Scrisori către un Înger

Speranțe

     Matt privea tubul de pastile gol, şi aşteapta ca Rose să îşi facă apariția în rochia ei albă şi lungă. Ca prin minune, ea apăru lângă el şi îi mângâie fața ce o privea cu atâta admirație, dar care putea citi o tristețe profundă în ochii ei verzi de smarald, ce îi împodobeau fața sidefie.

     -De ce eşti tristă, draga mea?

     Ea nu îi răspunse, doar îşi lăsă capul pe pieptul lui, aşa cum făcea înainte de lunga sa călătorie. O lacrimă i se prelinse pe obrazul ca de marmură, iar el i-o îndepărtă, sărutându-i creştetul capului.

     -Ştii, voiam să îți dau ceva înainte să pleci, dar findcă eşti aici o voi face acum. Doar ştii, niciodată nu e prea târziu.

      Ea îl urmărea cu privirea în timp ce scoase dintr-un sertar o cutiuță roşie, învelită în catifea. Se aşeză în genunchi în fața ei şi o întrebă:

      -Vrei să te căsătoreşti cu mine?

      Observă cum lacrimile începură să îi curgă şiroaie pe față, apoi răspunse cu un glas atât de cristalin, asemenea unor clopoței ce se mişcă lin în voia vântului:

      -Da...

      Matt o strânse la piept şi începură amândoi să plângă, fără să poată remarca care lacrimi semnifică fericire, şi care semnifică tristețe. Adormiră unul în brațele celuilalt, fără să se mai gândească la orice le-ar putea spulbera visele.

      Următoarea zi unul dintre prietenii lui Matt decise să îl viziteze, să vadă cum se mai simte, poate chiar să-l convingă să petreacă puțin timp afară.

      -Matt? batu el în uşă.

      Văzând că nu primeşte niciun răspuns, deschise uşa şi îşi văzu prietenul dormind pe podea, cu una dintre rochiile lui Rose în brațe.

      -Matt? Ce faci?

      El tresări şi se ridică, privindu-l confuz pe bărbat, şi îi spuse visătotor:

     -Rose chiar a fost aici! Îți jur! Ne vom căsători!

    El îl privi compătimitor, încercând să pară entuziasmat pentru speranțele deşarte ale omului ce nu va mai cunoaşte în veci fericirea adevărată. Atunci realiză că Matt e irecuperabil.