Scrisori către un Înger

A doua scrisoare

Dragă Rose,

    A trecut aproape o săptămână de când eşti printre îngeri. Încă nu m-am resemnat şi mă îndoiesc că o voi face prea curând, dar îți promit că nu voi lăsa pe nimeni să îți ocupe locul din inima mea.
Astăzi m-au vizitat prietenii noştri. Au vrut să vadă dacă sunt bine. Nu, nu sunt bine. Dar tu ştii asta.
M-au întrebat de ce mai păstrez lucrurile tale. Asta m-a supărat. Toate sunt exact cum le-ai lăsat. Ceaşca ta de ceai a rămas pe dulap exact unde ai pus-o în acea dimineață. Nu pot nici măcar să clintesc un lucru pe care l-ai atins în ultimele ore de viață. Sunt ultimele urme ale existenței tale.

     Ridică tabloul ce îi înfățişează pe vremea când era fericit. Era fericit pentru pura ei prezență ce îi inunda sufletul de fericire. Îi mângâie poza blând, apoi reveni la scrisoare.

    De ce mi-ai făcut asta? De ce tu, îngerul meu, m-ai lăsat singur pe pământul acesta cotropit de demoni?

     Durerea reapăru din ce în ce mai intens, iar Matt îşi luă patru pastile din tubul cu calmante, înghițindu-le deodată.

      În ultima săptămână am luat mult mai multe decât mi-a prescris doctorul, dar după ce le iau, tu apari. Nu aş putea pierde ocazia de a te vedea în noua ta formă, aceeaşi tu, doar că de o perfecțiune inumană, în rochie albă, cu aripi şi aură. Mă bucur că mă vizitezi. Cred că de nu, m-aş ofili de dor, deşi fac asta deja.

     O durere de cap insuportabilă îl cuprinse, iar pe uşă intră Rose. Îi zâmbi trist, se îndreptă către el şi îl privi cu ochii săi de un verde ce îi aminteşte de iarba văratică. Îşi luă vioara, o aşeză pe umăr şi îi mângâie corzile cu arcuşul, într-un cântec nostalgic. Sunetul melodios îi provocă lui Matt un fior ce îl facu să tresară. Amintirile cu Rose i se derulau în minte: de la prima oară când s-au întâlnit, în acea zi de toamnă, când razele soarelui ce apunea îi contura fața într-un portret mirific, până în acea zi blestemată din urmă cu o săptămână. Îşi scutură capul spulberând amintirea neplăcută, apoi o privi pe Rose cum puse arcuşul pe masă şi se apropie de el. Îi mângâie obrazul atât de uşor, încât mâna ei se simți ca o blândă adiere de vânt. Încearcă să o îmbrațişeze, dar simți cum pleoapele îi cad grele şi totul devine negru.

*

      Deschise ochii şi tristețea îl învălui când văzu că Rose a dispărut. Se aşeză la birou, luă pana şi îi scrise încă un rând.

      Dragă Rose, eşti o enigmă.

Pe veci al tău,
Matt