Call me "Daddy"

5

Încă de câteva ore stau pe podea și mă gândesc. Mă gândesc la ce naiba s-a întâmplat. In mintea mea se petrec o grămadă de lucruri. Nu pot să gândesc clar. Mă uit la cartea care mi-a înmânat-o. Nu pot să  accept ca el m-a sărutat. Este totuși profesorul meu de literatură. Asta e pedofilie. Aș putea sa-l denunț dar... Nu pot. Inima mea zice altceva. Din nou inimă și creierul sunt în concordanță. Sunt total paralele. Nu sunt pe aceeași lungime de undă. Am nevoie de un sfat. Cât de mic. Dau unul. Nu pot să îi spun mamei deoarece sunt sigură ca va suna la poliție. Nu am nici o altă prietenă cu care să vorbesc. Marie. Ea este cea mai apropiată prietenă de-a mea dar e obsedata după Harry. Mereu îl privește cu admirație. Nu pot să îi fac una ca asta. Nu pot. Va fi ranita. Cu siguranță.

-Tinaaaa, haide jos. Mă striga Lily. Ma ridic de pe podea și mă șterg la ochi. Da, sunt o plângăcioasă. Mereu am fost. Plâng și dacă mama omoară un țânțar.

-Da? Întreb eu când sunt la capătul holului.

-Ți-a venit coletul. Defapt ai două. Spune ea si eu mă bucur că în sfârșit au venit. Nu ştiu de ce sunt două. Poate mi-au făcut un cadou. Mă gândesceu. Le iau in brațe şi fug cu ele sus. Este o cutie mai mare si una mai micuță. Pe cea mai micuță scrie ''Pentru Tina''. Nu țin minte să le fi spus celor de la firmă, de unde am comandat hainele, numele meu.

     Dechid cutia si înăuntru este o scrisoare. Pe plic scrie ''Pentru Tina, de la tata''. Încep să mă pancichez. Asta e prima scrisoare pe care o primesc de la tata.

''Dragă Tina, sper că de data asta sa primești scrisoarea mea. M-am asigurat ca îți ajunge când mama ta nu e acasă. Ştiu că nu ți le dă. Îți trimit cadouri şi scrisori in fiecare lună, dacă nu mai des. Mi-e dor de tine scumpo. Aş vrea să ne vedem. Ştiu că eşti tristă că am plecat, dar nu îți pot explica cum a stat treaba. Nu aici. În orice caz, sper că eşti bine şi că nu o să fi prea supărată pe mama ta. Cred ca a vrut sa te protejeze de secretele familiei tale. De secretele noastre. Urmează vacanța de vară.Mi-ar plăcea să ți-o petreci la mine. Alături de mine. Nu te-am mai văzut de peste 10 ani. Doar in poze. Ai crescut atât de repede. Mă rog, ca să nu o mai lungesc, o sa îți las adresa mea si numărul de telefon în caz că te vei gândi că vrei sa vii într-o mică vizită. 555-841,  Avenue 2112 New York. Te iubesc şi sper să te bucuri de cadouri.''

Lacrimile îmi curg ca două râuri. Nu pot sa cred că el a încercat să ia legătura cu mine. Atâta timp. Mama e chiar o scorpie. Încep să cred că părinții mei nu sunt chiar cum credeam. Tata nu e un oribil care ne-a lăsat baltă şi mama nu e ''prințesa'' care a rămas singură cu un copil , fără niciun ban. Chiar dacă şi-a înființat propria ei firmă, nu a trăit doar din bani ei. Ci şi în ai mei. Cu ochii încă înlăcrimați, deschid cadoul. Înăuntru se află un alt plic.  Gros. Îl deschid. Bani. Mulți bani. Hârtii de câte 100 de dolari. Mă bucur in sinea mea. Mă bucur că pot să plec naibii de aici. Mai adânc , se află două cutii. Una micuță, în care se află un card de credit şi o parolă, cu care probabil să pot scoate alți bani. Rămân total uimită. Chiar îmi trimitea asta în fiecare lună? De ce nu a venit să mă vadă? Toate întrebările îmi vin năvala în cap. În a doua cutie se află un telefon. Un iPhone. Exact ca al mamei mele. Zâmbesc la cadou şi mă gândesc că, acolo, cândva, cineva s-a gândit la mine. S-a obosit să-mi scrie o scrisoare. Si ăa-mi trimită atât de multe lucruri.

-Tina, unde eşti? Țipă mama de jos. Nu răspund si aştept să urce sus. Tina, ce.... Începe sa spună când ajunge în camera mea. Ce sunt alea?

-Sunt de la tata. Spun si îmi şterg lacrimile de la ochi. Cum ai putut? Cum îți permiți? La naiba, eşti mama, dar am nevoie şi de un tată! Nu înțelegi ?

-Dar Tina... Începe ea să spună dar eu o întrerup.

-Nu. Spun şi mă îndrept spre dulap. Îmi iau geaca şi bag în buzunar plicul cu bani. Încep sa fug pe scări.

-Tina, întoarce-te. Te rog!  O aud pe mama. Nu mă întorc. Continui să fug, cu lacrimi la ochi.

O sa merg la Harry.

De 30 de minute fug. Nu m-am uitat înapoi. Acum, mă opresc. O iau pe un drum mai lăturalnic, în caz că mama a sunat poliția. Merg şi cam la capătul străzii este un grup de bărbați. Vreau să mă întorc dar bărbații îşi îndreaptă privirea spre mine.

-Ce faci frumuşico? Unde pleci? Spune unul. Mă panichez şi scot telefonul în caz că vor să îmi facă ceva. El observă lucrul acesta şi mă prinde de mână. Îmi ia telefonul şi îl aruncă la pământ, spărgând-ul.

-Nu suni pe nimeni. Continuă el.

-Vă rog dați-mi drumul. Am bani, vi-i dau. Doar lăsați-mă. Spun şi încep iar să plâng. Ei încep să râdă.

-Cred că e bună pentru şefu'. Spune unul dintre ei. Toți aprobă . Eu încep să dau dezaprobator din cap şi ei din nou încep să se amuze.

-Nu avem cum să o facem să leşine. Nu avem absolut nimic. Spune altul.

-Avem. Zice cel care mi-a vorbit prima data.

In momentul următor, el îmi dă un pumn în față şi totul se face negru.

La naiba cu wattpadul. Nu merge bine deloc. Fetele care ati citit capitolul, sa stiti ca e aceeasi chestie aproape ca in vechiul capitol 4. Mi s-a sters pur si simplu capitolul asta si eram obligata sa il termin. Scuze pentru greseli dar sunt extrem de obosita si nici macar nu mi-am facut temele.