pare rău! Eşti bine?

Speram iarăşi ca norii negrii deasupra capului său, să nu apară.

-Da, mersi!Scuze acceptate!

Ne-am îmbrățişat timp de câteva minute bune, apoi am revenit la normal.

Noaptea se lasă,  făcându-se ora 23:00. Eram  foarte obosite, aşa că  am hotărât să dormim mai devreme decât planificaserăm. În mintea mea era o simplă întrebare

" Mâine oare, ce ne aşteaptă ?"