Impossible[Liam Payne and Zayn Malik fan fic]

Capitolul 25

Lumina lunii patrundea in camera. Eram in pat, incercand sa adorm. Dar nu puteam. Ma simteam vinovata. Liam este in spital de mai bine de o jumătate de an. In fiecare zi am fost la el si in fiecare noapte m-am rugat ca a doua zi sa fie cea in care se va trezi. Dar ziua aia nu a apărut încă. L-am iubit si, la dracu', încă îl iubesc! Când ma uitam la posterele cu el din camera mea, cu ceva timp in urma, erau sentimente de adorare, admiratie. Dar când l-am cunoscut.... Atunci mi-am dat seama ca îl iubesc! Si sa ma ia dracu' daca va mint! El a fost cel care m-a salvat din casa părăsită, când Alex ma tinea ostateca. El a fost cel care a intrat in spital tot din cauza lui Alex! Iar eu ce fac??? Cu ce îl răsplătesc??? Indragostindu-ma si mutandu-ma cu Zayn??? Cum am putut face asta.... Cum am putut face asta.... Nu pot sa ma mint pe mine însumi.... Îl iubesc si pe Zayn.... Dar... Dar.... Trebuie întotdeauna sa existe un "dar", nu-i asa? Ei bine, acum nu exista niciunul.... Am dreptul sa fiu fericita, pentru numele lui Dumnezeu! Nu mai pot sta lipita de Liam... Nu mai pot. El nu ma mai iubeste.... A zis atâtea lucruri...

"Ai vrut numai faima mea! Ai vrut numai banii mei!"

Cuvintele lui ma făceau sa ma incolacesc in pat si sa musc perna ca sa nu încep sa urlu... Lacrimile au început sa-mi siroiasca pe obraji, udand asternutul.

"Ai vrut numai faima mea! Ai vrut numai banii mei!"

Nu, Liam... Nu asta am vrut!

"Ai vrut numai faima mea! Ai vrut numai banii mei!"

Dintr-o data, niste urlete au umplut camera. Urlete groaznice, de durere. Mi-a luat câteva secunde ca sa-mi dau seama ca strigatele erau ale mele. Vroiam sa ma opresc. Nu puteam. Usa s-a trântit de perete si Zayn navali in camera ametit.

-Alice!

Alerga spre mine si ma lua in brate. Ma tinea strâns la pieptul lui cald, legănându-ma usor, pronunțându-mi numele in soapta.

-Alice, ce s-a întâmplat?mă intreba in soapta,încă legănându-mă.

-S-Sun...Sun.. Sunt o nemernica! Sunt dezgustata de mine!am reusit sa tip printre suspinele prea puternice. Nu merit... Nu merit pe nimeni...

-Alice! Depare ce vorbești? Mă intreba îngrijorat.

-Nu merit...nu merit!

Astea erau singurele cuvinte pe care le puteam rosti in momentul acela. Era cuvintele care făceau un rezumat la tot ce simțeam su atunci.

-Alice!zise dintr-o data mai tare Zayn.

Urletele s-au oprit ca prin minune. Era liniste. Se auzea numai respiratia sacadata ale lui si suspinele mele puternice. Pieptul mi se misca spasmodic, eu fiind incapabila sa ma calmez. Zayn încă ma tinea strâns la pieptul lui, nelăsându-ma sa ma departez. Nu vroiam sa ma departez. Vroiam sa stau asa pe vecie, in bratele lui. Îmi mângâia usor spatele, linistindu-ma. Singura lumina care umplea camera era cea emanata de luna. Zayn ma sărută apăsat pe crestet si îmi mângâie usor obrazul. Îmi întoarse usor fata spre el, obligandu-mă sa mă uit in ochii lui. Îmi sterse cu grija o lacrima care îmi cadea pe obraz. Eram pierduta in ochii lui. Încă suspinam, dar ochii lui reuseau sa aduca pentru câteva secunde pace in sufletul meu.

-Ce s-a întâmplat?mă intreba îngrijorat, încă mângâindu-mi obrazul.

Nu puteam sa-i zic ceea ce simteam. Ar fi crezut acelasi lucru despre mine. Ca sunt o nemernica.

-N-nimic... Numai un cosmar, am mintit.

Am văzut in ochii lui ca nu crede o boaba din ce zic. Dar, spre surprinderea mea, nu a mai insistat deloc. Si-a dat seama ca nu vreau sa zic acum ce simt.