Impossible[Liam Payne and Zayn Malik fan fic]

Capitolul 12

(perspectiva lui Alice)

Am deschis ochii incet, deranjata de lumina puternica din salon. M-am intins ca sa-mi dezmortesc corpul. Fotoliul ala nu era prea comod. Liam statea intins in aceeasi pozitie. Nu deschise ochii inca. Am inspectat cu atentie trasaturile lui fine. Parea ca un inger cand dormea: sprancenele incadrau frumos pleoapele catifelate cu genele lungi, nasul lui dragalas si buzele de un roz pal,pline. Era putin palid, roseata obrajilor lipsind acum. Am iesit din salon, avand nevoie disperata de o cafea.

In timp ce imi beam cafeaua tacticoasa inafara salonului lui Liam , imi suna telefonul:J.

-Alo? am raspuns.

-Hey! Cum te simti?

-Nu cred ca acum conteaza cum ma simt eu, am spus. Liam e inca inconstient...

Am auzit-o pe J cum ofteaza.

-Venim la voi! a zis dupa cateva secunde de liniste.

-Stati linistiti....veniti mai tarziu...mai am nevoie de odihna...nu am dormit aproape deloc azi-noapte.

-Ok...mai vorbim atunci...Sa ne anunti imediat daca e ceva, ok?

-Sigur.

Am inchis telefonul, luan apoi ultima gura de cafea din paharul de plastic.

-Alice? am auzit o voce cunoscuta pe care nu credeam ca o sa o mai aud vreodata.

(perspectiva lui J)

Am inchis telefonul, privindu-l pe Harry.

-E la fel, am spus incet.

Harry ofta si veni spre mine, luandu-ma in brate.

-O sa fie bine...

(perspectiva lui Alice)

-Ce faci aici? Nu ai ce cauta aici!

-Alice...

-Uite ce ai cauzat! Imediat trece granita spre coma! am tipat impingandu-l.

-Alice! tipa el la mine facandu-ma sa amutesc..dar nu pentru mult timp ca am inceput iar sa-l bruschez.

-Am venit sa-mi cer scuze! adauga el.

-Pentru ce?Ca imediat intra in coma?Nu cred ca scuzele sunt de ajuns! Nu cred ca este ceva de ajuns!

M-a prins de umeri si m-a tras spre el, eu impotrivindu-ma. Dar nu eram destul de puternica. Ma tragea spre usa.

-Alex, lasa-ma! urlam la el.

Doi doctori s-au repezit la el, dar i-a indepartat cu usurinta.

-Lasa-ma!!

(perspectiva lui Alex)

Nu credeam ca gandeam logic in momentul ala. Stiam numai ca Alice trebuia sa fie a mea. O auzeam ca pe un ecou spunandu-mi sa incetez.

(Perspectiva lui Alice)

M-a impins in masina lui si cum s-a indepartat de masina am vrut sa ies..dar a blocat usa. E nebun? Unde ma duce? A intrat in masina, a demarat puternic si a inceput sa goneasca pe strazile Londrei.

-Cred ca....

-Esti un psihopat! Un nebun! l-am intrerupt eu.

-Alice!

-Da-mi drumul !am urlat.

-Nu, mi-a raspuns sec.

-Da-mi drumul!

-Nu.

-De ce-mi faci asta? l-am intrebat aproape plangand.

-Alice! Credeam ca esti destul de isteata ca sa-ti dat seama de ce....sunt dezamagit.