Bloody Moon

Capitolul 10

Elena's point of view

Urma sa tin un discurs din inima, trebuia sa ii spun lui Edward tot ce aveam pe suflet.

-Ti-a frant inima... Cand pierzi pe cineva acest lucru ramane mereu cu tine. Mereu iti aminteste cat de usor poti fi ranit. Inteleg, n-ai idee cat de mult inteleg. Ex complicat, verificat. Prea complicat pentru a contempla o intalnire, dublu verificat. Asa ca... daca vrei sa plec asa am sa fac, nu iti face griji pentru mine. Pot sa inteleg faptul ca o iubesti...

Am vrut sa ma ridic, ca sa nu incep sa plang in fata lui, dar m-a oprit. M-a privit trist si rugator, iar eu m-am asezat incet la loc pe scaun. Lucrurile sunt mult mai complicate decat m-as fi asteptat. Nu ar fi trebuit sa plec in ziua acea... Dar ce puteam sa fac? Nu voiam sa ma vada cum sufar.

-Imi pare rau. Simt ca te cunosc de o viata intreaga si totusi imi esti asa straina...

-Pai, Edward, am senzatia ca asta e doar inceputul.

Am trancanit iar toata noaptea, la un moment dat eram foarte aproape unul de celalalt. A vrut sa ma sarute, dar s-a retras si s-a uitat in alta parte.

-Esti timid?, il intreb eu si rad.

-Nu as vrea sa fortez lucrurile...

-Nu fortezi absolut nimic.

Nu ma plictiseam deloc de el si, din ce se vedea, nici el nu se plictisea de mine, era perfect. Ma simteam atat de bine sa vorbesc din nou cu el, mi-a fost asa dor. Am primit un mesaj de la Bonnie sa vin de urgenta acasa asa ca m-am scuzat si am plecat. Atunci cand prindeam o strada goala, fara vreun martor, fugeam cu viteza de vampir pentru a ajunge cat mai repede. Intr-un final am ajuns in fata casei, vazand o motocicleta straina parcata acolo. Am intrat rapid in casa si am vazut ca era ciudatul ala, Jacob.

-Parca te-am avertizat, ti-am spus sa vii!

Parea nervos, Bonnie si Caroline il priveau intimidate. Recunosc ca prezenta lui era intimidanta insa nu voiam sa ii arat si lui asta.

-Poate ca nu mi-a pasat.

S-a incruntat si m-a scos afara din casa. Era destul de puternic pentru un om, asta daca chiar era unul.

-Vreau sa ma ajuti sa o despart pe Bella de Edward.

Ce? Asta era problema lui? Fata acea?

-Pentru informatia ta, ei nu mai sunt impreuna. Si chiar daca ar fi, nu as face niciodata asa ceva.

-Esti sigura ca e asa? Ca sunt despartiti?

-Ce vrei sa spui?

-Nu stiu nimic despre asta si asta este un oras mic, vorba circula repede. Poate ca lipitoarea ta te-a mintit.

M-a mintit oare Edward? Nu avea cum... Nu-i asa? Lacrimile mi-au napadit fata.

-Chiar si daca ai avea dreptate. Nu pot sa ii fac asa ceva persoanei iubite, vreau sa fie fericit...

A vrut sa ma bruscheze, dar am auzit miscare si o voce familiara. Chiar si Caroline iesise afara. Stiam ca vrea sa ma ajute, nu l-ar fi lasat sa ma raneasca.

-Las-o in pace caine!

Caine? Deci era varcolac. Vocea care s-a auzit era a lui Edward, a venit aici sa ma ajute, eram atat de bucuroasa sa il vad aici. Acum, mai mult ca niciodata eram convinsa ca vreau sa il constrang sa isi aminteasca. Era timpul sa ma reintorc in familie. Nu mai trebuia sa ma prefac si ma simteam usurata. Minciuna asta nu ne ajuta pe niciunul dintre noi. Insa acum imi era frica de ce avea sa se intample. Era singur impotriva varcolacului si nu stiu daca se putea descurca cu Jacob. Aveam sa-l ajut cat de mult pot insa nu eram suficient de puternica.

S-au mai certat aruncandu-si cuvinte grele si Jacob a plecat resemnat chemat de Sam inapoi pe teritoriul lor. Caroline s-a retras si ea in casa insa stiam ca avea sa ne spioneze de la geam. Edward se uita la mine acum si eu ma uitam la el. Trebuia sa stie adevarul, ii datoram macar atat dupa atat de mult timp si dupa atatea lucruri frumoase petrecute intre noi. Daca avea sa ma utasca dupa ce isi va recapata memoria atunci asta va fi alegerea lui. Insa trebuia sa stie, voiam ca el sa isi aminteasca de mine cu orice pret. Realizez cat de egoista eram.

-Ma iubesti, Elena?

L-am fixat cu privirea si m-am concentrat simtind cum ma conectez cu creierul lui.

-Aminteste-ti de mine.

Ochii i-au devenit goi si gura i s-a deschis a mirare. Si-a pus mainile pe cap probabil napadit de atatea amintiri si apoi s-a uitat la mine si a soptit cu voce gatuita:

-Elena... Elena mea.

A venit la mine cu viteza, mi-a luat fata in maini si a inceput sa ma sarute. Ma saruta atat de infocat, de parca ar fi fost ultima data cand o face. Nu voia sa imi dea drumul si nici eu nu voiam sa opresc sarutul. Mi-am pus o mana pe gatul lui rece si una mi-am bagat-o prin parul lui matasos. Imi fusese atat de dor de sarutarile lui. Rasuflam greu atunci cand s-a departat de mine intr-un final.

-De ce ai facut asta? De ce ai plecat de langa mine?

-Sufeream atat de tare, am vrut sa imi inchid sentimentele. Si stiam ca o sa ajung rea, nemiloasa si nu voiam sa iti fac rau in vreun fel. Nu voiam sa vezi vreodata partea mea rece. Am omorat atatia oameni nevinovati... Nu as fi putut sa te las sa vezi asta.

-Nimic din ce as fi vazut nu m-ar fi facut sa te urasc pentru ca te iubesc prea mult.

-Stiu, dar m-as fi urat eu pe mine. Asa ca am decis sa plec, mi s-a parut a fi cea mai buna solutie la momentul respectiv.

-Te iubesc! Promite-mi ca nu mai pleci niciodata de langa mine.

-Promit! Imi pare tare rau ca te-am abandonat asa!

-Te iert... Elena?

-Da?

-Rosalie... Ea isi amintea?

-Da, nu am putut sa ii sterg si ei memoria. A insistat mult, voia sa isi aminteasca asa ca am lasat-o asa. Pe ea, Jasper, Carlisle si Emmett. I-am lasat sa isi aminteasca cu conditia de a nu se gandi la mine atunci cand esti tu in preajma.