Iubesc iarna. Unora le spun că din cauză că nu îmi place soarele. Îmi place soarele, pentru că atunci când simt razele soarelui pe pielea-mi rece, fără sentimente, simt că ar fi acolo şi m-ar îmbrăţişa. Dar iubesc iarna, pentru că atunci l-am întâlnit.
Ai venit în ziua următoare şi mi-ai spus că ai fost la bunicii tăi, unde nu aveai semnal. Dar ştiam că mă minţeai din două motive. În primul rând, vărul tău îmi spusese că ţi-au murit ambele perechi de bunici. În al doilea rând, ştiam că mă minţeai pentru că aveai ochii trişti, nu mai aveai acea sclipire de odinioară, nu vorbeai mult şi când eram cu ceilalţi, te-ai retras şi ei păreau să accepte. Aşa că nu am mai pus întrebări, dar ştiam că ceva e în neregulă. Dar, ceea ce mă durea mai tare, nu e că nu ai venit, e că m-ai minţit. Şi în interiorul meu zâmbeam. Apoi am tras o privire fugară şi am văzut că zâmbeai trist. Şi uram acel zâmbet.
CITEȘTI
Scrisorile Unui Suflet Pierdut
Short Story"Îţi mai aminteşti când ne jucam în parc, prin iarba deasă, simţind vântul atingându-ne duios în timp ce ne imaginam că zburăm prin norii de vată de zahăr şi că plonjăm ca ciocârliile în bătaia sorţii?" "Îţi mai aminteşti când am intrat acolo, acol...
