Scrisori către un Înger

Îngerul

     Matt deschise ochii şi ascultă cum singurul zgomot din încăpere era respirația lui. Merse în bucătărie să îi pregăescă micul dejun lui Rose, ca de obicei, mâncarea ei preferată. Luă tava şi se îndreptă către camera lor, dar patul era gol.

     -Rose?

     Singurul răspuns era ecoul care răsună în camera singuratică.

     -Rose? Unde te-ai ascuns? întrebă jucăuş.

     Auzi soneria telefonului şi răspunse imediat după ce îi spuse lui Rose să iasă de unde s-a ascuns.

    -Da? întrebă vesel.

    -Matt? Te aşteptăm. Unde eşti? Înmormântarea nu poate începe fără tine.

    Zâmbetul i se şterse uşor de pe față.

    -Înmormântarea...?

    -Oh, Matt...

    Întâmplările din ziua anterioară năvăliră în mintea lui, lovindu-l mai rău decât un pumn în stomac. Scăpă telefonul din mână şi se aşeză pe canapea când simți că i se face rău. Îşi cuprinse capul între mâini şi începu să plângă, parcă aşteptând alinarea ei.

*

      Păşea neîncrezător spre sicriul alb şi o privi pe Rose care era mai frumoasă ca niciodată. Îi îndepărtă o şuviță de păr şi îi sărută fruntea cu atâta grijă, de parcă ar fi fost o sculptură din porțelan care s-ar putea sparge în orice moment. Se uită în jur şi observă privirile îndurerate fixate pe ei, apoi simți cum cedează. Îngădui lacrimilor să curgă şiroaie deasupra sicriului în care se afla cea mai minunată persoană din viața lui. O viață care nu va mai prinde niciodată culoare, o viață care s-a dus odată cu ea.

     O privi pentru ultima oară, apoi căzu în genunchi lângă groapa unde avea să-ți petreacă eternitatea. Dar nu, ea nu ar fi acceptat să spună asta. Acolo va zace doar trupul ei muritor, sufletul ei va sălăşlui într-un înger, iar într-un sfârşit i se va alătura şi el ei. Dar oare sufletul lui e la fel de curat ca al ei? Oare vor ajunge în acelaşi loc?

  *

     Intră în casa pustie şi se aşeză la birou. Luă cutia cu calmante şi înghiți două, apoi încă două. Şi o văzu. O văzu pe Rose păşind desculță spre el şi privindu-l inocent. Dar nu arăta ca vechea Rose. Aceasta era îmbrăcată cu o rochie albă, avea o pereche de aripi imaculate şi o aură deasupra capului. Îi zâmbi trist, îşi smulse o pană din aripi pe care i-o lăsă pe masă, apoi plecă. Simți cum greutatea pleoapelor îl depăşeşte şi se cufundă într-un somn ce şi-ar fi dorit să dureze o veşnicie, să nu mai simtă durerea, să nu mai simtă nimic.

     Fu trezit de o durere de cap infernală, probabil din cauza supradozei de pastile. Îşi roti privirea prin cameră, şi un singur obiect îi atrase atenția. O pană.

     -Doar nu... murmură el.

    O atinse pentru a se asigura că nu era doar o festă a sorții, dar era cât se poate de reală. Inima începu să-i bată cu putere, nu ştia ce ar trebui să înțeleagă din asta. Că a înnebunit? Că Rose chiar a fost acolo? Duse pana într-un drept cu inima şi simți cum un fior îi străbatu tot corpul.

    Scoase o coală de hârtie, trecu pana prin cerneală şi începu să scrie.